Cafeneaua culturală

Cafeneaua Culturală alături de PAUL SURUGIU – FUEGO

I-aș cere lui Dumnezeu doar să aibă răbdare cu mine

Sfârșitul de an ne aduce, în dar, un interviu sincer, curat și emoționant alături de îndrăgitul artist Paul Surugiu, cunoscut publicului ca Fuego. Pasionat de orice formă de exprimare artistică, spirit liber, cu aripile deschise spre frumos și inovație, Paul Surugiu vorbește cu deschidere despre debutul său, moștenirea calităților artistice, frici, nevoi și împliniri, cele mai trainice colaborări și proiectele care îi aduc împlinirea.

,,Nu cred că sunt mai special sau mai bun decât altcineva. Doar că muzica și arta mea bucură și așază eternități…“, spune Fuego. Asociat cu un simbol al Crăciunului în România,  Paul Surugiu s-a dovedit a fi un om complex și un artist complet, cu manifestări multiple sub genericul iubirii și al generozității.

Dacă e decembrie și ne zboară gândul la sărbători, la colinde și la tradiții, cu siguranță ne gândim și la Fuego. E corectă asocierea aceasta? Colindul ,,Împodobește, mamă, bradul“, alături de Irina Loghin, v-a adus celebritatea?

Fuego: Multă lume spune că sunt un simbol al Crăciunului, că într-un fel sau altul imaginea mea este asociată cu această sărbătoare, iar cântecele mele au devenit coloană sonoră pentru perioada aceasta în care deja am intrat. Nu știu cât e de adevărat sau nu, dar știu sigur că iubesc piesele mele dedicate Crăciunului.

Majoritatea sunt compuse de mine și cumva, acolo se regăsește sufletul meu pe deplin, în mesaje simple, în sonorități care de care mai melodioase și mai pline de emoție, deloc siropoase, dar încărcate de o anumită doză de optimism. În fond, zic eu, nu e deloc rău să iubim această sărbătoare și să încercăm să ne mai îndulcim timpul, să-l facem de calitate și să-i aducem ajustarea perfectă de care are nevoie pentru a ieși din cotidian!

Eu nu cânt colinde. Cânt propriile mele melodii, cu mesaj specific și cu anumite sonorități, pe care oamenii au ajuns în ani să le iubească și să le transforme în părți ale propriilor sărbători. Firește că-i onorant și cumva, latura aceasta a carierei mele, care nu-i limitată, cum ar crede unii, doar la luna decembrie, mă împlinește. Celebra piesă cu bradul, care a fost lansată în anul 2001, mi-a sporit celebritatea, chiar și cu glumele aferente, și i-a determinat pe oameni să fie curioși și să asculte muzica mea, mai ales că am peste 700 de piese în repertoriu, dintre care peste 200 dedicate Crăciunului!

Ce-l definește pe Paul Ciprian Surugiu, cunoscut publicului larg ca Fuego, ca om?

Fuego: Sunt un tip simplu, în esență. N-am căutat niciodată senzaționalul, nu-mi plac surprizele și ador, din toate punctele de vedere, să mă înconjor de oameni de calitate, de persoane de la care am ceva de învățat, alături de care pot susține un dialog. Cred cumva că timpul și viața sunt prea scurte ca să le pierdem pe momente nesemnificative.

Apoi am fost mereu dornic de-a evolua, de-a căuta noi surse și resurse. Și încă ceva – important pentru mine, cel puțin – nu pot sta, efectiv, nu pot lenevi știind că în lumea aceasta m-așteaptă o mulțime de lucruri pe care le pot face. Cred că e timp suficient de odihnă și mai cred că trebuie să profităm din plin de ce-nsemnăm acum. Sunt un om sensibil, dar n-am capul în nori, nu sunt visător peste măsură, nu-mi pierd mințile ici-colo și sunt rațional, analizând mereu fiecare pas al vieții mele, trasându-mi clar coordonatele.

Îmi place să fiu copil uneori. Alteori, n-am stare de nimeni și de nimic. N-aș putea fi un om care să trăiască solitar și cel mai important unul care să fie dominat de răutate. Nu știu ce-i aia și nu pot să-i înțeleg pe cei care fac asta, care se vor interesanți, spirituali și deștepți, cu răutate, când de fapt n-au nimic în cap. Am învățat în ani să tac la momentul potrivit, să las de la mine, dar să-mi și susțin cauzele atunci când e cazul.

Sunt rapid, mereu pe fugă, îmi odihnesc tăcerea în muzică și pictură, sunt de cuvânt și punctual, sunt un ardelean cu principii sănătoase de acasă, de la care nu m-am abătut de dragul nimănui, doar pentru că așa ar da bine pe alocuri. N-am nici dorințe foarte mari și mi-e tare frică de avion. Unde mai pui că-s și puțin ipohondru și mi se pare de multe ori, nejustificat, că sunt mai puțin interesant decât mă văd unii și alții. Sunt modest, gurmand, nu epatez și nici în povestea cu vedeta nu-s implicat prea tare. Sunt un om popular, dar nu fan al băilor de mulțime. Nu vreau să ies în evidență deloc. Eu cânt și apar la televizor, e o bucurie asta, da. E un privilegiu, dar nu fac deloc abuz de el. Pe stradă sunt egalul celui de lângă mine. Iubesc iubirea și dăruiesc. Nu mă dau în vânt după mâncărurile exotice, nu mănânc fructe de mare, am o sensibilitate pentru animale, sunt sincer și incapabil de minciună. Mă enervez rapid, mă aprind și la fel de repede-mi și trece. Sunt perfecționist și tipicar și-mi place să am dreptate, în majoritatea cazurilor. Nu cred că sunt mai special sau mai bun decât altcineva. Doar că muzica și arta mea bucură și așază eternități…

De unde numele de scenă ,,Fuego“?

Fuego: Povestea e simplă! Numele de scenă a apărut în 1998, atunci când, deși eram lansat din 1993, la Mamaia, am cunoscut succesul și am lansat piesa „Toată lumea dansează“. Era un proiect latino-dance, aveam și patru dansatoare și casa de discuri a considerat că un pseudonim ar avea mai mare impact la public. Așa a apărut Fuego! Pur și simplu am deschis un dicționar român-spaniol și am ajuns la cuvântul acesta, care însemna foc și se potrivea cu ce cântam și cu spiritul meu vulcanic din acea vreme. Ulterior, peste ani, am introdus numele meu real – Paul Surugiu, pe mai toate materialele! Sincer, m-am înțeles bine cu Fuego! Iar azi lumea îmi cunoaște numele real la care adaugă și pseudonimul la care nici nu vreau și nici nu pot renunța vreodată!

Sunteți un artist complex, pasionat de muzică, teatru, pictură și poezie. De unde ați moștenit abilitățile artistice și care sunt formele de exprimare reprezentative pentru dumneavoastră?

Fuego: Se spune că arta are rol vindecător, are puterea de a lumina și de a găsi în noi cele mai frumoase și mai depline înțelesuri. Ea schimbă cumva, cu voința noastră, în bine, fiecare parte mai puțin colorată a vieții. Eu m-am refugiat în artă, indiferent de forma ei.

Mi-am dat seama, încă de copil, că asta știu să fac cel mai bine și cumva, fără să vreau neapărat, ea m-a ales. Moștenesc talentul de la mama și am muncit foarte mult pentru tot ce sunt azi și pentru tot ce am! Fac cu plăcere fiecare activitate, fie că e muzică, pictură, teatru, televiziune sau orice altceva. Toate mă definesc și mă împlinesc!

Ce vă place să pictați în mod deosebit? Din 2015 aveți un proiect sub titulatura „Art By Fuego“, care a sprijinit peste 400 de tineri talentați!

Fuego: Încă din anii copilăriei, pictura îmi deschidea noi universuri și-mi oferea libertatea de a creiona, în culori, pe pânză, lumi de visare. Ulterior, viața mi-a oferit suficiente lecții, am muncit, m-am sacrificat, am străbătut căile succesului pas cu pas, încercând să-mi dovedesc mie și celor din jurul meu că pot și că am suficiente resurse pentru a ajunge sus.

Și-am lăsat în plan secund, din păcate, pasiunea pentru pictat. Acum vreo 12-13 ani, în Germania, la Ulm, în atelierul unui bun prieten, pictor român, aflat în turneu alături de Maria Butaciu, mi-am readus în viață dragostea pentru arta supremă a luminii, pictura, încercând să iau cât mai multe lecții de acolo. Și am continuat astfel, încet, să mai pictez din când în când.

Încercările mele nu păreau a avea o finalitate exactă și parcă mi-era teamă să le arăt, pentru a nu fi considerate puerile sau modeste. Asta până când, printr-o întâmplare fericită, doamna Doina Păuleanu, vestit critic de artă român, mi-a văzut lucrările și m-a încurajat să le arăt public. În felul acesta, în 2015, a luat naștere proiectul „ART BY FUEGO“, inițiativa și comunitatea prin care ajut, din vânzarea operelor mele, tinerii talentați ai României, dar și artiști în vârstă cu probleme financiare. Firește că sunt un pictor amator, un autodidact, căruia nu i-a plăcut niciodată să facă ceva cu jumătate de măsură.

Mă implic, caut, mă organizez, încerc și în acest domeniu, să evoluez. Dincolo de cei peste 400 de tineri sprijiniți, dincolo de cele 17 expoziții avute în șase ani, în toată țara, în locuri spectaculoase, dincolo de strălucirea și exotismul unei astfel de îndeletniciri, pe mine pictura mă relaxează, îmi deschide porți ale sufletului pe care nu-mi imaginam că le am. Mă trimite într-o zonă interesantă în care parcă nu mai am nici un tip de regulă și transpun pe pânză sentimentele, emoțiile și durerile mele, în formă de flori.

Îmi place să cred că tablourile mele au suflet, fiind fiecare în parte o mică fărâmă din cel care sunt, cu toate tresăririle și simplitățile mele. De fapt, asta au ele special – poezia ochilor mei, a timpului liber investit cu folos într-o cauză nobilă, dar și într-o formă de artă care va dăinui peste ani, pe peretele celor cărora le luminează casele, ca într-un imperiu nespus de tăceri, într-o supremă rugă a florilor de rouă. Tablourile mele sunt cea mai puternică satisfacție a clipei și le puteți admira, în fiecare duminică, de la ora 15.00, în cadrul emisiunii „DRAG DE ROMÂNIA MEA“, de pe TVR 2.

 E formidabil să știi că într-un timp relativ scurt, doar câteva ore, în noapte, te-ai lăsat pradă imaginației și-ai pus acolo, în nuanțele potrivite, un catren al iubirii, o frumoasă reverență, un fragment din tine. Și vin mai apoi și le pun titluri poetice, încercând să descriu cât mai bine ce-am simțit, ce-am trăit, din pasiune. Nu fac mare caz din această activitate a mea, dar este o bucurie supremă și cred că dincolo de muzică, de toate acțiunile și concertele mele, tablourile sunt chipul meu, vocea interioară și sufletul care vorbește, în culori mărețe, despre ce însemn eu pe lumea aceasta.

L-ați cântat pe marele poet Grigore Vieru și ați avut o serie de proiecte artistice comune. Ne puteți destăinui din frumusețea acestei prietenii și care au fost valorile comune pe care le-ați împărtășit cu dumnealui? 

Fuego: De fiecare dată când ne întâlneam mă uimea cu fragilitatea sa şi cu modul în care-mi vorbea, atât de ușor, în lecții despre viață, despre cum să-ți prețuiești aproapele și să iubești la culme țara aceasta mare și întreagă, pentru care a luptat întreaga sa existență, prin ce-a trăit, prin opera și activitatea sa remarcabilă. A fost o enciclopedie a gândurilor bune, un întreg amalgam de nuanțe și de stări care te uimeau. Gândiți-vă că de fiecare dată când intra într-o încăpere, instinctiv, cei prezenți se ridicau în picioare, pentru că impunea respect și pentru că personalitatea sa era covârșitoare.

I-am trăit fiecare vorbă și-mi spunea mereu că pentru mine ar străbate și lumea, în glasul meu găsindu-și alinarea și un înțeles deplin al versurilor sale. Alături de el, la pas, cu muzica la purtător, am descoperit ce-nseamnă la propriu puterea gliei, am văzut lumina poeziei și-am înțeles că suntem una și aceeași ființă, frați de sânge și de dor. Am străbătut împreună, cu cerurile deschise de împlinirile versului său, toată Basarabia. Am văzut prin el durerea oamenilor pentru identitatea țării lor și pentru sora de pe Prut, bucuria de a asculta cântece în limba română, strigătul de disperare.

Respira România. Chipul i se transforma când vorbea de țara lui, în limba lui, iubindu-și pământul acesta secat de dureri, de încercări și de patimi, până la ultima suflare. Poate că mulți n-au înțeles asta nici până acum, dar basarabenii sunt români, sunt ca noi, sunt mult mai demni și mai iubitori de însemnătatea țării și a bucuriilor sale. Uneori, din senin, îl zăream în sală, la concertele mele. Stătea și asculta și spunea că e fascinant să vezi cum limba noastră are atâta melodie și căldură în ea. A fost o figură marcantă a culturii române, deopotrivă, de pe ambele maluri, iar poeziile sale nu sunt altceva decât trăiri înalte, versificate. Scria simplu, scria cu sufletul, genial, despre marile iubiri ale vieții sale – mama, dragostea și țara.

Testamentul său sublim către mine stă în poemele încărcate de emoție, devenite apoi muzici înalte, pe care le-a scris în cei aproape patru ani cât am colaborat, până la plecarea sa prematură de printre noi, în 2009. Le-am adunat, împreună cu Asociația Culturală „REGAL D’ART“, într-un volum cu suflet, care-a fost premiat la Târgul Internațional de Carte de la Chișinău, în 2013, cu distincția „ARTA CĂRȚII“. Îi simt în continuare prezența și în peisajul poeziei românești, pentru că versul său dărâmă concepții, îmbracă sentimente, rupe bariere și inspiră. Pe mine, Grigore Vieru mă inspiră și dincolo de această lume.

Vorbiți-ne despre turneul național ,,Se întorc colindele acasă“. V-ați dorit să fiți aproape de public chiar și în vreme de pandemie. Cum resimțiți perioada aceasta ca artist?

Fuego: Da, am reluat concertele, chiar și așa, cu jumătate din sală, din dor de publicul meu, de profesie, de tradiția de peste 15 ani! N-a fost ușor, dar nu mă plâng! Cred că important este să tragem aer în piept, să ne reinventăm și să mergem mai departe! Într-adevăr, în turneul meu de anul acesta, bucuriile se vor întoarce acasă, adunate toate în cântecele mele de sărbători. Am 11 albume dedicate sărbătorilor și aleg pentru public de această dată emoții supreme, prin melodii cu totul speciale. Vreau să ne amintim de cum era cândva, de ce înseamnă această perioadă pentru noi, românii, de dragostea din anotimpul plin de mister, de bucuria primelor zăpezi și de părinții noștri, care ne așteaptă acasă și la care ne reîntoarcem mereu. Iar oamenii sunt fericiți! Asta contează cel mai mult pentru mine!

Ce înseamnă Crăciunul pentru Paul Surugiu?

Fuego: Crăciunul nu e doar o sărbătoare, biblică sau comercială. Crăciunul este, din punctul meu de vedere, tămăduire și nostalgie. Este cel mai bun moment în care te poți elibera și poți să te simți, pentru câteva zile, mai bun. Și mai e și frumoasa noțiune de a dărui, pe care-am uitat-o și pe care nu strică să o punem în aplicare mai des acum. Și nu mă refer neapărat la daruri spectaculoase, materiale, ci la unele de suflet.

A dărui înseamnă a rupe o bucată din tine și a o da, printr-un gest, altcuiva.

În cele din urmă, nu vreau să fac eu reclamă Crăciunului, deși sunt îndreptățit, mai ales că de vreo 20 de ani, de când cu bradul, am ajuns un simbol al lui pe plaiuri mioritice. Nu, eu spun că perioada asta n-are nevoie de reclamă și fiecare trebuie să o simtă așa cum îi poftește inima. În schimb, trebuie să și-o deschidă, cu cheia minții, ca să lase să intre bunătatea, simplitatea și frumusețea unor bucurii mărunte.

Și mai cred eu că de Crăciun cu toții trebuie să ne gândim și la cei din jur. Nu mă refer la familie și prieteni, ci la aproape, la lumea asta mare. Cu atât mai mult acum, în plină pandemie, când e nevoie de unitate și simțăminte, când ceea ce ne mai poate salva este acest duș rece al sensibilității. Nu e nimic rău să fii mai bun de Crăciun!

E momentul acela din an în care tragem linie, marcăm realizările sau nereușitele și ne punem dorințe. Cu ce ar trebui să vină noul an, 2022?

Fuego: Eu cred că atunci când tragem linie după un astfel de an, este important să învățăm ceva. Degeaba facem liste întregi cu reușite și cu decepții. Cel mai de bun augur lucru este acela de a încerca să fim mai buni, să ne autodepășim, să ne uităm la sufletul nostru, să încercăm să trăim cum se cuvine și să facem tot ce ne trece prin cap până nu va fi prea târziu și vom ajunge să regretăm.

Cred că bilanțul cel mai de preț este acesta, cel al schimbărilor pe care vrem să le facem și la noi și la lumea care ne înconjoară și care azi, în 2021, la final, este într-un mare impas. Nu doar cu pandemia, care ne-a dărâmat complet, ci și cu inversarea sistemului de valori, cu supra-tehnologizarea, cu uciderea lentă a spiritului și a artelor, cu răutatea din jur și cu egoismul oamenilor care nu mai știu să vadă că suntem laolaltă la fel de buni și de frumoși și de unici!

Ce-mi doresc eu de la anul care vine? E destul de greu să vrei ceva și să-ți faci planuri neștiind cu exactitate ce va veni. E una dintre lecțiile pe care le-am impregnat în sufletul și-n activitatea mea. Chiar și așa, vreau ca în 2022, în martie, să pot realiza concertul pop-simfonic de la Sala Palatului, vreau să scriu în fiecare joi, în revista Taifasuri, editoriale la fel de frumoase, care, sper să vă aducă bucurie. Îmi doresc să realizez emisiuni la fel de speciale la TVR 2, în fiecare duminică, de la ora 15.00, cu mari personalități ale României, să fie un divertisment clasic, de calitate, care să ajungă la sufletele oamenilor.

Îmi doresc să pot picta, să pot face muzica pe care-o iubesc, fără compromisuri, să bucur oameni. Îmi doresc să am rațiune, decență și bun simț artistic! Îmi doresc o lume care să-și revină, căreia să-i fie mai bine, pe toate planurile, cu oameni mai înțelepți, mai răbdători și mai calmi! În viitorul cel mai apropiat, pe final de an și început de 2022, vreau sănătate pentru mine și pentru voi, vreau putere și inspirație și vă aștept să-mi fiți aproape în noaptea dintre ani, la TVR 2, de la ora 10.00, timp de 5 ore, într-un spectacol de televiziune, de la Circul Metropolitan. De asemenea, pe 2 ianuarie, de la ora 15.00, tot la TVR 2, vă aștept să urmăriți concertul meu aniversar de la Teatrul Național din București, care a avut loc de ziua mea. Și … bucurați-vă de viață! E mai important decât orice analiză!

Țintim cu toții să atingem fericirea și să trăim împliniți. Ce este fericirea pentru dumneavoastră?

Fuego: Eu vă spun din experiența mea. Am învățat în timp că trebuie să-mi fac singur fericiri. Am învățat că trebuie să nu mai am reguli și că fiecare clipă poate reprezenta totul, într-o continuă și mereu fascinantă descoperire. Toți își pun întrebarea – cum să fim fericiți dacă nu ne mai putem bucura unii de alții, cum să avem o stare de bucurie dacă fiecare sens al acesteia a fost răpit fără drept de apel, cu sau fără un motiv plauzibil?

Dar eu cred că ar trebui să redescoperim fericirea. În fond, și acum și altădată, ea nu ține de norme, de reguli și cu atât mai puțin de acțiuni care ne sunt interzise azi. Fericit nu ești neapărat cu bani, cu averi sau cu stabilitate. Fericirea înseamnă o împăcare cu sine, cu visele tale, cu ce ți-ai pus în minte în tinerețe și ai ajuns să-ți îndeplinești. Ea reprezintă mai puțin decât își imaginează toată lumea și zău că nu e vreo exagerare în ce zic și nu mă cramponez de povestea cu lucrurile simple.

Nu generalizez, dar vă spun despre fericirea mea de azi și dintotdeauna. Sunt fericit când cânt. Pe deplin. Este menirea mea și cred că fiecare om, dacă face ce-i place, este fericit, cu toate problemele care apar pe parcurs, de la colective, la colegi, bârfe, necazuri sau nereușite. Apoi am o enormă satisfacție atunci când muncesc, când îmi propun lucruri și le duc la îndeplinire. Cred că munca este o sursă bună de fericire, pentru că vine cu satisfacții. Oamenii, dragi, liniștea lor, sănătatea și mintea educată, în permanentă nevoie de descoperire, sunt motive pentru a fi fericit. Eu unul sunt și chiar dacă am probleme cu duiumul, de la facturi, la stres, la nedumeriri și lipsa efectivă de a putea face ce știu, în prezent, încerc să mă mențin pe traiectoria asta și să-mi dau seama că starea de fericire îmi face bine, fără să mint în vreun fel.

Și cred că oameni, în adevăratul sens al cuvântului, ajungem abia atunci când ne coacem, după ce iubim intens și suferim, după ce pierdem pe cei dragi, după ce ne dăm cu capul de pragul de sus, după multe și multe situații care ne călesc. Și așa ajungem să fim și fericiți, fiecare în felul său. Noțiunea mea despre fericirea nu e ca a ta, dar sigur, foarte sigur, ea ne poate păstra cu mintea pe umeri și sufletul în soare. Cumva, la mine, fericirea are, pe dreptate, chipul meu! 

Dacă ați putea avea un dialog cu Dumnezeu, l-ați ruga ceva anume sau ați mulțumi pentru darurile primite? 

Fuego: Cred că rugămințile se simt! Îi mulțumesc oricum zilnic pentru ce sunt, ce fac, ce-am reușit și pentru toate darurile sale! I-aș cere doar să aibă răbdare cu mine!


Autor articol: Oana-Talida Cozma