La recomandarea unei bune prietene, am citit minunatul roman „Charlotte”, scris de David Foenkinos, roman ce are la bază viața artistei Charlotte Salomon, evreică din Germania, care a crescut în Berlin în anii 1930. Îi cunoșteam parțial viața datorită operei ei Life? Or Theatre?, un album altfel, cu picturi, sugestii de melodii și mult text.
Carte „Charlotte”, scrisă ca un lung poem în proză, scoate în evidență pasiunea lui David Foenkinos pentru tragicul și tumultosul destin al Charlottei, o tânără a cărei familie este secerată de boală, depresie și numeroase sinucideri, de care ea va afla abia ca adultă. Datorită umbrelor care o urmăresc încă de la început, Charlotte devine un copil închis, tăcut, dar care strălucește prin talentul ei deosebit pentru desen și pictură.
Tocmai datorită acestui talent unic, ea va fi acceptată la Academia de Arte din Berlin, în 1937, perioadă când a fi evreu era considerat cel mai mare păcat. Va câștiga și un premiu important de care va afla în secret, dar care nu îi va fi înmânat din aceleași motive politice, fapt ce o va dezamăgi și o va determina să nu mai continue școala.
Autorul pornește pe urmele artistei suflând viață operei ei Life? or Theatre? (Viață? Sau Teatru?) și imaginând lupta interioară a Charlottei până la momentul gazării ei și a copilului ei nenăscut, la Auschwitz, în 1943.
Găsim o tânără blocată în trecutul întunecat al rudelor ei, o fată discretă, timidă și foarte sensibilă, care încearcă să înțeleagă secretele și umbrele care o înconjoară, ca o gură flămândă de care nu se poate ascunde.
Cu toate acestea visează, se îndrăgostește, își caută menirea cu îndârjire, chiar dacă toată lumea ei este dată peste cap, este persecutată și împunsă de primejdie, nedreptate și moarte.
Scriitorul este copleșit de fiecare detaliu pe care îl scoate la lumină și de aceea, justifică el, are nevoie să scrie această carte ca pe un lung poem, de aceea începe mereu alte și alte rânduri de la capăt, pentru a lăsa loc, pentru a respira.
O poveste sfâșietoare despre umilință, sacrificiu, suferință, teroare, nedreptate, dar și despre iubire, curaj, determinare, istorie și frumusețe în miezul furtunii.
„Acum Charlotte este o tânără de şaisprezece ani.
Este serioasă şi o elevă eminentă.
Uneori lumea o consideră misterioasă.
Mama ei vitregă o găseşte mai degrabă obraznică.
Nu se mai înţeleg la fel de bine ca înainte.
Albert este în continuare obsedat de cercetările
sale medicale.
Aşa că cele două petrec zile întregi una în compania
celeilalte.
Întărâtându-se, călcându-se pe nervi, ce e mai normal
de-atât?
Charlotte e din ce în ce mai confuză.
O adoră pe Paula şi în acelaşi timp nu o mai poate
suporta.
Şi totuşi, nu se satură să o asculte.
Asistă la toate concertele sale din Berlin.
Cu aceeaşi emoţie ca la început.
Paula este una dintre cele mai mari dive în viaţă.
Lumea vine în continuare grămadă să o asculte.
Tocmai a înregistrat o minunată versiune a operei
Carmen.
În acea seară, Charlotte se află în primul rând.
Mama ei vitregă prelungeşte mult nota finală.
Este ultima din concert.
Publicul îşi ţine răsuflarea.
Sunetul se stinge cu delicateţe.
Este un triumf, merită ovaţii şi chiar mai mult de-atât
dacă e posibil.
Ici şi colo se aud spectatori strigând: „Bravo!“
Charlotte priveşte buchetele de flori care umplu scena.
Buchete care în curând vor împodobi salonul lor.
Totul e roşu.
Iar în mijlocul acestui roşu apare ceva în total dezacord.
La început, Charlotte nu e sigură.
Poate că e doar o manifestare ceva mai ciudată
a admiraţiei.
Strigăte mai aspre, fluierături mai stridente.
Dar nu, nu e vorba despre asta.
Zgomotele vin de sus.
Nu se distinge prea bine încă.
Nu s-a aprins lumina în sală.
Strigătele devin tot mai puternice.
Huiduielile acoperă acum aplauzele.”
Romanul „Charlotte”a apărut la editura Nemira, colecția „Babel”, în traducerea Cristinei Nan
Autor articol: Suzănica TĂNASE
