De ce să citim
De o bună bucată de vreme asistăm la o „dezbatere publică“ despre recuperări și negări culturale. Sub presiunea diverselor „-isme“ (populism, neomarxism, globalism, progresism, dar și conservatorism, fundamentalism etc.), confuzia e mare… Opiniile profesioniștilor sunt firave și marginale, eventual exprimate în cercuri / enclave / grupuri restrânse de specialiști, prevalând „părerile“ neaveniților, ale (ne)pricepuților la toate, deseori interesați și / sau manipulați politic.
Chiar dacă fenomenul pare nou (și exacerbat datorită mijloacelor media moderne), el are o istorie lungă în spate, de unde se pot învăța multe lucruri. În acest sens, o adevărată lecție ne este oferită de cea mai recentă carte publicată de Marta Petreu (binecunocută scriitoare și profesor universitar din Cluj), Blaga, între legionari și comuniști (Ed. Polirom, Iași, 202; col. „Plural“). Avem aici un „studiu de caz“, care – extrapolat în actualitate – ne ajută să înțelegem mai bine situațiile care tulbură / agită, din când în când, lumea culturală românească.
Ce să citim
Cartea Martei Petreu are cel puțin două mize: 1. completarea / întregirea biografiei intelectuale a marelui filosof și poet (bazată pe o minuțioasă investigație arhivistică, pe corespondența cu unii membri din familia Blaga și cu alte persoane apropiate, pe o bibliografie extinsă etc.) și 2. desființarea / demantelarea unor „clișee“ care au contribuit la falsificarea imaginii lui Lucian Blaga în mentalul colectiv dintr-un moment istoric sau altul.
Concluzia cercetării, consemnată chiar în prolog (și repetată de-a lungul celor 347 de pagini) e de-a dreptul dramatică, dacă o raportăm la parcursul biografic blagian: și regimurile dictatoriale de până la Al Doilea Război Mondial și regimul comunist instaurat după război n-au precupețit nici un efort și nici o minciună / nici un fals pentru a și-l anexa pe Lucian Blaga (având nevoie de prestigiul și notorietatea sa), în pofida neutralității lui explicite. Iată: „În politică nu m-am legat încă de nimenea, și nici n-aș vrea să mă leg… “ (scrisoare către Sextil Pușcariu, din 1931). Cu toate astea, ca să rămânem în zona exemplelor, după publicarea dramei Avram Iancu (1935, Sibiu), presa legionară, dar și unii intelectuali angajați în Legiune n-au pregetat să exulte și să forțeze ideea că „portretizarea“ eroului de la 1848 ar fi fost un calc după imaginea publică a „Căpitanului“ (C. Zelea Codreanu)! Ca urmare, textele tipărite în epocă și depozițiile făcute în anchetele Securității de foștii legionari („după ureche“ – folclor de pușcărie) au condus la suspectarea și marginalizarea lui Lucian Blaga în primele decenii ale regimului comunist. Cu toate documentele în față, de la manuscrisul literar până la dosarele de anchetă, Marta Petreu restaurează adevărul istoric și, totodată, anulează acest fals enorm: „Am dat aceste date istorice pentru a arăta că, dacă vreun legionar din Mișcarea creată de Zelea Codreanu (…) s-a iluzionat, în a doua jumătate a anilor 1930 sau mai târziu, că ele ar fi o referire la legiunea lor, s-a înșelat (…) Drama lui Blaga nu îl figurează pe Zelea Codreanu, ci chiar pe eroul titular, pe Iancu.“
Simetric, mă opresc acum la un exemplu din filosofie. Constructul teoretic blagian (format din volumele Diferențialele divine, 1940 și Religie și spirit, 1942) a avut o audiență considerabilă la apariție, pentru că venea după o operă deja consolidată și omologată (ca părți din celebrele „trilogii“: Filosofia stilului, 1924, Eonul dogmatic, 1931, Censura transcendentă, 1934, Spațiul mioritic, 1936, Geneza metaforei și sensul culturii, 1937 ș.c.l.). Comentariile au fost multe, însă contează acelea din mediul teologic, care primise cu interes operele anterioare. Însă o voce cu autoritate în materie, precum aceea a lui Dumitru Stăniloae, care părea favorabilă filosofului până la acest moment, se pronunță categoric: „(filosofia blagiană) e potrivnică creștinismului propriu-zis și deci și ortodoxiei, întrucât neagă Revelația care este temelia ei. Fiind însă potrivnică creștinismului și deci ortodoxiei, această filosofie e potrivnică și românismului.“ (v. Dumitru Stăniloae, Poziția dlui Lucian Blaga față de Creștinism și Ortodoxie, Sibiu, 1942). Paradoxul e că, de partea cealaltă, după război, vine comunistul Lucrețiu Pătrășcanu și, din perspectiva ideologiei pe care o slujea, îl acuză pe Lucian Blaga că „este un mistic cu vag parfum medieval, cu înclinări eclectice și agnostic“, că „se complace în antiraționalism, misticism și vag teoretic“ și că „este alături de existențialiști, reprezentantul tipic al crizei filosofiei, al crizei gândirii filosofice din țara noastră. “ (v. conferința „Curente și tendințe în filosofia românească“, în rev. Viața românească, martie-aprilie 1945 – ap. M. Petreu). L. Pătrășcanu a fost unul dintre „copiii înghițiți“ de propriul sistem, se știe, dar amprenta pusă de el pe filosof l-a urmărit multă vreme pe acesta. (Cu un oarecare iz anecdotic, merită reținută informația că textul conferinței respective, cu unele adăugiri, dar păstrând criticile menționate, a fost tipărit într-un volum cu același titlu, în 1946, pe care L.P. i l-a trimis lui Lucian Blaga, însoțit de o scrisoare în care spunea, între altele: „Supunându-l competenței și spiritului Dv. critic, îl supun în același timp și strălucitului filosof, care a adus un aport /sic!/ atât de bogat și orginal în gândirea românească… “ Ipocrizie de partid sau complex „profesional“?!).
Găsim multe alte detalii folositoare, în general, în cartea Martei Petreu (v. anexele / dosarele finale: „Blaga și Cercul Literar“ (de la Sibiu) și „Memoriul lui Blaga către C.C. al P.M.R (1959) “. Dar, una peste alta, e de reținut tabloul tragic al răstignirii unui intelectual normal între extremismele (dreapta – stânga) unei țări anormale.
Cum să citim
În fond, fără să recurgă la acest cuvânt, Marta Petreu și-a propus să desființeze o minciună cu ajutorul mijloacelor tehnice obiective: „În studiul de față, printr-o cercetare de natură istorică, urmăresc clarificarea situației politice a lui Blaga. Încerc așadar să verific zvonurile și să stabilesc cum au stat și stau de fapt lucrurile… “
Întâmplător (sau nu?), am început lectura cărții despre „cazul Blaga“ simultan cu lectura alteia, o traducere: Adevărul despre minciună de Aja Raden (Ed. Baroque Books & Arts, București, 2021). Lectura încrucișată a fost o experiență instructivă, pentru că la situațiile descrise de cercetătoarea română „se lipeau“, imediat, explicațiile tehnice ale autoarei americane: „Așa cum în conștiința umană colectivă există doar o mână de povești originale, care reprezintă baza tuturor celorlalte povești-variații, tot așa în lume există doar foarte puține minciuni primare și unice. Din acele câteva minciuni originale derivă toate celelalte, care sunt repetate la nesfârșit și prelucrate pentru un public nou…“ Ca niște „adevăruri“, aș adăuga eu.
Iată explicația pentru faptul că „publicului nou“ din România de după 1990 i se livrează în continuare minciuna despre „Blaga legionar“, asortată cu minciuna despre „Blaga comunist“!
Emil Nicolae
