Pastila de cultură

CRONICA DE FILM – Maria și Marea Românie

Regina Maria a României, născută Marie Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha, ca nepoată a Reginei Victoria, devenită soția Regelui Ferdinand I și mamă a Regelui Carol al II-lea, este o personalitate a cărei însemnătate pentru istoria țării noastre nu este încă suficient cunoscută și apreciată. De aceea, apariția unui film notabil precum „Maria, Regina României“ (disponibil acum pe HBO GO) merită salutată nu doar ca un eveniment cinematografic, ci ca un eveniment cultural-educativ de prim rang.

Filmul, „bazat pe evenimente reale“ (el chiar se deschide și se închide cu secvențe de arhivă, care integrează ficțiunea în realitatea documentată), este regizat de Alexis Cahill și scenarista Brigitte Drodtloff (inițiatoarea acestui proiect cinematografic) și realizat cu sprijinul necondiționat al producătorului Gabi Antal (Abis Studio), care a izbutit să finalizeze o producție istorică foarte ambițioasă, o rara avis pentru cinematografia autohtonă. „Maria, Regina României“ a fost lansat pe marile ecrane românești la sfârșitul lui 2019 și a fost foarte bine primit atât de spectatori (peste 156.000 de bilete vândute), cât și de profesioniștii din industria filmului (șase Premii ale Uniunii Cineaștilor din România și două Premii Gopo).

Actrița Roxana Lupu o interpretează memorabil pe Regina Maria la 43 de ani, în primăvara anului 1919. Mamă a cinci copii (al șaselea murise de febră tifoidă în vremea războiului), dintre care fiul cel mare, Carol, îi respinge brutal orice acțiune, soție a unui rege nemulțumit să rămână în planul secund, neagreată de majoritatea politicienilor români (în frunte cu Ion I. C. Brătianu, președintele Consiliului de Miniștri), care văd în ea o intrusă în treburile statului, apropiată – poate nu chiar platonic – de prințul Barbu Știrbey, și, mai presus de toate, iubitoare a poporului ce o adoptase și puternic afectată de suferințele cauzate acestuia de conflagrație, Maria ajunge să joace un rol decisiv în recunoașterea deplină a României Mari de către cei mai puternici lideri politici ai lumii. Participarea sa la Conferința de Pace de la Paris este obiect de dispută la Palat, dar, după mai multe săptămâni în Franța și Anglia, în care negociază în numele țării ei cu George Clémenceau, David Lloyd George, George al V-lea sau Woodrow Wilson, dând dovadă de diplomație, grație, dar și fermitate, Maria reușește să obțină mai mult decât echipa lui Brătianu. Și, totuși, la întoarcere, meritele nu îi sunt recunoscute prea ușor. „Maria, Regina României“ ne propune o lecție de istorie și un model de dăruire pentru patrie.

Autor articol: Mihai FULGER