De ce să citim
În fiecare an, calendarul lunii iunie ne obligă într-un fel să ne gândim la Victor Brauner (născut la Piatra-Neamț, în 1903, în a 15-a zi din „Cireșar“)… Am scris deja, într-un episod anterior, despre felul în care se poate „citi“ o imagine și, având de a face cu un pictor celebru, primul impuls ar fi acela de a relua exercițiul, aplicat de astă dată la opera artistului nemțean. Putem să facem asta oricând, desigur, dar acum vreau să mă refer la relația directă a lui Victor Brauner cu literatura, cu scriitorii și cu scriitura.
La începutul cercetărilor mele asupra vieții și operei lui Victor Brauner, o primă surpriză mi-a produs descoperirea în inventarul donației făcute de Jacqueline Brauner (văduva artistului) către MNAM Paris, cu ocazia retrospectivei din 1972, a unei liste cu 550 de cărți (existente în atelierul pictorului la moartea sa). Ținând seama de faptul că, după accidentul din 1938, Victor Brauner nu-și mai putea folosi decât ochiul drept – atât pentru pictură, cât și pentru lectură ori scris (până la decesul din 1966) -, iată că avem un prim motiv de uimire. Asta ca să nu mai vorbim despre frecventele mutări dintr-un atelier în altul, despre refugiul din timpul războiului și despre numeroasele lucrări (mii de desene și sute de uleiuri) realizate între timp. Concluzie simplă: artistul a fost un cititor pe cât de interesat, pe atât de pasionat. Încât, spre a înțelege mai bine opera lui Victor Brauner, după ce i-am privit cu atenție realizările plastice (picturi, desene, asamblaje, „obiecte suprarealiste“), cred că vom dobândi un plus de înțelegere dacă-i vom lua „urma“ lecturilor (cf. bibliotecii sale) și dacă-i vom citi manuscrisele cu încercări literare (cf. Fondul V. Brauner de la Bibliothèque Kandinsky, Muzeul Național de Artă Modernă – Centrul „G. Pompidou“, Paris).
Ce să citim
Cu siguranță, nu întâmplător a preferat Victor Brauner să se apropie mai curând de scriitori decât de pictori (și asta nu doar în tinerețea sa din România, ci și după emigrarea definitivă în Franța, în 1938). În primul rând climatul familial, chiar în timpul copilăriei petrecute la Piatra-Neamț și apoi la Viena, i-a deschis gustul pentru lectură. Iar după instalarea la București, în mediile avangardiste a găsit „corespondenți“ pentru a-și împărtăși preocupările intelectuale tot printre scriitori. Din această perioadă, de pildă, a început colaborarea cu Ilarie Voronca, căruia i-a ilustrat mai întâi placheta de versuri „Restriști“ (1923). Un exemplar din respectiva ediție s-a păstrat în biblioteca donată postum, dar îl putem (re)citi pe Voronca în oricare dintre edițiile ulterioare, cu gândul la Victor Brauner.
De aici înainte, artistul și-a asociat talentul de grafician cu pasiunea pentru poezie, colaborând frecvent cu poeții români (Stephan Roll, Gellu Naum, Sașa Pană, Gherasim Luca etc.) sau francezi (Robert Rius, Philippe Soupault, René Char, Benjamin Peret, Alain Jouffroy ș.a.). Uneori, pe fondul unei prietenii nedezmințite, relația a evoluat surprinzător. Astfel, în volumul de proză „Medium“ (1945) de Gellu Naum, Victor Brauner apare ca personaj într-un vis al poetului: „Eram cântăreț de operă, am intrat într-o cameră îngustă unde singur trebuia să dau concertul. N-am cântat, căci ușa din dos era deschisă și acolo erau Victor Brauner și cu G., un personagiu pe care nu l-am văzut niciodată, care a murit de mult. /…/ Când am întors capul îi arăta lui Victor Brauner o carte din care copiase animalele de pe ramă, care n-aveau o semnificație magică, cum crezusem eu, le pusese fiindcă i se păruseră superbe /…/. Victor Brauner a deschis o altă ladă din care a început să scoată tablourile lui și să le arate spre stânga /…/. Victor Brauner arăta tablourile și G. plângea dând neîncrezător din cap… “. Astăzi, volumul „Medium“ poate fi citit în seria de „Opere“ a lui Gellu Naum (vol. 2, „Proza“, Ed. Polirom, 2012), îngrijită de Simona Popescu.
Nu trebuie omis, în cadrul aceleiași relații a lui Victor Brauner cu literatura / textul scris, episodul de la revista „75 HP“ (1924), unde – împreună cu Ilarie Voronca – artistul a lansat conceptul de „pictopoezie“, fapt care l-a introdus în istoriile și dicționarele literaturii de avangardă. Experiența pictopoeziei (combinație de grafică și text, cu sens „narativ“) a continuat-o Victor Brauner și în Franța (exemplu: colaborarea cu René Char la caietul „Quatre fascinants“, dar și cu Alain Jouffroy).
Interesantă, însă, este evoluția lui Victor Brauner ca pictopoet pe cont propriu, ca să spun așa, realizând lucrări în care desenul / pictura și textele îi aparțin, deopotrivă (v. mai ales marea compoziție în ulei „Ultratableau biosensible“, din 1948 – 88,7 cm x 116 cm -, care poartă mențiunea: „Pictopoezie / tablou vorbind de istoria autobiografică / mitologică imperială a lui Victor Brauner“ și unde apare și o imagine a orașului natal Piatra-Neamț, în primul registru). De altfel, în anii imediat postbelici, pe când artistul – întors din refugiul din sudul Franței la Paris fără documente de identitate – trăia într-o nesiguranță socială copleșitoare, el și-a fabricat singur (în spirit ludic) un fel de „pașaport“ intitulat „Sesame Cryptographique“ în care, la rubrica „profesie“, a scris: „Picto-poet, Mare Comandor al Lenii Sacre Suprarealiste, Șlefuitor al Stelelor Oracol din cele Șapte Păduri… “.
Alături de acest „obiect“, care comunică explicit preocupările ezoterice pe care le descoperim în toată opera majoră a lui Victor Brauner, în fondul păstrat la Biblioteca Kandinsky sunt numeroase pagini cu texte poetice sau epice. Reproduc aici fragmentul intitulat „AmețealăV:
„Gloanțele cădeau simultan Pâraiele tăiau lumina Frunzele dispăreau după înțeleapta pădure Comandamentul magic al liniștii verticale Comandamentul cailor și al blănurilor ancestrale Numeroși, oh, dușmanii mei căzând Comete ale sângelui predestinat Tăvălugurile sufocării prelungite Roza chimică pe drum Femeia fără stăpân se va răzbuna Femeia liberă va elibera Absențele sunt pentru totdeauna aceleași. “
(1945; tradus din limba franceză în volumul meu „Patimile după Victor Brauner“, 2006)
Amintirile prietenilor săi certifică faptul că artistul se gândea să scoată cândva o carte de pictopoezie, cu propriile texte și desene… Din păcate, asta nu s-a mai întâmplat („timpul nu a mai avut răbdare“!), așa că astăzi îl putem citi pe poetul / scriitorul Victor Brauner doar în fragmentele de arhivă reproduse în exegezele care-i sunt dedicate.
Cum să citim
Cazul lui Victor Brauner e unul special: el a fost un artist cu o profundă „bază“ intelectuală, încât lectura devine aproape obligatorie dacă vrem să-i înțelegem „opera vizuală“. Pentru că ea ne trimite fie spre cărțile prietenilor scriitori pe care le-a ilustrat, fie spre sursele ezoterice din care s-a inspirat (și sunt destule între cele 550 de titluri ale bibliotecii sale), fie spre lucrări literare care preiau episoade semnificative din biografia lui (v. de exemplu romanele „Despre eroi și morminte“ și „Abaddòn, Exterminatorul“, de Ernesto Sábato, unde apare obsesiv episodul despre pierderea ochiului stâng).
Autor articol: Emil NICOLAE
