Dacă e februarie e Berlinala, deci Germania, și ca să fim racord, am ales două filme care se pot vedea pe Netflix, din care sunt multe de învățat. Avantajul e că urmărindu-le, putem evita să se repete sau măcar avem capacitatea de a observa asemănări de soartă și ne ferim de posibile consecințe nefaste.
Primului, din 2005, i-a zis „Munich“ și l-a făcut Steven Spielberg, ca un fel de rapel al „Listei lui Schindler“ (1993), personajele principale fiind sportivii din Israel, prezenți la Olimpiada din 1972. Eu au fost victimele unui atac terorist al organizației Septembrie Negru, atac soldat cu 11 morți, ceea ce a declanșat o răzbunare („Vengence“ fiind chiar titlul textului semnat de George Jonas, care i-a inspirat pe scenariștii Tony Kushner și Eric Roth), o misiune contra-teroristă de a anihila criminalii, o operațiune sub acoperire, gândită de Golda Meir (aici interpretată de Lynn Cohen), prim-ministrul de atunci (despre care se pune la cale o nouă producție, după o mini-serie din anii ‘80, cu Ingrid Bergman, în rolul principal, acum urmând s-o joace Helen Mirren). Este un thriller cu o distribuție internațională de top: Eric Bana (cândva „Hulk“), Daniel Craig („Bond“) Mathieu Kassovitz („Amen“) ori Geoffrey Rush („Discursul Regelui“).
„Munich-The Edge of War/ Munchenul în fața războiului“ e din 2021, are cu 13 minute mai puțin decât primul, e în regia unui neamț născut în R.D.G., în 1973, Christian Schwochow. Filmul e o coproducție cu Marea Britanie. Tot un prim-ministru trage sforile, din păcate fără prea multă măiestrie ca personaj istoric: Neville Chamberlain, dar genial interpretat de Jeremy Irons (pe care abia l-am văzut și aclamat în „Casa Gucci“) și secondat de doi tineri colosali, foști studenți și colegi la Oxford (în poveste), înainte de Al Doilea Război Mondial, în 1932, Hugh (George MacKay – din genialul „1917“) și Paul (Jannis Niewohner).
Abilitatea lui Hitler de a-i hipnotiza aproape pe toți, (mai puțin pe prospeții absolvenți), plus naivitatea și aroganța politicianului englez, care și-l ia aliat pe Mussolini, (acum când știm mai bine cum au stat lucrurile, ne cutremurăm o dată în plus), ar trebui să ne facă să reflectăm la foarte încurcata situație istorică, în care ne regăsim și unde suntem martori oculari, cu condiția să ne uităm nu doar în sus ci și în trecutul mai mult sau mai puțin îndepăpratat!
Autor articol: Irina-Margareta NISTOR
