Cartea pe care o recomandăm astăzi spre lectură este o ediţie prefaţată şi îngrijită de Ioana Pârvulescu şi a apărut la Editura „Humanitas“ în 2011, în colecţia Vintage – restituiri, „cărţi din alte timpuri sau vorbind despre lumi de altădată“, cum singură defineşte editura această colecţie.
Poetul, prozatorul şi dramaturgul Iacob Negruzzi (1842-1932), fiul lui Costache Negruzzi, a fost membru fondator al „Junimii“, „secretarul perpetuu“ al Societăţii şi redactorul revistei „Convorbiri literare“ (pentru a cărei apariţie scotea adesea bani din buzunarul propriu). Literat mai puţin talentat decât tatăl său (Costache Negruzzi), om aşezat, cu limitele şi prejudecăţile epocii, are meritul, ca memorialist, de a fi un bun observator, un narator onest şi plin de umor şi de a se pune cu bucurie în slujba celor din jur. El ţine un jurnal al Junimii, care se întinde, ca timp, de la înfiinţare (iarna 1863-1864) şi următorii 23 de ani.
Societatea Junimea, spune Ioana Pârvulescu, „n-a fost un loc, n-a fost un grup, n-a fost, în nici un caz, o instituţie plicticoasă, o lecţie de manual, a fost o lecţie de viaţă şi o stare de spirit. Aceea care-i însufleţea pe tinerii cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani, întorşi de la studii din străinătate cu gândul de a umple un loc gol pe harta treburilor româneşti: Titu Maiorescu avea 24 de ani (împliniţi în februarie), Iacob Negruzzi 21, Petre P. Carp 26, la fel ca Theodor Rosetti, iar Vasile Pogor, decanul de vârstă, 30. E adevărat însă că anii aceştia au, în secolul romantic, altă greutate.“
La „Junimea“ s-au întâlnit oameni foarte diferiţi în toate privinţele, inegali şi ca talent, şi ca studii, şi ca avere, şi ca fire. „Nimeni nu-i obligă să fie la fel. Selecţia lor este liberă şi totuşi riguroasă.“ Căci, vorba junimştilor: aici vine cine vrea, rămâne cine poate.
Toţi au acelaşi drept la cuvânt, la opinie, dar ascultaţi, urmaţi sunt cei mai buni: cei mai talentaţi, cei mai limpezi în gândire, cei mai corecţi şi marii creatori. Printre ei, desigur cunoaşteţi, Maiorescu, Alecsandri, Eminescu, Creangă…
Un alt mare merit al „Junimii“ şi al junimiştilor a fost înfiinţarea, în 1867, a revistei „Convorbiri literare“, cea care avea să fie administrată vreme de mai bine de două decenii de acelaşi Iacob Negruzzi.
Ioana Pârvulescu, în prezentarea cărţii, conchide: „«Amintiri din Junimea», cartea de memorii a lui Iacob Negruzzi, este, într-adevăr, ca vinurile bune: buchetul ei sporeşte cu vremea, iar licoarea limpede îşi lasă gheara pe pereţii de sticlă ai posterităţii.“
Sperăm că am reuşit să vă stârnim curiozitatea şi să căutaţi întâlnirea cu această carte.
Lectură plăcută!
Autor articol: Valentin ANDREI
