Pastila de cultură

CRONICA DE FILM – „Telegrame“ de la Turnul lui Ștefan

I. L. Caragiale este cel mai ecranizat scriitor român, cu 14 lungmetraje bazate pe creațiile sale. Un loc fruntaș pe lista adaptărilor cinematografice după opera marelui prozator și dramaturg îl ocupă „Telegrame“ (1960). Este a treia – și ultima – ecranizare caragialiană semnată de Gheorghe Naghi și Aurel Miheles (precedentele au fost „Două lozuri“ și „D-ale carnavalului“). „Telegrame“, inspirat de schița purtând același titlu (adaptată de scriitorul Mircea Ștefănescu), este important și pentru Piatra-Neamț, deoarece mai multe cadre exterioare au fost filmate în orașul de la poalele Pietricicăi. Filmul chiar se deschide cu imaginea Turnului lui Ștefan cel Mare, așa cum arăta în 1959.

Ne aflăm în 1899 (anul publicării schiței în ziarul „Universul“), în urbea moldovenească X. – „capitala unui județ de munte“, am putea spune, citând din „O scrisoare pierdută“, cu care filmul de față împărtășește satirizarea jocurilor de culise ale politicienilor neaoși, inclusiv intriga sentimentală și motivul șantajului. Costăchel Gudurău (interpretat de unul dintre cei mai valoroși comedieni ai cinematografului românesc, Grigore Vasiliu-Birlic) este avocat și fruntaș al opoziției locale (altfel spus, un nou Nae Cațavencu). Îmboldit de fratele său Iordăchel (Jules Cazaban), el vânează o sinecură călduță, cum ar fi bine remuneratul post de avocat al statului.

Costăchel (diminutivele au, desigur, valoare caracterologică și efect comic) cunoaște prea bine cele două ingrediente esențiale ale succesului în politică. Mai întâi, trebuie să fii mereu la pândă pentru a-ți prinde adversarul pe picior greșit. Apoi, zice el, „în politică totu-i gura și cum știi să dai din ea“. Iar la acest capitol nimeni din urbe nu-l întrece pe Costăchel. Și, după cum tot el o demonstrează prin fapte, uneori un șut în dos înseamnă un pas înainte.

Oportunitatea de a accede pe scara ierarhică îi este oferită de relația amoroasă dintre Atenaisa Perjoiu (Carmen Stănescu), fosta soție a nepotului lui Costăchel, și Raul Grigorașcu (Niki Atanasiu), directorul prefecturii, care țintește postul de prefect. De aici decurg multe încurcături amuzante, în care sunt implicați mai toți conorășenii, dar și guvernanții din Capitală, comunicarea dintre cele două medii făcându-se prin circuitul telegramelor ce construiesc o realitate alternativă. O scenă antologică este cea a reconstituirii, în care un mărunt măturător se dovedește mai isteț decât potentul procuror. Deznodământul aduce inevitabilul „Pupat toți piața endependenți“ și tradiționala sârbă, din care nu lipsește nimeni, indiferent de culoarea politică. C-așa-i în comedie: interesul poartă fesul și nicio rivalitate nu are întâietate în fața visului de mărire.


Autor articol: Mihai Fulger