Dacă la „Jaful secolului”, cum bine definește Cristian Mungiu filmul căruia i-a scris scenariul, a ficționalizat realitatea și Mirciulică face același lucru împreună cu regizorii Cristian Ilișuan și Eugene Buică și întreaga echipă, ia un personaj real, acum nu mai sunt niște spărgători emigranți supărați pe viață, ci o pacoste, care se pare că există realmente chiar la Cluj, și probabil mai peste tot, și care nu părăsește țara, ca să scăpam de ea.
Într-un bloc e și mai îngrozitor să ai o asemenea scorpie și procesomană, deși, cum bine spunea bunicul, pe o stradă e un pic mai suportabil, că ești la ceva distanță. Dar asta nu înseamnă că nu-ți poate otrăvi iedera, pentru că n-a auzit de universitățile americane cele mai prestigioase, ivy league, sau altul care își propune să-și ia un câine care nu latră, că nu mai performează copilul lui la școală de stres, sau să-i dea el ultima cină asezonată cu ceva pe veci adormitor, ori încă una care îți taie magnolia de decenii, că își scutură frunzele și florile în curtea de alături.
Să revenim însă la acest al patrulea episod, la care contează mult vizorul și sucitorul, adică făcălețul, cu Bunica salvatoare și plină de umor din Chinteni, și nepotul, din categoria unul pe față, unul pe dos. „Nunta pe bani” și acesta, cel mai recent fiind the best, dintre cele 4 (deocamdată).
Sigur că m-aș fi lipsit de Șobi, sau măcar dacă era dresat să-l fi trecut pe generic, ca și pe pisicuță, cățeluș și căluț, care amintește de celebra scenă din „Nașul”. Bogdan Bob Rădulescu e senzațional pe post de minoritar izbăvitor, un State Potcovarul al zilelor noastre, cu și mai mult haz.
Dar să revenim la Doina, „Vecina” Cristina (și rimează), Buburuz (din „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile” și „Imaculat”, deci are mână bună), care ne face să ne răcorim pentru tot ce am urât (sau hate-uit, mai nou) vreodată, fără limite în diabolicele sale răutăți și răzbunări, și la fetele frumoase și atașante, soția fermecătoare, Ioana Repciuc, și profa de yoga, Oana Zara, dar și la nevasta polițistului, Anca Hanu, partenera de viață a tânărului om al legii, pensionar, pe care-l știm și din scurtul genial „Taxi DeNiro”, Adrian Cucu, ori Costel Bojog, „afumatul” îndrăgostit și nu tocmai un erou la nevoie.
Muzica lui Costi Domino face toți banii, sper să ia un Gopo. L-ar merita din plin.
P.S. M-am simțit totuși un pic empatică, cu mult hulit – și pe mine mă enervează să se vorbească tare și agresiv, la mobil, în aeroport sau în avion, până își ia zborul.
Autor articol: Irina-Margareta NISTOR
