Cinefilii îl cunosc datorită rolului titular din filmul „Felix și Otilia”. Radu Boruzescu a fost considerat la începutul anilor ’70 ai veacului trecut drept un actor carismatic și foarte talentat. Profeția avea să fie confirmată în timp.
Născut pe 16 ianuarie 1944, la Secuieni, județul Neamț, Radu Boruzescu avea să se impună și ca scenograf (a absolvit Facultatea de Arte Decorative și Scenografie de la Institutul de Arte Plastice din București), cucerind premii pentru scenografia filmelor „Felix și Otilia”, „Cu mâinile curate”, „Nuntă în cer”.
Deși angajat al Teatrului „Lucia Sturdza-Bulandra” din București (1970), joacă în sala de teatru doar ocazional. Căsătorit cu Miruna Boruzescu, și ea scenograf și realizator de costume, a semnat scenografia (iar soția sa costumele) pentru spectacole de operă din București, Paris, Nancy, Besançon, New York, Vancouver, Cardiff, Bonn, Florența, Amsterdam. Cei doi au lucrat cu Mircea Veroiu, Dan Pița, Lucian Pintilie, Liviu Ciulei, Andrei Șerban, Petrică Ionescu.
În 1973, Radu Boruzescu se stabilește în Franța, împreună cu soția. S-a întâmplat după problemele cu cenzura comunistă de la spectacolul „Revizorul”, regizat de Lucian Pintilie. Spectacolul a fost interzis, la intervenția ambasadorului U.R.S.S., incident în urma căruia Liviu Ciulei și-a pierdut funcția de director al Teatrului „Bulandra”.
La Paris colaborează cu mai multe instituții culturale și la unele festivaluri. A lucrat cu Théâtre National de Chaillot, Comédie-Française, Opéra National de Paris și la Festivalurile de vară de la Aix-en-Provence și Avignon, în America de Nord cu Metropolitan Opera (New York), Arena Stage Theater (Washington, DC), Lyric Opera (Chicago) și Vancouver Opera, în Europa Occidentală la Festivalul Maggio Musicale (Florența), Festivalul Spoleto, De Nederlandse Opera (Amsterdam), Théâtre Royal de la Monnaie (Bruxelles), Vlaamse Opera (Antwerpen), Grand Théatre de Genève, Opera din Bonn și Münchner Kammerspiele. Începând din 1995 colaborează des cu regizorul Robert Carsen la spectacole precum „Café Apocalypse” (Cabaret à Paris), „Cabaret 5 Ute Lemper” (Théâtre du Châtelet Paris), „Fidelio” (Maggio Musicale Florența), „Salome” (Teatro Reggio din Torino, Teatro Real din Madrid), „Mutter Courage und ihre Kinder” (Piccolo Teatro Mailand), „Il Trittico” (Vlaamse Opera Antwerpen), „Nomade – Richard III.” (Stadsschouwburg Amsterdam, Deutsche Oper am Rhein, Düsseldorf), „Mitridate, Re di Ponto” (Théâtre Royal de la Monnaie Bruxelles și Theater an der Wien), „Faust” (Grand Théâtre de Genève) și „Il trovatore” (Festivalul Bregenz).
Autor articol: Valentin ANDREI
Surse de documentare și foto: Constantin Tomșa – „Personalități ale culturii din județul Neamț” și pagina web All About Romanian Cinema.


