Unul dintre cei mai reputaţi regizori de teatru ai ţării este nemţean. Alexandru Dabija s-a născut la Bicaz şi şi-a petrecut anii de liceu la Piatra-Neamţ, locul în care a fost vrăjit de lumea teatrului. Era vremea celei de a doua jumătăţi a anilor ’60 şi prima parte a anilor ‘70 ai veacului trecut, timp în care scena Teatrului Tineretului era slujită de prima generaţie de aur a acestei prestigioase instituţii artistice, cu actorii Carmen Galin, Valentin Uritescu, Mitică Popescu și regizorii Andrei Şerban, Radu Penciulescu, Ion Cojar, printre mulţi alţii.
Scurtă fişă biografică
Alexandru Dabija s-a născut pe 13 februarie 1955, la Bicaz. Cunoscutul regizor a urmat liceul la Bicaz şi la Piatra-Neamţ, apoi Facultatea de Teatru, secţia regie, a I. A. T. C. Bucureşti.
A fost repartizat la Teatrul Tineretului, unde a avut o amplă activitate profesională, regizând piesele: „Răfuiala“, „O noapte furtunoasă“, „D’ale carnavalului“, „Baba Hârca“, „Oo! “, „Orfanul Zhao“, „Femeia mută“.
Apoi a activat ca regizor şi director la Teatrului Odeon din Bucureşti (1991-1994 și 1996-2002). În perioada post-T.T., a pus în scenă alte spectacole care s-au bucurat de mare succes: „Titanic vals“, „O scrisoare pierdută“, „Absolut! “, „Acasă la tata“, „Cum vă place“, „Comedia erorilor“, „Mult zgomot pentru nimic“, „Un duel“, „Trei surori“, „Nasul“, „Gaiţele“, „Vicleniile lui Scapin“, „Adunarea femeilor“, „Burghezul gentilom“, „Ospăţul lui Balthazar“.
A montat spectacole şi la TV şi a organizat workshop-uri cu regizori din Scoţia, cu actori români și englezi, cu actori români şi belgieni.
A făcut şi film, de data aceasta ca actor, fiind distribuit în producţiile regizorului Radu Jude: „Aferim! “ (2015) şi „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari“ (2018).
Ca regizor, a fost distins cu Premiile UNITER: 1995 – Premiul pentru cel mai bun spectacol (,,Orfanul Zhao“); 2013 – pentru regia spectacolului „Două loturi“, precum şi cu Premiul Național pentru Artă. Ca actor, a primit PREMIUL GOPO, pentru rolul secundar din filmul „Aferim“. A mai primit, printre„ multe altele, Premiul criticii pentru cel mai bun regizor al spectacolului „Taifunul“ (1988), şi Premiul pentru cel mai bun spectacol pentru ,,Chiriţa“ (1985).
„Decât să-ți facă observații Sandu Dabija, mai bine ai primi două palme“
„A avea grijă de actori, a medita chiar la condiţia actorului nu este o preocupare socială, este chiar esenţa teatrului. Pentru mine important este lucrul cu actorul. Pentru asta sunt cunoscut, pentru asta mi s-a dus buhul. Şi atunci, foarte importantă este distribuţia, foarte importantă pentru adecvarea actorului la rol. Şi după aceea, importantă este chimia aceea specială care se întâmplă între actor şi regizor şi care este, poate, cea mai spectaculoasă parte ascunsă a unui spectacol. Ceva din seducţia asta reciprocă pe care noi o exersăm, zilnic, timp de o lună şi jumătate-două, îmi doresc să treacă, apoi, în spectacol, între actor şi public.“ Iată o declaraţie-credinţă a regizorului de mare succes care este Alexandru Dabija.
De-a lungul a peste patru decenii, a lucrat cu mulţi actori. Unii renumiţi, alţii mai puţin. Artist care se respectă, Alexandru Dabija nu a făcut deosebire între ei. I-a tratat cu respect, la modul cât se poate de serios, de profesionist, pe toţi.
Nu cu mult timp în urmă, Coca Bloos, actriţă de mare talent care a jucat şi pe scena Teatrului Tineretului, spunea despre munca sa cu regizorul cu obârşia în ţinutul Neamţ: „Alexandru Dabija a pus «Conu Leonida față cu reacțiunea», un spectacol care a avut douăsprezece vizionări și care s-a jucat de șase-șapte ori. Era gândit de Sandu în așa fel încât nu puteai să tai decât dacă te apucai să faci alt spectacol. Totul era o șopârlă. Repetițiile cu Dabija erau exigente. Trebuia să obțină ce voia el de la cei cu care lucra, fără discuții. Și atunci mi-am dat seama că nu e după cum vrei tu. Știam că pe scenă nu poți să te comporți civil, are scena ceva, în semi-obscuritatea ei există ceva divin. Vezi umbra podelei și ai senzația că se mișcă. Apoi, decât să-ți facă observații Sandu Dabija mai bine ai primi două palme.“
Totuşi, pe scenă Alexandru Dabija nu este un zbir. Ci doar un profesionist care induce actorilor seriozitate fără de care nici o performanţă nu ar fi posibilă. Modul de abordare a întregii echipe a unui spectacol este, cu siguranţă, unul dintre multele motive pentru care Alexandru Dabija este iubit de către cei de pe scenă.
„Oo!“, „O ladă“, „Absolut! “, „Moş Nichifor“, „N-ai tu treabă“ – succese în serie
La Piatra-Neamţ, ediţia din 2016 a Festivalului de Teatru, a fost dedicată regizorului Alexandru Dabija, care aniversa atunci patruzeci de ani de cariera teatrală, drum început pe scena Teatrului Tineretului. A fost un prilej pentru directorul de atunci al instituţiei, actorul Liviu Timuş, să îi aducă un omagiu public reputatului regizor nemţean: „Îi mulțumim pentru tot ce a făcut. Alexandru Dabija a fost nouă ani de zile angajatul acestui teatru, înainte de a pleca la București. A pus multe spectacole în scenă, unele dintre ele fiind premiate. Ne face o mare cinste că este de-al nostru.“
În ultimii ani, Alexandru Dabija s-a aplecat foarte mult înspre lumile lui Caragiale şi Creangă. Opera Marelui Povestitor de la Humuleşti l-a inspirat să creeze un ciclu de spectacole, care a debutat cu „Oo!“, o creaţie colectivă de la Teatrul Tineretului din Piatra-Neamț, creaţie mult apreciată peste tot în ţară. Tot la T. T., a urmat „O ladă“, pentru ca mai apoi, regizorul să se focuseze pe lumea lui Ion Creangă la „Naţionalul“ bucureştean, ieşind la rampa scenei cu o trilogie alcătuită din „ABSOLUT!“, reprezentație în care Marcel Iureș îl joacă pe Ivan Turbincă, cel glumeț, dar care se ia, la modul serios, la trântă cu moartea. Același mare actor, Iureș, joacă și în „Moş Nichifor“ (alături de Ruxandra Maniu) și „N-ai tu treabă“, celelalte două montări ale trilogiei lui Alexandru Dabija.
Pentru cei care au urmărit (măcar) aceste spectacole un lucru este clar: Alexandru Dabija este un creator de bijuterii teatrale!
„Să tot îmbătrâneşti nu e în regulă. Dar nici să tot fii tânăr nu e o treabă.“
Încheiem acest portret dedicat regizorului Alexandru Dabija cu „o declaraţie“ sa de acum câţiva ani, de la un moment aniversar, o schiţă de autoportret prin care transpare caracterul hâtru, al artistului: „Eu fac spectacole de teatru şi, uneori, asta e frumos. E ca şi cum te-ai juca cu o pisică: e minunat dar mai şi zgârie.(…) Să tot îmbătrâneşti nu e în regulă. Dar nici să tot fii tânăr nu e o treabă. Toate ipostazele sunt ridicule şi nu-ţi mai rămâne decât să râzi de tine şi de ce ţi se întâmplă. Le doresc tuturor pace şi sănătate!“
Autor articol: Valentin ANDREI
