Pe la mijlocul veacului trecut, profesorul universitar Ion Simionescu afirma în lucrarea sa „Privelişti şi locuri din România“: „Pe tot întinsul ţării, nu este alt munte mai cunoscut, mai
căutat, mai des pomenit. Muntele Ceahlău a dat naştere la povestiri ori legende spuse în popor şi aduse până la noi, astăzi.“ Observaţia putea fi verificată în anii din urmă de cei curioşi. Bătând cărările masivului muntos, ei întâlneau în cale o seamă de plăci metalice instalate în zone de interes, care narau, pe scurt, legenda populară a locului.
Iniţiativa a aparţinut profesorului Daniel Dieaconu, din Grinţieş, şi a fost pusă în practică de o mână de montaniarzi inimoşi.
Legenda genezei
Muntele acesta al nostru, Ceahlăul, n-a fost dintotdeauna aşa cum îl ştim noi, înalt, cu stânci multe şi îngrămădite spre vârf şi cu codri spre poale. Se spune că Satana voia să ajungă până sus, la Cer. Aşa că a suflat o zi şi o noapte de-a rândul de s-a strâns mulţime de piatră grămadă. Când a vrut Michiduţă să se urce spre Cerul din care fusese alungat, Dumnezeu a blagoslovit şi a pus mâna pe muntele care s-a clădit – Ceahlăul. De atunci, Ceahlăul este muntele lui Dumnezeu, cel pe care a pus mâna Sa şi, astfel, l-a sfinţit.
Toaca
Se spune că Traian, împăratul Romei, a cucerit ţara lui Decebal după lupte crâncene. Ca să supună pe toţi dacii, i-a urmărit cu armatele sale până spre Răsăritul Daciei. Ajuns aici, a hotărât să ridice o stavilă împotriva barbarilor care pândeau de dincolo de noua graniţă a imperiului. Soldaţii romani şi prizonierii daci au adunat mulţime de pietre şi le-au îngrămădit, iar în vârf au pus stâncile cele mari. Pe cea mai înaltă dintre ele au pus toacă, iar un legionar stătea cu ochii în soare şi vestea primejdia, bătând acea toacă. Şi aşa a fost până la părăsirea Daciei de armatele romane.
Cununa Zimbrului
Spune povestea că, după descălecat, Dragoş-Vodă umbla prin ţara Moldovei ca să caute locuri bune de vânătoare, să cunoască plaiurile şi oamenii.
Ajuns pe valea Bistriţei, Dragoş şi oamenii lui au dat peste Piatra Teiului, iar de acolo au luat-o pe valea pârâului Schit. Aşa au ajuns, pe nesimţite, la locul numit La Scaune, unde au rămas şi s-au pregătit de odihnă, când, deodată, apare o turmă de zimbri. Speriaţi la vederea oamenilor, aceştia au fugit care-încotro. Doar pe unul au reuşit să-l lovească cu o săgeată şi au prins a-l urmări până la Piciorul Şchiop, pe un jgheab care de-atunci s-a numit Jgheabul lui Vodă. Ieşind la lumină, zimbrul porni pe sub Toaca şi Panaghia, spre curmătură. Sfârşit de putere, urmărit îndeaproape de vânători, zimbrul se lăsă pe vale, printre colţii stâncoşi de sub Piatra Lată. Vlăguit, cu coama înfiorată, îşi dădu duhul în zbaterea morţii.
Cununa de stânci sălbatice de unde s-a prăbuşit zimbrul se numeşte de atunci Cununa Zimbrului.
Documentare realizată de
Valentin ANDREI
Foto: Octavian POPA
