„- Ce iubiţi mai mult?
– Călătoria cu tovarăşi deştepţi şi veseli!”
Pornind de la această axiomă a lui Ion Luca Caragiale, poetul şi scriitorul nemţean Ion Cârnu, din păcate prea devreme plecat din lumea aceasta, face placheta intitulată „Caragiale la Neamţ” (Editura Nona, Piatra-Neamț, 1998), o incursiune în memoria sfârşitului de veac XIX, atunci când celebrul scriitor a locuit, fie şi vremelnic, la Piatra-Neamţ. Sunt evocate perioada când scriitorul a fost detaşat la Neamţ ca revizor şcolar (1 octombrie 1881 – 28 februarie 1882), numit de V. A. Urechia, ministru al instrucţiunilor publice, precum şi câteva călătorii, excursii în ţinut, alături de alţi bucureşteni veniţi aici la invitaţia sa.
Replica venerabilului Nenea Iancu, amintită la început, era dată unui reporter bucureştean anticipând, fără să știe, un periplu prin Neamţ. Excursia pusă la cale de senatorul nemțean Alecu Șoarece (avocat de profesie), era anunțată invitaților în felul următor (text apărut, ne reanunță Ion Cârnu, în revista „Furnica”, la 13 ianuarie 1913):
Mare excursiune română prin judeţul Neamţu (în patru zile: Joi 20 – duminică 23 august 1898)
Ziua I, joi 20 – Adunarea generală a comisiunii petrene. Primirea oaspeţilor bucureşteni la sosirea trenului 25, orele 8,10 dim. Schimb de discursuri. îmbrăţişări cordiale. Excursioniştii iau loc în trăsură. Sunt toţi veseii. Plecarea, 8,30 dim. Amiazi, dejun Văratic. În timpul zilei, vizită la Agapia; apoi Oglinzi. Aici li se administrează la toţi duşuri reci. Seara, cină, panţarolă, table, etc. Noaptea odihnă la Mănăstirea Neamţului.
Ziua II, vineri 21 – Dis de dimineaţă borş, moară de castraveţi acri sau simplu bicarbonat de sodă numai cu vin vechi. La Mănăstirea Neamţului, înainte de plecare, pentru dregere. Amiazi, la Petru-Vodă, 999 metri şi 33 centimetri d-asupra nivelului Mării Negre. Aici, dejun cu băutură; toţi sunt obligaţi a se ţine la înălţime până vor da din coadă-n vale. Seara, cină, panţarolă, table, etc. şi odihnă la Durău.
Ziua III, sâmbătă 22 – Dis de dimineaţă aceeaşi dregere ca şi ieri; apoi când soda îşi face efectul, un salut Ceahlăului.
Amiazi, dejun Hangu. Vizită la Bicaz. Seara, cină, panţarolă, o tăblicică etc. şi apoi odihnă la Tarcău.
Ziua IV, duminică 23 – iar dregere şi iar stricare, la Tarcău.
Seara, reintrare triumfală în reşedinţa judeţului Neamţu.
N.B. – Pentru repatriarea bucureştenilor se va dezbate ulterior, luându-se în considerare gradul de zăpreală în care respectivii se vor afla la sfârşitul zilei a patra, când se-ncheie excursiunea oficială, rămânând ca la Moşi, afară din program, încă o zi pentru spălătura de ploscă.
Ion Cârnu, în paginile aceleiași cărți, „Caragiale la Neamţ”, informează cititorul din viitorime că în acea perioadă funcţiona la Durău un cerc elitist de muzică, frecventat de personalităţile vremii din Moldova, pe care nenea Iancu le-a întâlnit la poalele Ceahlăului. „Aici se întâlneau G. Panu, un cunoscut om politic şi gazetar (l-a apărat pe Caragiale în presă în timpul «afacerii Caion»), soţia acestuia, o virtuoză interpretă de violină, sora ei, Elena Klein – pianistă, absolventa Conservatorului din Paris, violoncelistul Lobel, Delavrancea, Iancu Bacalbaşa şi mulţi alţii. Se discuta politică, se făceau comentarii artistice într-un antren deosebit. Caragiale era un mare cunoscător şi iubitor de muzică şi se spune că era un vizitator obişnuit aici.”
Urmându-și propriul țel („Am încercat să reconstituim cadrul epocii de atunci, în parte uitată sau necunoscută de noi. Marii creatori au fost oameni obișnuiți, neobișnuită a fost creația lor.”), înspre finalul plachetei, Ion Cârnu face și o dezvăluire: „Cum este de-nţeles, la Piatra-Neamţ Caragiale avea foarte mulţi prieteni pe care-i vizita şi la care era găzduit foarte des. Cunoaştem dintre aceştia familia Constantin şi Zulnia Isăcescu, moşieri trecuţi în uitare datorită acţiunii lor anti Hogaş, deşi el a fost un bun primar şi ea o profesoară de excepţie. Zulnia Isăcescu era o femeie inteligentă şi cultă, literată, membră a societăţii «Asachi», căreia i-a mărturisit pentru prima dată cu entuziasm că a găsit conflictul pentru noua sa piesă, «O scrisoare pierdută». Ideea că de la ea s-a creionat personajul coana Joiţica depăşeşte cadrul de ipoteză.”
Ultima vizită a lui Caragiale la Neamț, ne arată cartea, s-a produs în primăvara anului 1908, fiind citată revista „Neamul românesc”, din 4 mai, care semnala că scriitorul a ținut aici o conferință publică intitulată caragialesc: „Despre feliurite lucruri”.
Autor articol: Valentin ANDREI
