Într-un număr anterior prezentam contextul și apariția Școlii primare din Chirițeni, comuna Hangu, având drept repere informațiile cuprinse în lucrarea regretatului învățător Teoctist Galinescu, „Monografia Școlii primare Chirițeni“, Editura Nona, Piatra-Neamț, 2008.
În arhiva editurii Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare“ se găsesc o seamă de alte monografii ale locurilor din ținutul Neamț. Printre ele și cartea apărută în 2004, „Șerbeștii lui Talpă“, avându-i ca autori pe Ecaterina Dabija, Alexandru Dabija, Alexandrina Camelia Mancaș și Ioan Sandu.
În cuprinsul acestei lucrări monografice a vechiului sat Talpa, trudă a familiei de învăţători Ecaterina şi Alexandru Dabija, cei care până în anii ’70 au strâns material documentar pentru cartea de faţă, efort continuat de către profesoara Camelia Alexandrina Mancaş şi de Ioan Sandu, ambii oameni ai locului, se găsesc informații prețioase despre locurile pomenite în hrisoavele de pe vremea lui Alexandru cel Bun, adică de pe la începutul veacului al XV-lea, despre geografie, populație, despre cum trăiau pe aceste locuri oamenii din vechime, despre biserici și mănăstiri, legende ale eroilor locului. Totul este bine ilustrat cu fotografii-document și cu hărți mai vechi, ori mai din timpurile apropiate nouă.
Premisele începutului învățământului organizat
Procesul de învățământ a fost orânduit pentru început pe teritoriul românesc odată cu Legea instrucțiunii publice din 25 noiembrie 1864, lege care a făcut parte din setul de ample reforme gândite și puse în practică de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, în care unul dintre punctele importante era gratuitatea pentru învățământul primar.
Anterior acesteia, începând din ultimele decenii ale veacului al XVIII-lea, a avut loc o adevărată mișcare de dezrobire națională, luptă cel mai bine ilustrată de mișcarea celor mai luminate minți transilvănene, reprezentanții Școlii ardelene, care au creat celebrul memoriu cunoscut sub numele de Supplex Libellus Valachorum. Una dintre revendicările de o mare importanță era posibilitatea studierii, pe teritoriile locuite de români, în limba strămoșească.
Apoi, mai era problema alfabetului utilizat. Se știe că, mai ales în mediul bisericesc, încă din secolele XV-XVI, tipăriturile care circulau în spațiul Munteniei și Moldovei erau realizate în alfabet grecesc ori slavon.
La mijlocul veacului XIX, concomitent cu românizarea școlii naționale, are loc strădania (încununată, în final, cu succes) de înlocuire a scrierii chirilice cu cea latină, proprie poporului nostru. Ca urmare, tot pe timpul domniei lui Cuza, în ziua de 17 februarie 1862, este emisă de către Ministerul de Interne, Circulara care ordonă tuturor funcționarilor publici, inclusiv celor din învățământ, să folosească doar alfabetul latin.
Prima școală, local din lemn, acoperit cu paie, pe jos cu lut
Ca urmare a tuturor acestora, cu toată împotrivirea unora dintre autoritățile locale și a multora dintre moșieri (proprietari de pământuri), în deceniul al șaptelea încep să fie înființate multe școli primare, de patru clase.
Lucru care se întâmpla, în 1865, și în comuna Talpa. Prima școală primară se afla pe moșia doamnei Safta Stan, care este menționată într-un raport, din anul 1889, al învățătorului Daniilescu. Soția boierului Vasile Stan (cel care făcuse multe pentru comunitatea locală și din împrejurimi, fiind considerat ctitorul pridvorului, clopotniței și gropniței adăugate, la 1866, bisericii lui Ilie Ruset), doamna Safta, a fost cea care a donat primul local de școală, procesul de predare a primelor patru clase făcându-se ani buni într-o casă a sa.
Dintr-un raport datat 1893, pe când pretențiile crescuseră, se scrie: Localul este din lemn, învelit cu paie, pardosit pe jos cu lut. Are o sală de 63 de metri cubi, întunecoasă. Cele două încăperi sunt în alt local decât Primăria. În clasă sunt: cinci bănci, a căror lungime totală atinge 16,14 metri liniari, o masă pentru învățător, o tablă neagră și patru hărți geografice. Lipsesc alte obiecte necesare, inclusiv ceasornicul. Școala este mixtă, fondată în 1865.
Unul dintre primii învățători ai acestei școli a fost Dimitrie Liceanu, numit în baza „Ordenului de orenduire“ nr. 742/1867, din 25 ianuarie. Acesta raporta, pe 2 septembrie 1868, la începutul anului școlar, „prezența la cursuri a 60 de băieți și 41 de fete; frecvenți: 18 băieți și 2 fete“.
Sunt, aceste mărturii ale trecutului, îndemnuri pentru noi, cei de astăzi, de a aprecia eforturile făcute de înaintași și de a omagia, atunci când ni se oferă ocazia, personalități care s-au distins în domeniul cunoașterii.
Documentare realizată de Valentin ANDREI
