În 2011, în cadrul unei ample discuții cu (pe atunci) muzeograful Dan Mihăilescu, de la Muzeul de Istorie și Arheologie din Piatra-Neamț, ne-a fost dezvăluită povestea reală și plină de peripeții a statuii lui Mihail Kogălniceanu, care astăzi domină piața omonimă a municipiului reședință de județ.
Mihail Kogălniceanu a fost una dintre personalitățile mijlocului de secol XlX, a cărui viață a fost legată de județul Neamț. Între altele, importantul om politic a deținut o fabrică de postav la Târgu-Neamț și a avut și o posesiune la Dobreni. Pe aceasta din urmă a lăsat-o moștenire fiicei sale, Lucia, cea care avea să devină soția viitorului prefect de Neamț, Leon Bogdan.
În 1910, cu un an înaintea comemorării a 20 de ani de la trecerea în neființă a lui Mihail Kogălniceanu, un comitet de inițiativă al urbei, condus de inginerul Vîrgolici, a hotărât ca în Piatra-Neamț să se ridice o statuie pentru a menține vie amintirea marelui om politic, care a contribuit la Unirea Principatelor. Odată hotărârea luată, s-au constituit liste de subscripție publică, pentru a se strânge banii de statuie – 13.000 de lei. Pentru realizarea acesteia a fost contactat sculptorul francez Emanuel Fremier, cel care în anii aceia vizita România. Era același Fremier, care realizase și statuia lui Ștefan cel Mare din fața Palatului Culturii din Iași. Cum vremea trecea – era deja anul 1911 – și suma era departe de a fi strânsă, comanda se retrage, iar artistul se întoarce în patria sa.
Pietrenii nu s-au lăsat și, cu chiu, cu vai, au reușit să strângă banii. Ultimele trei mii de lei necesare au fost donate de prefectul județului de la acea vreme, Leon Bogdan, chiar ginerele lui Kogălniceanu. A mai pus și Guvernul ceva, președintele Consiliului de miniștri fiind atunci Titu Maiorescu.
Noua comandă pentru statuie ajunge la sculptorul de origine poloneză Vladimir Hegel.
Inaugurarea, mare sărbătoare populară
Dezvelirea statuii s-a petrecut pe 19 mai 1913, solemn, festiv, în prezența unor înalți demnitari. Guvernul l-a trimis atunci la Piatra-Neamț pe Tache Ionescu, drept reprezentant. Din părțile locului au participat la eveniment prefectul Leon Bogdan și primarul orașului, Dumitru Corbu. Dintre notabilitățile urbei s-a remarcat profesorul Panaite Crivăț, cel care a ținut, cu acest prilej, o cuvântare remarcată de presa vremii ca fiind excepțională. La momentul solemn au mai participat inginerul Stan, precum și judecătorul Ermil Zaharia, alte două figuri pietrene importante ale timpului de-atunci. Evenimentul a fost emoționant. Cei prezenți au povestit în anii ce au urmat că „la semnalul de «Atențiune!» al trompetistului militar, patru plăieși înveșmântați în costume populare au coborât pânza care acoperea statuia, dând astfel prilejul publicului prezent să privească chipul duios și blând al aceluia care a fost unul dintre cei mai sinceri sfetnici ai domnitorului Alexandru Ioan Cuza, ctitorul statului modern. Compania militară a prezentat onorul, după care a defilat în fața membrilor guvernului și a oficialităților locale. În cadrul programului artistic au avut loc recitaluri corale, dar și momente de dansuri populare. Revizorul școlar Ion Radu a recitat poezia lui Mihail Kogălniceanu «De căpitan Nicolae Bulovici din Regimentul cincisprezece».”
În acea zi de primăvară a anului 1913, Piatra-Neamț s-a gătit de sărbătoare. Steagurile tricolore împodobeau nu numai stâlpii de iluminat, ci chiar și fațadele caselor, iar gospodarii locului scoseseră în curți și pridvoare cele mai noi și frumoase covoare populare și îmbrăcaseră hainele de sărbătoare.
Statuia era impozantă: turnată în bronz, înaltă de 2,60 metri, urcată pe un soclu de 1,60, îl prezenta pe Mihail Kogălniceanu într-un moment de protest la adresa marilor puteri, la Congresul de la Berlin, din iulie 1878, când se obținea recunoașterea condiționată a independenței României.
Locul inițial al statuii a fost centrul din 1913 al orașului, în fața Primăriei locale, spațiu care corespunde în zilele noastre cu parcul central la urbei pietrene.
Părintele Matasă salvează statuia de la topire
În 1948, regimul politic din România se schimbă, iar Mihail Kogălniceanu devine… „dușman al poporului”.
De la București vine ordin ca statuia să dispară din centrul târgului și să fie topită. În mare secret, statuia a fost ridicată noaptea cu o macara și dusă în curtea uzinei mecano-electrice, lângă stadion, cam unde acum este Poliția județului. Preotul Constantin Matasă, personalitate marcantă a urbei (care, printre altele, a pus bazele turismului în ținutul Neamț și a constituit primul muzeu de istorie al orașului), a aflat despre toate acestea de la niște muncitori care, dimineața, pe când veneau la muncă, s-au speriat văzându-l pe Kogălniceanu spânzurat de macara, în curtea uzinei. Preotul Matasă și-a folosit din plin autoritatea și influența, pentru a-i convinge pe șefii locali să nu dea statuia la topit, ci s-o ascundă pe undeva. Desigur, fără știrea șefilor de la București. A reușit, astfel, să salveze statuia. A încercat să salveze și alte astfel de monumente – statuia boierului Roznovanu (care se afla în fața Prefecturii de atunci), statuia lui Emil Costinescu (fost ministru de finanțe, proprietar din Piatra-Neamț), precum și bustul lui Nicu Albu, fost primar de Piatra, monument care a stat ascuns până în 1993, când a fost readus în atenția publică.
Revenind la monumentul cu pricina, comemorarea a 20 de ani de la dispariția lui Mihail Kogălniceanu, după 35 de ani în care a înfrumusețat și a marcat centrul urbei, în 1948 a fost înlocuit cu statuia ostașului sovietic. Diferența de amplasament era cu câteva zeci de metri față de actuala statuie a lui Ștefan cel Mare.
Scurte apariții, lungi permutări
Modernizarea din anii ’60 care a cuprins orașul a venit cu dărâmarea multor case vechi, care au lăsat loc blocurilor existente și în ziua de astăzi. Tot la sfatul părintelui Matasă, în 1960, statuia lui Mihail Kogălniceanu este scoasă din ascunzătoare și amplasată în noul Parc al Tineretului.
Monumentul a fost legat, la apariția lui, de comemorarea a 20 de ani de la dispariția marelui om politic. Existența lui a continuat să fie legată de un șir întreg de sărbători. În cinstea anului 1975, când se celebrau 500 de ani de la victoria lui Ștefan cel Mare de la Vaslui (1475), dar și a anului 1976, când se evoca lupta de la Războieni.
La 12 ianuarie 1974, monumentul a fost mutat din parc și dus în fața Sfatului Popular, unde a rămas până în ziua de astăzi. Mai mult chiar, avea să dea numele său pieței amenajate între timp aici, în fața actualului Muzeu de Istorie.
Tot atunci, în 1974, s-a decis realizarea unei statui noi, care să-l înfățișeze pe marele voievod Ștefan. Acest monument a fost amplasat în centrul parcului. Motivul invocat a fost că opera lui Oscar Haan era „mai firesc” să ocupe locul din parc, dată fiind apropierea de Curtea Domnească a voievodului mușatin, precum și vecinătatea bisericii și a turnului, ambele ctitorii ale marelui domnitor moldav.
Autor articol: Valentin ANDREI
