Cafeneaua culturală

Implicare socială – Despre ROD – spațiu creativ și de învățare, cu Ana-Maria Țoc, managerul acestui proiect

Felul în care semenii noștri aleg să se implice în dezvoltarea comunității din care fac parte poate reprezenta un model demn de urmat, pentru fiecare dintre noi. Nu vă ascundem că revista CoolT Neamț nu va ezita vreodată să rezerve câteva pagini dedicate oamenilor cu inițiativă, oamenilor implicați, oamenilor care aleg să construiască și să dezvolte.

Ne oprim, de această dată, asupra unui proiect realizat la inițiativa Protopopiatului Piatra-Neamț, un proiect tânăr, cu ROD, pentru comunitate și pentru cei interesați de creativitate și învățare. Ana-Maria Țoc, cea care este managerul de proiect la ROD, ne-a făcut dezvăluiri despre conceptul acestui proiect, despre inițiative cu folos, Școala de fapte bune și atelierele menite să ne crească frumos.   

Ce este ROD? Un acronim sau un rod al muncii mai multor oameni?

Ana-Maria Țoc: ROD-ul face referire la activităţile pe care le derulăm, la faptul că noi, oamenii, suntem născuți să rodim, însă trebuie doar să vrem și să căutăm mediul care să ne încurajeze. Eu cred că fiecare dintre noi este ROD, iar prin ceea ce facem trebuie să urmărim să fim rod bun.

Când și din ce a izvorât ideea de a dezvolta la Piatra-Neamț un spațiu creativ și de  învățare?

Ana-Maria Țoc: Ideea amenajării unui spațiu creativ și de învățare pentru comunitate a încolțit cu aproape trei ani în urmă, când o veche centrală termică dintre blocuri, dezafectată, a intrat în renovări. Cu entuziasm și cu gândul că va deveni un spațiu pentru comunitate am reușit, alături de oameni inimoși și devotați, să o transformăm într-un loc primitor, cald, al faptelor bune, de care să se bucure copii și familii. ROD-ul este proiectul Protopopiatului Piatra Neamț și, pot spune, un exemplu de bună practică, întrucât sunt multe clădiri care ar putea fi transformate în spații utile pentru comunitate.

Proiectul ROD a fost îmbrățișat cu deschidere de către comunitate. Există o rețetă a succesului?

Ana-Maria Țoc: La început, am primit deseori „încurajarea“ că va fi greu și chiar imposibil să ducem la îndeplinire ceea ce avea să devină ROD. Nu am ținut cont de aceste încurajări și nici nu am simțit că avem o rețetă a succesului, dar am fost constant atenți la nevoile celor care ne trec pragul.
Apoi, ROD a ajuns aici datorită oamenilor care se implică în dezvoltarea lui, voluntari de toate vârstele, copii, susținători, sfătuitori, oameni care au înțeles că un spațiu de acest fel nu aparține unei persoane, este al tuturor și orice contribuție face ca lucrurile să meargă către mai bine.
De fapt, cred că asta este rețeta succesului: oamenii buni care se implică. 

Cum te-a găsit pe tine proiectul ROD?

Ana-Maria Țoc: M-a găsit cu o serie de multe alte experiențe dezvoltate în alte proiecte în anii anteriori mutării la Piatra. Am simțit că acum pot pune în practică ceea ce am dezvoltat în anii de voluntariat și de lucru în comunitățile din care am făcut parte. Dar, dincolo de determinarea și hotărârea care mă caracterizează, cred că este și o mare responsabilitate care simt că vine de Sus. Este un soi de chemare pentru valorificarea corectă a talantului pe care l-am primit.

Cele mai longevive proiecte marca ROD sunt…?


Ana-Maria Țoc
: În primul rând, Atelierele cu ROD, care niciodată nu se sfârșesc fără să tragem concluzii, fără să dezbatem sau să ne simțim măcar puțin mai îmbunătățiți, cu un gând de bine. Această structură a Atelierelor dezvoltate pe valori și virtuți o aplicăm și în activitățile Școlii de Fapte Bune.

Apoi, este Roditor – târgul cu produse regionale, inițiative și fapte, pe care îl organizăm de un an.Prin Roditor oferim alternativa sănătoasă a produselor industrializate și pline de chimicale din comerț. Am ­făcut o selecție de producători care să se apropie de valorile ROD-ului și i-am adus împreună. Este un eveniment pe ­care noi dorim să-l creștem și la care să participe cât mai mulți oameni. Este un exemplu de ­bune practici care vine să unească oamenii.

Care ar fi cel mai provocator proiect la care ai lucrat în cadrul ROD?

Ana-Maria Țoc: Cel mai provocator mi s-a părut să definim identitatea acestui loc, să îl facem pe înțelesul tuturor. Asta știu sigur că a durat mai mult decât m-am așteptat, dar, în momentul în care am știut ce vrem să fie ROD, celelalte s-au adăugat, tot cu efort, dar mai firesc.

Ce consideri că a reușit să stârnească ROD în comunitatea nemțeană?

Ana-Maria Țoc: Ce-i drept, mai urmărim impactul pe care îl produce în comunitate, dar eu cred că mai valoros este să stârnească ceva în sufletul celor care aleg să vină la noi, copii și adulți deopotrivă. Să simtă că aici au din nou răbdare, să-și dorească să se implice, să simtă că aici lucrurile au o măsură mai normală, mai umană, în contra direcției de „mereu pe fugă“.

De ce avem nevoie de o ,,Școală a faptelor bune“?

Ana-Maria Țoc: Şcoala de Fapte Bune vine ca răspuns la nevoia de implicare pe care foarte mulţi copii ne-au subliniat-o. Veneau la ateliere şi tot timpul îşi doreau să ajute, să se simtă valorizaţi, să fie de-ai casei.
Atunci ne-a fost confirmat gândul pe care îl avem de câțiva ani, acela că un program care are la bază conceputul de learning by doing, adică învățarea prin experiență directă, implementarea de proiecte și valorificarea creativității și a potențialului pe care îl au toți oamenii, și mai ales copiii, este ceea ce trebuie, adică o Școala de Fapte Bune.

În plus, ceea ce facem la Școala de Fapte Bune este folositor pe termen lung în tot ceea ce implementăm, proiecte de viață personală sau socială. Sunt noțiuni legate de motivație sănătoasă, strângere de fonduri, lucru în echipă, promovare, conștientizare, valori și virtuți, toate acestea fiind puse în practică.
Școala de Fapte Bune este o școală practică, orientată pe ceea ce are nevoie cel de lângă noi și comunitatea.

Prin prisma ROD, care sunt necesitățile copiilor și tinerilor din noua generație?

Ana-Maria Țoc: Sunt foarte mulți tineri și copii care vor să fie valorizați, să se implice, să treacă din teorie în practică. Acești tineri și copii, care azi au aceste gânduri, sunt adulții responsabili de mâine, pe care ne vom putea baza. Dacă ei au nevoie de un astfel de context, atunci el trebuie creat. E nevoie de încredere, valori sănătoase și bine fundamentate.

Și mai cred, cu toată convingerea, că tinerii au nevoie să vadă exemple de lucruri firești, naturale, lucruri reale, nu doar cele care există în lumea perfectă a online-ului. E nevoie să se creeze un echilibru, iar acest echilibru se poate realiza prin aducerea acestor lucruri umane, normale de altfel, într-o zonă de interes a tinerilor.

Ce e cu adevărat rodnic pentru un om?

Ana-Maria Țoc: Mediul în care se formează și în care trăiește cu tot cu oamenii pe care îi are alături. Dacă mediul nu te ajută să dai ce e mai bun din tine, înseamnă că nu ți-e potrivit.