Preot, poet, fost profesor la Seminarul Teologic din Baia Mare, fost inspector al Inspectoratului pentru Cultură din Neamț și nu în ultimul rând, un iubitor de cultură și oameni, Dorin Ploscaru este născut la 21 iulie 1959, la Podoleni, Neamţ.
Paroh la Biserica „Sfânta Treime“, Vaduri II, pe lângă activitatea duhovnicească, s-a dedicat cu ardoare activităților cultural artistice. Nu-i sunt străine lansările de carte sau vernisajele de artă plastică. Și-a făcut debutul editorial cu volumul de versuri „Să mori primăvara“, iar mai apoi au fost lansate volumele „Sâmbăta lui Lazăr“, „Flaşneta“, „Peştele pe uscat“, „Peştele albastru“ sau „Aurora dreams“. Figură blajină, om de cultură și spiritualitate aleasă, preotul și poetul Dorin Ploscaru este invitatul ediției lunii mai, la rubrica „Implicare socială“.
De ce carieră preoțească? De unde chemarea?
Dorin Ploscaru: Aș începe, dragă Talida, cu redefinirea termenului de carieră. I-aș zice misiune. Misiunea presupune prezența ta 25 de ore din 24 (ca să-l citez pe autorul „Orei 25“, părintele și scriitorul Constantin Virgil Gheorghiu), deci 24 din 24 cu geanta de serviciu la cap. Când sună ceasul în miez de noapte sau în miez de zi, trebuie să fii prezent lângă omul aflat pe patul de suferință, al mamei care naște, al bolnavului în agonie.
Cu alte cuvinte, preotul, citându-l pe Nichita, „Nu are viață personală. Viața lui este praf și pulbere.“
Chemarea a venit pe câmp, în miez de vară. Eram cu mama la prășit de sfeclă. Niște rânduri kilometrice, la CAP. Eram în clasa a VII-a. Trebuia să mă hotărăsc. Mai aveam un an. Mă obseda ideea ce e dincolo de peretele cu icoane din biserică (catapeteasmă). „Ca să ajungi acolo, trebuie să te faci preot“, îmi spunea bunicul Pavăl. „Numai preotul are voie să intre acolo în altar.“ Așa am hotărât să știu ce este dincolo de „marele perete cu icoane“ și să mă fac preot. În 1974, am dat admitere la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț. Am fost respins la vizita medicală. Am făcut prima treaptă de liceu (clasa a IX-a și a X-a) și în 1976 am dat din nou. De atunci, din toamna lui 1976, a început aventura pentru mine.
Cum se împacă preoția cu poezia și când ați descoperit pasiunea pentru scris?
Dorin Ploscaru: Când în primăvara lui ’74 tata m-a adus de mână la Mănăstirea Neamț, am exclamat cât pentru toată istoria: „Aici e raiul pe pământ!“ Totul era înverzit, totul era în floare. O mireasmă și o frumusețe paradisiacă. Pentru mine, Seminarul de la Neamț are valoarea celei mai înalte academii: cu profesori de elită, cu o disciplină cazonă, cu o bibliotecă uriașă cum e Biblioteca Mănăstirii Neamț, cu liniștea și tihna rugăciunii și „entuziasmul tinereții“.
Pasiunea pentru scris! Eram în clasa a V-a sau a VI-a și la Limba și literatura română ni se dădea să facem acele celebre compuneri. Am adăugat la compunerea mea (pentru a fi original) și câteva strofe. Doamna profesoară Theodorescu m-a întrebat ce vreau să mă fac când voi fi mare și eu am răspuns că vreau să fiu poet. M-a luat cu binișorul, explicându-mi că dacă vreau să fiu poet trebuie să am talent… să fac facultatea de litere și apoi dacă… Dar eu eram categoric: „vreau să fiu poet“.
Cum se împacă preoția cu poezia? Trebuie să spun că cele două sunt complementare, se nutresc una pe alta. Se potențează reciproc dacă vrei. Și preotul și poetul slujesc la altarul Cuvântului. La masa de scris Poetul e sacerdot, așa cum la Masa Sfântului Altar, Preotul Îi slujește Logosului.
Ce anume vă inspiră și despre ce vă place să scrieți?
Dorin Ploscaru: Scrisul te transportă mental și afectiv într-o altă lume. Îți creezi o lume a ta. O lume frumoasă, departe de răutățile din jur. De cenușiul zilei. Navighezi pe mările și oceanele literaturii. De aici ficțiunea, imaginația. Artistul în genere e un om al imaginației, un om al ficțiunii, fie că vorbim de scriitor, pictor, muzician, coregraf, etc.
De inspirat mă inspiră de la firul de iarbă (vezi Walt Whitman) și cutia de chibrituri, tot ceea ce este fragil, delicat, neajutorat, tot ceea ce este marginal și neluat în seamă.
Scrisul pentru mine e ca o eliberare. Ca o terapie. Toate cărțile mele poartă în ele amprenta unui tragism, al unei traume teribile. Volumul „Sâmbăta lui Lazăr“ îi este dedicat copilei mele Rada, plecată la Domnul, la 1 an și două luni.
Dar dincolo de suferință, există în poezia mea un vitalism, un optimism debordant, așa cum remarca poetul Vasile Baghiu într-o cronică, acest lucru echilibrează un pic balanța, și tristețea exultă iată, în bucurie.
Cum vedeți profilul consumatorului de artă, de astăzi?
Dorin Ploscaru: Arta și artiștii au devenit un fel de castă. Ne întâlnim între noi, ne citim între noi. Văd la Bibliotecă și la Galeriile de Artă aceiași oameni, aceleași persoane. Cu mici excepții. Cred că profilul consumatorului de poezie, de literatură în general, al consumatorului de pictură sau muzică este același pe care-l știam și pe care-l cunoaștem: fie că vorbim de interesul pentru lectură, fie că vorbim de pasiunea pentru arta plastică (vezi colecționarii importanți ai urbei) fie că vorbim de pasiunea pentru muzică (vezi audițiile de la sala de Audiții a Bibliotecii), toți acești oameni sunt fermenții care adună în jurul lor și alți oameni cărora le incumbă „microbul“ culturii, al scrisului, al cetitului, al teatrului, al muzicii.
În rândul copiilor și al tinerilor, preocuparea lor, este „graphitti“ și hip-hop-ul. Numărul celor care citesc este în cădere liberă din păcate. Cu toate acestea, am întâlnit în rândul elevilor și al studenților preocupări serioase și aplicate pentru scris-citit și asta mă bucură nespus.
Cei care vă cunosc știu că sunteți un iubitor de artă, de cultură, de frumos. Din 2011, împreună cu doamna preoteasă ați pus bazele Asociației R.A.D.A. Piatra-Neamț. Care sunt principalele obiective pe care le-ați vizat prin înființarea acestui ONG?
Dorin Ploscaru: Asociația R.A.D.A. (în ebraică, radah înseamnă bucurie: Recunoștință, Adevăr, Dăruire și Alinare), pe care am înființat-o cu soția mea Laura, de profesie educatoare, în anul 2011, este în memoria copilei noastre Rada. Asociația are ca obiective, pe lângă cel cultural și cel social, și ajutorarea persoanelor aflate la limita subzistenței, incluziunea socială a persoanelor abandonate (copii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate), persoane în vârstă, bolnave, singure și însingurate. După mine, singurătatea este cea mai cumplită boală.
Ați desfășurat de-a lungul anilor multiple proiecte artistice, culturale și activități sociale. Ne puteți povesti, pe scurt, câteva dintre evenimentele care v-au împlinit?
Dorin Ploscaru: Da. Unul din proiectele noastre culturale desfășurat în anul 2012. S-a intitulat „Zilele Poeziei de la Vaduri“, finanțat de TIA (Tineret în Acțiune) prin fonduri europene deci, și a avut ca scop stimularea gustului pentru lectură în rândul tinerilor. Un alt proiect desfășurat în anul 2016, „Punți Culturale peste Carpați: Maramureș-Neamț“, a avut ca scop schimburile culturale dintre Asociația Bărbaților din Finteușu Mare (Maramureș) și Asociația R.A.D.A., al cărei președinte este soția mea Laura.
Alte proiecte sunt: „O picătură de alinare pentru fiecare“, 16.08.2016; „Domnul Goe“, „Greierele și furnica“, teatru-lectură, regia Dan Iacob, având în rolurile principale copii cu vârsta între 9-14 ani, în data de 31.12.2008; „Seara Vintage“ – 10.09.2016; „Expoziție de pictură“, Arcadie Răileanu și „Stelele-n cer“, recital de poezie și muzică cu ocazia Zilei de Naștere a Poetului Mihai Eminescu în data de 14.01.2018; Retrospectiva Constantin Filimon, lucrări din colecția Elena și Vasile Pleșca, 05.08, 2017; 06.08.2019 – Recital de pricesne „Fii lacrimilor tale“ – Grupul de copii al Ansamblului Național Transilvania din Baia Mare, sub îndrumarea doamnei director Iuliana Dăncuș; 24.10.2017 – Expoziție de pictură: „Dumitru Bezem 70“ – lucrări din colecția Elena și Vasile Pleșca; 31.12.2008 – „Să-i ajutăm pe cei triști să se bucure“; 04.03.2016 – „Sărbătorind Ziua de Naștere a Copiilor“; 4/4 Pentru Prieteni, proiect de ecologizare a albiei râului Bistrița și a împrejurimilor sub egida American Councils for International Education – 04.04.2018; 25.04.2021 – Expoziție de pictură semnată Ana Ranete; 05.05.2019 – Expoziție de pictură și grafică Parasca și Mihai Agape; 4/4 Pentru Prieteni – proiect de așezare a cărților în bibliotecă, în parteneriat cu Biblioteca Județeană G.T.Kirileanu Neamț; „Grădina de sărbători pentru copilașii Flori“ – este un alt proiect prin care s-a editat și s-a tipărit o cărticică pentru copii cu vârsta de 6-8 ani, derulat în anul 2013; Un caiet didactic cu ilustrații și explicații ale principalelor sărbători din cursul anului bisericesc, cu finanțare de la Primăria Piatra Neamț.
În colecția „Sfinții care trag iarba cu dinții“, desfășurat în colaborare cu Asociația „Iura Humana“, din anul 2017 (președinte, dna Raluca Muraru) s-au editat până acum patru broșuri care cuprind vieți de sfinți, toate ilustrate de copii (Iliuță cel tăcut, Bucuria Teodorei, Sf. Stelian și Sf. Ștefan). Proiectul își propune să scoată 12 broșuri, după numărul celor douăsprezece luni ale anului, cu vieți de sfinți apropiați copiilor.
De ce credeți că au oamenii nevoie de artă, de poezie, de frumos?
Dorin Ploscaru: Sufletul respiră prin poezie, se hrănește cu pâinea Frumuseții, a Culorii, a Luminii și Bucuriei. Te întâlnești pe simeze cu sufletul artistului: meditezi, ești cucerit, sensibilizat, și pleci schimbat sufletește. Uneori Arta și Poezia au rol terapeutic, mai ales în aceste vremuri încărcate de tensiune și presiune.
A programat Asociația R.A.D.A. Piatra-Neamț o agendă de evenimente pentru anul 2021? Cum arată ea?
Dorin Ploscaru: Pentru anul 2021 nu avem programată o agendă de evenimente, având în vedere restricțiile la care încă participăm cu toții. Nu este exclus însă ca evenimente artistice neprogramate, cum ar fi expoziții de pictură, expoziții de icoane, lansări de carte, vizionări de filme, să se producă inopinat.
Ce vă împlinește cu adevărat?
Dorin Ploscaru: Dacă eu și soția vom reuși să îi determinăm pe copii și pe părinți să dea binețe, să salute și să răspundă la salut, să spună din toată inima și cu fața luminată bună-dimineața la dimineață, bună-seara la seară și bună-ziua la ziuă, cred că e cea mai mare împlinire. Dacă îi mai determinăm să arunce la tomberon bidoanele din plastic și ambalajele de biscuiți… am fi chiar fericiți.
Deci lucruri simple, nu fenomenale.
Definiți în viziune personală, prin trei cuvinte, pe Dumnezeu.
Dorin Ploscaru:
