OM DE TEATRU ŞI ZIARIST DE CEA MAI ÎNALTĂ CALITATE PROFESIONALĂ
Comunitatea pietreană este binecuvântată cu o serie de oameni care au făcut şi mai fac cinste locului. În publicaţia noastră, am născocit un termen generic, acela de figuri marcante. Li se mai poate spune, la fel de bine, personalităţi, profesionişti ai domeniului lor de activitate, dar, mai presus de toate, oameni de caracter.
O astfel de personalitate a urbei noastre este şi omul de teatru și ziaristul Mircea Zaharia. Născut pe 10 mai 1947, la Muncelul de Sus (Iaşi), a absolvit Facultatea de Filologie din Iaşi.
Omul de teatru trecut prin ciur şi prin dârmon
Ulterior, s-a stabilit la Piatra-Neamţ, unde a îndeplinit diferite funcţii la Teatrul Tineretului: referent şi secretar literar, director (ianuarie 1989 – noiembrie 1991).
În cadrul T.T.-ului a mai fost director adjunct şi, ulterior, membru în Consiliul Artistic al instituției.
Despre anii petrecuţi în teatrul pietrean, face o mărturisire: „Am făcut mai de toate: secretar literar, regizor tehnic, bibliotecar, director, director adjunct, consultant artistic, ba am făcut chiar şi figuraţie într-un spectacol. Cunosc bine şi direct teatrul în toate măruntaiele şi compartimentele sale, de la elaborarea unei politici repertoriale, la pupitrul tehnic al regizorului de scenă sau la atelierele de producţie.“
Despre perioada sa de directorat, Mircea Zaharia afirmă: „Faţă de foştii şi, probabil, pentru o bună bucată de vreme, viitorii directori ai Teatrul Tineretului, m-am bucurat de privilegiul de a prinde minunata pălitură de stat din decembrie 1989. Aceasta a însemnat nu doar faptul că în locul autobuzului aşteptat de câţiva ani am recepţionat în curte vreo două tanchete sovietice, ci şi acela că, luându-şi F.S.N.-ul în cap, tânăra şi valoroasa trupă a teatrului a hotărât să renunţe pentru eternitate la compromisuri şi nu a acceptat să prezinte la public un Goldoni, primul spectacol post-decembrist al T.T.-ului. Existau o stare de surescitare şi un uragan de inconştienţă provocate de prezumtivul gust al libertăţii care ne făceau să credem că vom gândi şi lucra altfel. Din păcate, din toamna lui ‘90, teatrul a rămas cu vreo zece actori şi o singură actriţă, cei mai tineri fiind ademeniţi de mirajul lui Andrei Şerban şi cel al Capitalei.“
Ziaristul Mircea Zaharia
În cariera sa jurnalistică a îndeplinit funcţiile de redactor, secretar general de redacţie la ziarul „Ceahlăul“ (1994-2011); redactor-şef al Revistei „Apostolul“, redactor responsabil al Revistei „Meridianul Ozana“.
După înfiinţarea Colegiului de Muzică din Piatra-Neamţ (actuala Facultate de Muzică) a fost şi secretar artistic la Academia de Muzică „Gheorghe Dima“ Cluj-Napoca.
Este membru al UNITER (Uniunea Oamenilor de Teatru din România) şi al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, precum şi membru fondator al Asociaţiilor Culturale „Ion Coman“ şi „Vasile Spătărelu“.
Un om al spiritului
Mircea Zaharia este un spirit critic, de care nu scapă nici chiar propria-i persoană. Autocritica (cea reală) este calitatea omului inteligent.
Pe de altă parte, experienţa sa vastă în domeniul teatrului face ca vorbele sale să fie luate drept axiome. Exemplu: „Dacă de pictură, muzică sau literatură te poţi apropia pe cont propriu, de teatru nu te poţi apropia decât prin contact direct. Poţi citi dramaturgie, dar asta nu înseamnă nimic – miracolul teatrului se produce doar în sala de spectacol. Numai aşa pot fi desluşite semnele teatrale şi abia după aceea povestea poate genera emoţie şi morală.“
După o viaţă întreagă petrecută în şi pentru teatru, experienţă care continuă prin urmărirea în continuare a fenomenului, Mircea Zaharia construieşte şi o definiţie a artei pe care o iubeşte cel mai mult: „Teatrul pe care-l ştiu şi iubesc eu încerca să ocrotească şi să cultive moştenirea unor valori pentru care nu trebuie să pledez eu acum ex cathedra. Mesajul lui trebuie să pună întrebări grave despre existenţa umană, să netezească drumul către luminarea culturii şi desăvârşirea individului, reflexe tot mai uitate într-o lume tot mai urâtă, mutilată de pierderea aspiraţiei spre lucrurile legate de frumos, adevăr şi bine. Privim tot mai rar spre stele.“
DÂRMON – Zicere românească cu sensul de a ajunge dintr-o situație grea, în alta și mai dificilă.
