Există preoți care slujesc prin cuvânt și preoți care slujesc prin fapte. Părintele Mihai Capșa Togan le unește pe ambele, transformând fiecare întâlnire cu tinerii într-o lecție de viață și de credință. Pentru el, educația religioasă este un drum către echilibru, iar filmul – o parabolă modernă despre lumină.
Mihai Capșa Togan, preot, profesor, regizor și om care știe să vorbească pe limba tinerilor, este invitatul acestei luni la rubrica Implicare socială.
Părinte, cum a început drumul dumneavoastră către preoție și ce v-a ajutat să rămâneți mereu aproape de oameni și tineri?
Preot prof. dr. dr. Mihai Capșa Togan: Port mereu în minte un loc de poveste, în fapt o sumă de dealuri cu mici pâlcuri de pădure. Acel loc se numește satul Târpești, situat în partea nord-estică a orașului Târgu-Neamț. Acolo am copilărit și acolo am deschis ochii spre biserică. Alături de preotul din sat, Constantin Gheorghiu, și de bunicul meu de pe mamă, Trifan Alexandru, am început primii pași către preoție. În mod cert minunata copilărie pe care am avut-o în anii ’80, în acel sat, înconjurat de oameni frumoși și plini de o credință aparte, m-a făcut să găsesc mereu resurse pentru activitățile mele, care sunt adresate în mare măsură tinerilor, adolescenților.
„Să fii aproape de tineri”, pentru mine este una dintre condițiile de a încerca să înțelegi ce înseamnă să fii preot în lumea noastră contemporană. Într-o lume grăbită, prea grăbită, plină de tentații și zgomot, tinerii de azi trăiesc poate cea mai mare provocare a generației lor: aceea de a-și găsi sensul! În acest context, rolul preotului devine mai important ca oricând, nu doar ca slujitor al altarului, ci și ca prieten, mentor și ghid spiritual.
Tinerețea este vârsta marilor întrebări despre viață, iubire, credință, viitor. Într-un ocean de opinii și influențe, un cuvânt spus la timpul lui, cu rost și dragoste, poate schimba un destin. Preotul care se apropie de tineri, care le vorbește „pe limba lor” și îi ascultă fără judecată, devine un sprijin real, un reper moral, într-o lume în care reperele par tot mai fragile.
Mai mult decât predici, tinerii caută autenticitate. Vor să vadă în preot un om viu, implicat, care trăiește ceea ce spune. Când preotul participă la activitățile lor, le împărtășește bucuriile și le înțelege frământările, credința capătă pentru ei un chip concret, apropiat, cald și necesar.
Prin această apropiere, Biserica nu își pierde solemnitatea (așa cum unii îmi reproșează), ci își redescoperă menirea: aceea de a fi familie, de a fi împreună. Pentru că acolo unde tinerii se simt ascultați, iubiți și încurajați, acolo se naște o comunitate vie, iar Biserica devine nu doar un loc de rugăciune, ci și un spațiu de creștere, un spațiu dinamic și actual. Un preot aproape de tineri nu este doar un povățuitor, ci un semn de speranță în fața poticnirilor și necazurilor care vin peste adolescenți. Preotul de azi trebuie să le arate copiilor că Dumnezeu nu este departe, ci prezent în viața lor, în fiecare alegere, în fiecare pas.
Iar acolo unde un tânăr simte că este înțeles, el nu va pleca, ci va rămâne, va crește, și, într-o zi, va fi, la rândul său, lumină pentru alții.
Într-o lume în continuă schimbare, ce tip de sprijin credeți că își doresc să găsească tinerii în Biserica de astăzi?
Preot prof. dr. dr. Mihai Capșa Togan: În lumea actuală viteza a înlocuit răbdarea, iar ecranele (mai ales rețelele de socializare) au devenit ferestre spre realități adesea superficiale, dar tinerii nu și-au pierdut dorința de a căuta sensul. Doar că, uneori, nu mai știu unde să-l caute. De aceea, Biserica – dacă știe să-i primească cu inimă deschisă – rămâne unul dintre puținele locuri unde un tânăr poate găsi liniște, sprijin și îndrumare.
Dar ce anume caută tinerii de astăzi în Biserică? Caută, în primul rând, autenticitate. Ei nu mai sunt impresionați de discursuri rigide sau de forme fără fond. Vor oameni care trăiesc ceea ce spun! Când văd un preot sincer, apropiat, care nu se ferește să le vorbească pe înțelesul lor, se apropie fără teamă și redescoperă și reconsideră Biserica și credința ca pe o realitate vie, nu ca pe o datorie ori rutină zilnică.
În al doilea rând, tinerii își doresc să fie ascultați și înțeleși. Vin cu întrebări grele despre viață, iubire, nedreptate sau suferință. Nu așteaptă neapărat răspunsuri perfecte, ci o ureche care îi ascultă fără să-i judece. Când Biserica devine un loc de dialog sincer, autentic, și nu doar de predică, tinerii revin pentru că simt că aparțin unui loc unde limbajul este comun.
Un alt tip de sprijin căutat este comunitatea. Într-o lume individualistă, tinerii tânjesc după apartenență. Grupurile de tineret, taberele, activitățile sociale sau culturale organizate de parohii sunt pentru mulți prilejul de a lega prietenii, de a se simți utili și de a trăi împreună bucuria tinereții.
Și, poate cel mai profund, tinerii caută sens și direcție. Își doresc să știe că viața lor are o valoare mai mare decât succesul material sau imaginea (de multe ori falsă) de pe rețelele sociale. Într-o lume care le oferă totul, dar nu le explică nimic, Biserica poate fi locul în care învață să-și asculte sufletul, inima, intimitatea gândurilor.
Așadar, sprijinul pe care tinerii îl caută nu e neapărat material sau instituțional, ci uman și spiritual. Ei nu cer o Biserică perfectă, ci una vie, prezentă, care merge alături de ei, nu înaintea lor. Iar atunci când o găsesc rămân, pentru că, dincolo de zgomotul lumii, toți tinerii au aceeași nevoie simplă și adâncă: să fie iubiți, înțeleși și îndrumați spre lumină.
Ce rol joacă educația religioasă în formarea unui adolescent echilibrat, mai ales într-un context social atât de divers?
Preot prof. dr. dr. Mihai Capșa Togan: Religia nu înseamnă doar ritualuri sau reguli, tradiții și veșminte brodate, ci este forma unică de echilibru interior, de pace trăită în Hristos, de viață trăită în perspectiva veșniciei. Religia îi învață pe tineri să gândească, să simtă, să iubească și să aleagă (mai ales) responsabil. Le oferă curajul de a spune „nu” atunci când toți spun „da” și le amintește că libertatea nu e lipsa de limite, ci puterea de a alege binele și frumosul.
Într-o lume plină de zgomot, imagini și tentații, adolescenții de azi trăiesc poate cea mai dificilă luptă: aceea de a rămâne ei înșiși! Între presiunea socială, dorința de a fi „în pas cu lumea” și nevoia de a-și descoperi identitatea, educația religioasă poate fi ancora care îi ajută să nu se piardă lupta. Credința nu desparte, ci unește, sau așa ar trebui să se întâmple – îi ajută pe tineri să își respecte rădăcinile, dar și să înțeleagă valorile celorlalți. Educația religioasă, trăită cu sinceritate și deschidere, nu formează doar credincioși, ci formează oameni echilibrați, conștienți de propria valoare și capabili să aducă lumină acolo unde e confuzie.
Cum ați descoperit pasiunea pentru cinematografie și ce v-a determinat să îmbinați arta filmului cu educația religioasă?
Preot prof. dr. dr. Mihai Capșa Togan: Am fost și rămân în continuare pasionat de fotografie și de aici, imediat, pasul următor – aplecarea spre imaginea video. Am început să montez diverse filme acum 15 ani, pe când eram profesor la Liceul Carol I, din Bicaz. Doream să aduc în fața elevilor altfel de lecții. Lecții interactive, vii, actuale. La prima vedere, cele două lumi de care mă întrebați par diferite: educația religioasă și cinematografia. Una vorbește despre credință și mântuire, cealaltă despre emoție și imagine. Și totuși, tot mai mulți dintre noi descoperim că între altar și ecran nu există opoziție, ci o punte subtilă (la fel ca și între catedră și banca elevului) – aceea a dorinței de a spune adevărul despre om, despre viață și despre Dumnezeu, utilizând mecanismele (tehnicile) lumii actuale. Mă străduiesc să îmbin arta filmului cu educația religioasă, ceea ce înseamnă în fapt redescoperirea unei căi vechi: aceea de a vorbi despre lumină prin poveste. Așa cum Iisus spunea parabole pentru a ajunge la inimile oamenilor, tot așa un preot de azi poate folosi imaginea ca parabolă modernă – o fereastră spre sens, speranță și adevăr. Astfel, un text evanghelic poate fi oricând așezat într-un film de scurt metraj.
Filmul „Viața lui Iisus” a fost premiat la multe festivaluri în țară și peste hotare. Cum ați trăit acest moment și ce mesaj ați dorit să transmiteți prin film?
Preot prof. dr. dr. Mihai Capșa Togan: Producția „Viața lui Iisus” este prima realizare a unor elevi din România cu această temă. Scurt metrajul a impresionat juriul mai multor festivaluri internaționale, fiind nominalizat la Festivalul Internațional de Film din Brazilia „Cinema Escolar de Alvorada” (FECEA), Ahmedabad International Film, London Lift-Off Film Festival (AIFF-2025) și Church International FilmCraft Festival, Texas (2024), unde am obținut locul al II-lea, iar de curând am fost premiați la Festivalul Internațional de Film pentru Tineret „Lumină către Lume” (ediția a XV-a), din Yaroslavl, Rusia, ocupând locul al III-lea internațional. Aceste nominalizări reprezintă o mare bucurie pentru întreaga echipă, dar, în egală măsură, și o motivație constantă de a merge către alte producții și teme de film. Vă pot spune că atunci când a avut loc gala pentru premiul câștigat în Texas, la Church International FilmCraft Festival, la noi în țară era ora 3 dimineața. Ce am putut să facem? Am montat un proiector în biserică, iar printr-o aplicație pentru apeluri video am urmărit întreg spectacolul, așteptând să ne auzim numele. Obosiți și nedormiți, stăteam cu mari emoții în așteptarea jurizării, iar atunci când moderatorul festivalului a pomenit de filmul „The life of Jesus” și că echipa Armina este premiată, nu se mai știa care dintre noi plânge și care râde. Ne strângeam în brațe, rând pe rând, spunând fiecăruia cuvinte de apreciere și mulțumire.
Cred că emoțiile trăite în timpul nominalizărilor au fost copleșitoare pentru toți dintre noi: de la recunoștință față de întreaga echipă (tineri, voluntari, aproape 40 de oameni) – deoarece implicarea este semnificativă și filmul nu e doar al „regizorului”, ci al echipei, la responsabilitate, întrucât în fața unui astfel de proiect ce poartă un mesaj biblic apare și conștientizarea că vor fi mulți care se vor raporta la el, ceea ce implică o dorință de a fi autentic față de textul primar, și, nu în ultimul rând, la speranța că filmul va atinge inimile celor tineri, că va deschide dialoguri, și că va construi punți între arta cinematografică și credință.
Ce descoperă tinerii implicați în astfel de proiecte?
Preot prof. dr. dr. Mihai Capșa Togan: În primul rând învață și acumulează noi competențe prin conexiuni. Conexiunile între materii sunt esențiale în dezvoltarea unui tânăr. Un elev participant la un astfel de proiect îmbină într-un mod plăcut geografia (filmările au fost realizate în mai multe locuri: 0Cetatea Medievală Enisala, Cetatea Medievală Argamum, în Jurilovca, cât și în zona lacurilor Razim și Babadag, de lângă Capul Doloșman), cu istoria Noului Testament (au fost puse în scenă secvențe biblice precum „Vindecarea orbului Bartimeu din Ierihon” sau „Vindecarea fiului văduvei din Nain”), iar la acestea două se adaugă și informațiile tehnice prezente în cadrul oricărei echipe de filmare: cadru, unghi, focus, dublă, regie și multe altele.
Acestea ar fi o parte dintre noutățile pe care tinerii le descoperă. Mă simt obligat să spun că un asemenea proiect, așa cum a fost filmul „Viața lui Iisus”, l-am gândit întocmai pentru a aduce în fața tinerilor valorile creștine universale. Filmul pare să fie construit nu doar ca o simplă relatare a unor evenimente din viața lui Iisus, ci ca mijloc de transmitere a valorilor esențiale tuturor precum compasiunea, dragostea pentru aproapele, iertarea, valori care sunt relevante pentru tineri și pentru viața cotidiană în care ei se desfășoară. Implicarea tinerilor în realizarea filmului indică faptul că proiectul nu are doar scop artistic, ci și educațional: ajută participanții să „trăiască” mesajul și să-l interiorizeze. Nu în ultimul rând, acest film poate reprezenta și un dialog cu lumea contemporană. Într-o lume „zgomotoasă” și plină de tentații, filmul oferă o „fereastră” prin care tinerii pot vedea sensul credinței, nu ca pe ceva vechi sau rupt de viață, ci ca pe ceva viu și actual.
Ce învățături considerați că pot fi transmise mai ușor prin film?
Preot prof. dr. dr. Mihai Capșa Togan: Pentru mine filmul creștin este o lecție de viață spusă prin imagini.
Tinerii trăiesc mai mult în fața ecranelor decât în fața cărților (3-6 ore pe zi) și arta cinematografică poate deveni o școală de viață. Filmul are puterea de a emoționa, de a pune întrebări și de a deschide suflete, iar atunci când mesajul său este unul creștin, el devine o fereastră spre lumină.
Prin film, adolescenții de azi pot descoperi valori care, de multe ori, par uitate sau neutilizate: credința, iertarea, curajul, speranța, iubirea sinceră. Un film creștin nu oferă doar o poveste frumoasă, ci o experiență care modelează conștiința. Le arată că binele nu este o iluzie, că suferința poate avea sens și că fiecare alegere contează.
Cinematografia, atunci când este inspirată de spiritul Evangheliei, devine un limbaj universal. Ea nu impune, ci invită; nu predică, ci invită la reflecție. Pentru tinerii care se simt adesea pierduți într-o lume dominată de superficialitate, filmul creștin poate fi o cale de redescoperire a sensului și a propriei identități.
În același timp, filmul este o formă de dialog între Biserică și societate. Acolo unde cuvântul pare să nu mai ajungă, imaginea pătrunde adânc, cu delicatețe și forță. Un film despre credință poate aprinde în tineri dorința de a trăi mai frumos, mai curat, mai aproape de Dumnezeu. Cred că adevărata putere a artei cinematografice stă în capacitatea ei de a atinge inima. Iar atunci când inima tânărului e atinsă de o poveste despre lumină, iubire și iertare, acolo începe o schimbare.
Sunteți redactor la Antiteze și redactor-șef la Buletin Didactic Ortodox. Cum se împletesc scrisul, credința și arta în activitatea dumneavoastră?
Preot prof. dr. dr. Mihai Capșa Togan: Un răspuns simplu, în accepțiune proprie, ar fi acela că viața preotului ar trebui să fie o călătorie între cuvânt, credință și imagine. Preotul de azi nu mai este doar slujitorul altarului, ci și un formator de conștiințe, un povestitor credibil și actual al luminii creștine.
Într-o lume care are nevoie de sens, dar și de limbaje noi, scrisul și arta cinematografică devin pentru preot extensii firești ale credinței. Scrisul este pentru mine prima formă de mărturisire, dar și de refugiu către liniște sau călătorii interioare. În mare măsură pot scrie 4 sau 5 studii/articole pe an, după care, dacă îmi permite agenda, încerc să transmit și o comunicare științifică la o întâlnire tematică, în țară sau în străinătate.
Credința rămâne însă centrul. Credința dă unitate și sens tuturor formelor de expresie. Scrisul și filmul nu sunt scopuri în sine, ci moduri prin care încerc să transmit același mesaj: că viața are sens atunci când e trăită în iubire, în adevăr și în comuniune în Hristos. Iar arta cinematografică, recent intrată în viața mea, îmi oferă o altă scenă, nu pentru spectacol, ci pentru dialog. Imaginea, emoția, muzica devin instrumente prin care Evanghelia prinde viață în ochii mei. Filmul permite credinței să se exprime nu doar prin cuvânt, ci și prin trăire vizuală, prin poveste, prin tehnicizarea vizuală a cuvântului.
Când un preot împletește scrisul, credința și filmul, el nu face altceva decât să continue o tradiție veche: aceea de a vorbi despre Dumnezeu prin artă, dar de acest lucru am amintit mai sus. Așa cum icoana vorbește prin culoare, tot așa filmul vorbește prin lumină, iar cuvântul prin inimă.
Mereu am susținut că această împletire de care ați amintit nu este doar o chemare artistică, ci și una pastorală: mă străduiesc să aduc mesajul divin acolo unde oamenii trăiesc, simt și caută; în pagină, pe ecran și în inimă.
Asociația Armina a devenit un adevărat nucleu de cultură ortodoxă. Care sunt proiectele care v-au adus cea mai mare bucurie până acum?
Preot prof. dr. dr. Mihai Capșa Togan: Ne bucurăm să auzim acest lucru. Însă nu am să vorbesc despre realizările, premiile, concursurile sau proiectele echipei Armina, această asociație care astăzi este un hub educațional modern, ci am să fiu cât se poate de ferm: cea mai mare bucurie a noastră este prietenia dintre noi. Așadar, un premiu sau o nominalizare pe scenele internaționale poate reprezenta o mare bucurie, însă o prietenie sinceră și autentică, avută an după an, este în mod cert o realizare importantă în viața oricui. Despre premii și realizările Asociației Armina presa a vorbit mereu, folosind cuvinte de laudă și apreciere, însă presa nu are de unde să știe că noi, și cei mici și cei mari, ne ajutăm mereu, ne sprijinim necondiționat și mai cu seamă ne întâlnim regulat, plini de zâmbet și voie bună, și fără a avea activități în desfășurare.
Cum vedeți legătura dintre cultură, educație și credință, în formarea tinerei generații?
Preot prof. dr. dr. Mihai Capșa Togan: Cuvintele cheie din întrebare (cultură, educație și credință) sunt pentru mine, preot și tată, busola tinerei generații. Tinerii de astăzi trăiesc într-o lume plină de opțiuni, dar adesea lipsită de repere. Pentru a rămâne echilibrați și autentici, au nevoie de trei forțe care se completează perfect: cultura, educația și credința.
Cultura le deschide mintea spre frumos și înțelegerea lumii acesteia. Educația le formează caracterul și responsabilitatea. Iar credința le dă sens, lumină și ancoră morală. Atunci când aceste trei dimensiuni se întâlnescse naște omul deplin, cel care gândește cu mintea, simte cu inima și acționează cu sufletul. Copiii noștri nu au nevoie doar de informație, ci de inspirație. Iar legătura dintre cultură, educație și credință oferă tocmai asta: un drum spre echilibru, demnitate și speranță. Un profesor care vorbește despre sensul frumosului, un preot care încurajează cultura, o școală care promovează valorile morale – toate contribuie la formarea unei generații responsabile, creative și puternice. Când cultura oferă profunzime, educația oferă direcție, iar credința oferă lumină și astfel tinerii cresc nu doar inteligenți, ci și buni, nu doar deștepți ci și stăpâni emoțional.
Ce v-a învățat lucrul cu adolescenții despre curaj, visuri și credință?
Preot prof. dr. dr. Mihai Capșa Togan: De multe ori spunem că tinerii trebuie să învețe de la cei mari. În realitate, și adulții – mai ales cei care îi îndrumă, precum părinții sau preoții – au enorm de învățat de la tineri. În activitățile sociale, culturale sau educative, se naște un schimb tainic și tare frumos de daruri: maturitatea oferă experiență, iar tinerețea aduce prospețime, entuziasm și speranță.
Când lucrez și sunt între ei, redescopăr, mai întâi, curajul. Curajul de a începe din nou, de a crede în proiecte aparent imposibile, de a privi lumea fără cinism. Tinerii nu se tem de visuri mari și nu privesc greutățile ca pe ziduri, ci ca pe trepte. În contact cu ei îmi reamintesc că fiecare reușită începe cu o îndrăzneală.
Apoi, tinerii mă învață ceva ce nu găsești oriunde: puterea visurilor curate. Într-o lume dominată de pragmatism, tinerii au curajul de a imagina o lume mai bună. Prin artă, voluntariat, film sau muzică, ei pun suflet acolo unde alții ar pune doar calcule. În astfel de activități, alături de tineri, vezi cum visul poate deveni o formă de rugăciune – o expresie a dorinței de a reuși.
Și, poate cel mai important, de la tinerii învăț mereu ce înseamnă credința vie. Nu cea a cuvintelor, ci a inimii. În felul lor sincer, necomplicat, ei cred fără teamă și iubesc fără rezerve. Prin bucuria și entuziasmul lor, redescoperă frumusețea credinței simple, acea credință care nu are nevoie de explicații complicate pentru a fi adevărată.
Așadar, în mijlocul tinerilor, nu doar ofer îndrumare, indicații tehnice sau diverse corijări, ci mă las modelat, învăț mai tot timpul că tinerețea nu e o vârstă, ci o stare a sufletului. Iar prin dialogul cu tinerii, puțina mea credință se reînnoiește, devenind mai luminoasă, mai curajoasă și mai aproape de oameni.
Interviu realizat de
Oana-Talida COZMA
