Cultura ne ajută să devenim indivizi, să nu fim doar persoane, să fim unici.
Cuzin Toma, cunoscut drept savurosul „Firicel“ din „Las Fierbinți“, unul dintre cele mai longevive seriale tv din România, face popas, în această lună, la Cafeneaua Culturală. Până să atingă succesul, să fie premiat la Berlin și Cannes și nominalizat la Gopo, Cuzin Toma a fost miner, bucătar, dansator și agent imobiliar. Toate aceste meserii l-au „îmbogățit“ pe protagonistul nostru cu o experiență de viață și o determinare de a evolua continuu și de a dărui comunității din farmecul cinematografiei românești și nu numai.
Proiectul „Film în sat“ este un festival de artă care duce la Peștișani, satul unde a crescut actorul, proiecții de filme ale tinerilor absolvenți de UNATC sau din Occident. „Film în sat“ readuce, în viziunea lui Cuzin Toma, creația acolo unde s-a născut, la sat.
Cuzin Toma este cunoscut și pentru rolurile sale din filmele „Hârtia va fi albastră“, de Radu Muntean, „Despre oameni și melci“, de Tudor Giurgiu, „Comoara“ și „Aferim!“, de Radu Jude. A mai jucat în filme precum „Câinele japonez“, „Funeralii fericite“, „Nașa“ și „Moromeții 2“.
Unde și cu ce gânduri ați plecat de acasă, la vârsta de 11 ani?
Cuzin Toma: Cu un gând de mai multă libertate, cu un gând de a nu mai da explicații, cu un gând de a nu mă mai simți judecat și oprit de multe ori dintr-un demers sau instinct destul de natural și benefic mie. Și a fost o mutare într-o garsonieră în aceeași localitate unde stăteau și ai mei, doar că mi-am făcut culcușul meu.
Cum ați plecat de acasă?
Cuzin Toma: Pe jos, precum Brâncuși, cu o pungă de un leu, cu 2 gantere și cu un trening Adidas vișiniu.
A fost grea decizia?
Cuzin Toma: Nu a fost grea, a fost o decizie de moment. Am găsit o garsonieră liberă, am intrat în ea, mi-am însușit-o că era o colonie de șantier. De acolo m-am mutat în Târgu Jiu și de la Târgu Jiu la București, cu același trening Adidas pe mine.
Până a fi actor ați fost miner, bucătar, dansator și agent imobiliar. În care dintre toate aceste meserii v-ați simțit confortabil?
Cuzin Toma: În toate meseriile m-am simțit confortabil, deoarece de fiecare dată am ales să fac ceva unde să mă simt bine, să pot evolua, să pot învăța domeniul respectiv. Am urmărit să am ocazia să evoluez, nu să rămân, de exemplu, un simplu electrician. Aspiram să devin un inginer electrician sau, de ce nu, un patron a unei firme de electrice. Tot timpul mă gândeam cum pot să evoluez. Eu am rămas într-un loc de muncă atât timp cât m-a hrănit, m-a împlinit și mi-a satisfăcut necesitatea mea culturală, financiară, socială. Când nu mai eram împlinit sau sistemul meu valoric nu mai era satisfăcut, îmi schimbam locul. Alegeam un loc nou de muncă, unul care îmi era la îndemână, până am intrat la actorie. Aici a fost o ambiție, un orgoliu, din dorința de a demonstra că dacă vreau să fac în viață ceva, o fac, pentru că sunt propriul meu stăpân, propriul meu instrument.
Experiența de miner cum a fost?
Cuzin Toma: Experiența de miner era o normalitate la vremea aceea. Eu am terminat liceul în 1995. Fiind la șase ani după Revoluție, era foarte greu să îți găsești un loc de muncă, deoarece toate fabricile se demolau și totul se închidea, se distrugea. Era foarte greu să-ți găsești de muncă. Singurele puncte de lucru unde te mai puteai angaja erau aceste mine. M-am angajat la o mină în care se săpa pe sub munți și era patronată de Hidroelectrica. Nu era o mină de cărbune. Din mina în care am lucram scoteam piatră de calcar, săpam pe sub munți, împușcam cu dinamită și intrăm cu vagonul la vreo 10.000 de metri sub pământ.
Conștientizați, la vremea aceea, pericolul acestei meserii?
Cuzin Toma: Noi crescusem cu pericolul, deoarece acesta era în fiecare zi. Noi nu priveam lucrurile ca astăzi și faptul că am reușit să mă angajez imediat după bacalaureat, pentru mine a fost o mare realizare. Gândiți-vă la mentalitatea din anii ’90: să te angajezi după liceu și să ai și carte de muncă! Astăzi, în zilele noastre, dorința tuturor este să termini o facultate și să îți găsești de lucru în domeniu. Pericole sunt și astăzi în orice domeniu de activitate, fie ele fizice, psihice sau de natură socială.
Când ați știut că traseul dumneavoastră este spre domeniul artistic, în lumina reflectoarelor?
Cuzin Toma: Nu am știut, pentru că mereu am avut părerea că orice om este artist. Capacitatea creativă a unui om există de la naștere. A fi artist înseamnă a trăi într-o permanentă imaginație, trăiești într-o lume emoțională, senzorială. În momentul când am intrat la actorie, în 2002, am fost sigur că cel puțin 15 ani asta este calea mea.
Cum a luat naștere proiectul „Film în sat“ și ce își propune el?
Cuzin Toma: Proiectul vine din copilărie. Când eram mic se puneau în sat filme în fiecare săptămână, până când a venit Revoluția, și nu s-a mai pus un film pe care îl așteptam de vreo 6 luni – „Chuck Norris“. Gândiți-vă că eram un copil de 13-14 ani și pe vremea aceea Chuck Norris era ceva fenomenal, de nivelul Marvel de astăzi. Și atunci, m-am gândit ce bine ar fi să merg prin sate, să pun filme pentru copii. Evident că a trecut vremea, am uitat, până în anul 2018 când m-am întors în satul natal, după o perioadă de 10-15 ani în care nu mai călcasem pe acolo; era timpul în care am devenit Firicel. Imaginați-vă bucuria colegilor de liceu și a oamenilor de acolo când m-am dus! Pe lângă faptul că se întâlneau cu mine ca om, se întâlneau și cu personajul Firicel. Din vorbă în vorbă, le-am spus că am jucat și în alte filme, nu doar în „Las Fierbinți“ și întrebându-mă oamenii unde pot vedea filmele, le-am promis că o să revin cu un ecran si să fac proiecție cu filmele. Am avut o surpriză plăcută la prima proiecție prin 2019, unde au venit 2.500 de oameni, lucru ce m-a motivat și m-a încurajat să mai fac o a doua proiecție în același an. Am făcut pauză din cauza pandemiei, iar de anul acesta am dat start marelui proiect, care este deja național – Festivalul de artă „Film în sat“. Acesta ajunge la cât mai multe sate populate și invadate de cultură și domenii creative. Anul viitor, în ediția a doua, în comuna Peștișani se va dezvolta proiectul, iar ce se va dezvolta acolo se va duce în alte localități. Pentru anul viitor am 10 localități în vizor, iar în comuna Peștișani voi organiza Gala de Absolvire a Facultății de Teatru și Film. Voi duce filmele de licență acolo. Voi face ceva în genul „cineMAiubit“. „cineMAiubit“ se ținea la Cinema Studio București și era gala de absolvire a Facultății de Film, în care toți studenții care terminau dădeau examenele de final de an ce constau în scurtmetraje cu care debutau. Acest lucru vreau și eu să îl fac, plus teatru cum era „Cassandra“ pe timpuri. Vreau să refac Festivalul de Teatru Studențesc.
Comuna va deveni o zonă turistică!
Cuzin Toma: Dau naștere conceptului de „village break“, pe care îl promovez de câțiva ani și nu m-ar deranja să o facă și alții, pentru că așa ne întoarcem în locurile minunate, sănătoase și punem și frumosul în valoare și evidență. Din 2024, Festivalul de Artă „Film în sat“ va deveni festival internațional datorită viitoarelor colaborări și parteneriate cu universitățile de arte din Occident. Este un proiect cu oameni pentru oameni. Creația se întoarce de unde a plecat, adică de la țară. Arta, cultura se trag de la țară, de la oamenii legați de pământ. Tot timpul povestesc acest lucru – cum bunicii noștri își coseau cămășile pe furiș, își cărau poveștile de iubire, de dramă, își coseau însemne cu flori, păsărele pe cămăși și le țineau ascunse până la zi de sărbătoare ca să nu fie copiate de altcineva. Omul pierde sistemul emoțional afectiv, emoția senzorială, empatia și capacitatea de a crea, imaginația. Revenind la proiect, încercăm să aducem publicul la teatru, la cinema, ajutăm oamenii să își aleagă o direcție mai ușor. Cultura ne ajută să devenim indivizi, să nu fim doar persoane, să fim unici.
Teatrul sau film? Care sunt diferențele între un actor de teatru și unul de film?
Cuzin Toma: Mâna stângă sau mâna dreaptă? Ambele au rolul lor. Au aceeași bază, aceeași structură, folosesc aceleași calități motrice, aceeași mobilitate interioară! Trebuie să ai curajul de a te lăsa descoperit, inclusiv vulnerabilitatea, deoarece publicul simte emoțiile și trăirile actorului. Limbajul este diferit, actorul stă cu gândul că este mai departe de public. Eu când văd camerele lângă mine, vorbesc ca și cum omul ar fi lângă mine. Unii simt, alții nu simt, totul ține de simț.
A schimbat personajul Firicel viața dumneavoastră?
Cuzin Toma: Personajul Firicel nu mi-a schimbat viața, mi-a plătit facturile. Este un personaj dintr-un serial de mare succes, care are o longevitate de 10 ani. Proiectele pe termen lung ajută un artist să crească într-un echilibru social. Pe un om cu o imaginație bogată nu îl poate încurca. Mi-a schimbat viața puțin, mi-a luat libertatea de a merge la un magazin pe jos, pentru că uneori noi suntem cu problemele noastre și e agasant să te tot împiedici de anumite reacții care pot fi deranjante în situația asta. Dar nu pot să mă supăr că lumea mă recunoaște. Aș fi ipocrit să zic că mă supăr, căci e munca mea de 10 ani! Ba chiar aș fi trist să nu mă recunoască cineva. Actorii trebuie să știe că tot timpul o iei de la capăt cu orice proiect nou. Eu când finalizez un proiect îmi vine să plâng… 2-3 zile am o supărare interioară, pentru că te conectezi cu alții sufletește și când se termină proiectul, e ca un gol. Oamenii care ajung sus prea repede sau aleargă după ceva care este într-adevăr important, atunci s-ar putea să se schimbe la nivel de comportament și percepție.
Cei doi copii ai dumneavoastră vă calcă pe urme. Aș dori să știu ce fel de emoții vă cuprind când aceștia performează!
Cuzin Toma: Un părinte simte emoții pentru copilul lui oricând, nu doar când performează. E o poveste care sună cam așa: într-o zi, tatăl unui băiat îi zice fiului său să aibă grijă pe unde calcă. La această vorbă, băiatul i-a răspuns:„Tată, ai grijă tu pe unde mergi, că eu sunt pe urmele tale!“.
Datoria mea este să fiu foarte atent la ei, să îi încurajez și să îi ajut cum pot să își îndeplinească dorințele și alegerile pe care le-au făcut. Așa se conving foarte repede dacă aia e calea sau nu. Ne împiedicăm singuri, ne luăm câte un avânt și ne dăm seama că nu e de noi. De exemplu, un actor poate întâlni o situație unde trebuie să filmeze nud și el nu ia în calcul asta când se apucă de facultate și mulți se răzgândesc.
Care sunt premiile sau nominalizările care cântăresc cel mai mult pentru sufletul și cariera dumneavoastră?
Cuzin Toma: Pentru sufletul meu niciunul, pentru carieră – o nominalizare sau un premiu poate fi fatal. Din momentul acela ai impresia că nu mai ai timp de proiecte. Și ajungi să devii mai leneș, în așteptare, și posibil să fie greșit, deoarece în artă ești într-o competiție permanentă cu tine. Nu ai timp de relaxare, pentru că dacă azi ai fost bun, mâine ai ocazia să fii și mai bun și atunci rămâi în prim plan prin ceea ce faci și printr-un permanent lucru cu tine, nu cu premiul pe care l-ai luat. De aceea, nici în 2015, când am fost la Berlin și la Cannes și am încasat premii precum Ursul de Argint pentru filmul „Aferim!“ sau Prix Un Certain Talent pentru filmul „Comoara“, nu am considerat că premiile sunt pentru mine. Am luat premiul de la UCIN, „Actorul anului“, în 2015, am avut nominalizări la Gopo, dar la unele nici nu m-am dus. Știți unde ajută? Toate premiile și performanța de până acum mă ajută în ceea ce fac, pentru copiii cu care eu intru în contact!
Cum arată finalul de an?
Cuzin Toma: În acest final de an voi pune la punct foarte bine și meticulos tot ceea ce urmează. Vă spuneam că „Film în sat“ devine un festival foarte complex pentru că vrem să dezvoltăm o rampă de lansare și o scenă pentru viitoarele generații din film și teatru.
Ce vă bucură cel mai mult?
Cuzin Toma: Realizarea fiecărui proiect, îndeplinirea oricărui vis, pentru că visele mele sunt foarte realiste. Și mă bucură când văd oamenii zâmbind în jurul meu! Asta mă bucură cel mai mult.
Cel mai mult iubiți să …?
Cuzin Toma: Cel mai mult iubesc echilibrul și armonia. Iubirea nu are termen de comparație, dacă iubești, iubești, dacă nu, înseamnă că mai ai de lucrat cu tine.
Interviu realizat de
Oana-Talida COZMA
Transcriere: Marian-Robert FOTEA
