O prezență aparte, frumoasă, distinsă și elegantă, Natalia Barbu este o apariție la fiecare eveniment la care este invitată. Artista basarabeancă este un om care zâmbește cu sufletul și impresionează prin energia și vocea sa caldă.
Talentată, creativă, muncitoare, Natalia Barbu vine dintr-o familie de muzicieni, mama interpretă de muzică populară, regretata artistă Ana Barbu, iar tatăl, țambalagiu. S-a remarcat în timp, câștigând Festivalul Mamaia, în 1998, ceea ce a dat startul carierei sale și în România.
Artista a reprezentat Republica Moldova în 2007, la Eurovision, unde s-a clasat pe locul 10, participare ce a propulsat-o la acea vreme în Europa de Est.
S-a lansat ca artist pop-rock, dar cântă cu drag muzică populară, așa cum s-a cântat în familia ei, dar și jazz, un gen nișat, care i se potrivește mănușă. În prezent este în căutarea unei noi forme de exprimare muzicală, iar vioara este AS-ul care va apărea în viitoarele sale proiecte.
O descoperim pe Natalia Barbu ca artist, mamă și fiică într-un interviu ce își deschide chiar acum curiozitățile.
Sunteți artistă și exprimați acest lucru prin toată ființa. Cum a intrat muzica în viața dumneavoastră?
Natalia Barbu: Cred că muzica a venit odată cu mine în această viață. În familia mea s-a cântat tot timpul, bunicii au cântat în corul bisericii, iar mama mea a fost o artistă foarte iubită și foarte apreciată în Republica Moldova. Eu de micuță cântam și se vedea cu ochiul liber că sunt un copil muzical, nu trebuia să mă rogi să cânt, voiai sau nu, eu tot cântam. Cred că muzica pentru mine a fost ca o menire. Am moștenit talentul de la mama!
Cui îi sunteți recunoscătoare pentru devenirea dumneavoastră artistică?
Natalia Barbu: Bunicilor mei care mi-au transmis dragul pentru tot ce este frumos, inclusiv pentru muzică. Am această convingere pentru că acolo am copilărit și am stat foarte mult la ei. Părinților mei vreau să le mulțumesc, mamei care mi-a dat genetic această voce, dar și tatălui meu, care a făcut multe eforturi pentru instruirea mea ca muzician. El m-a dus cu mâna lui la vioară, el a fost cel care a insistat să cânt la acest instrument, deși când eram mică mi se părea că e cel mai rău tată din lume. Mi se părea foarte grea vioara atunci, pentru că nu este un instrument ușor! Bâzâi mult la început până îți ies câteva note. Trebuie să ai nervi de fier ca părinte să asculți copilul cum cântă la vioară, dar tata a avut această răbdare. A stat mult cu mine până a ajuns să sune vioara în mâinile mele; la fel și vocea – a insistat mult pe muzică populară. Tatăl meu este un mare iubitor de muzică populară și țambalagiu de profesie, așa că muzica populară a fost în familia noastră pe primul plan. După aceea, eu am schimbat puțin direcția. Vioara a fost cumva pe locul doi, a doua mea iubire. Nu a fost neapărat o alegere, eu am știut totdeauna că o să cânt. Nu pot să spun că am renunțat total la vioară, chiar zilele trecute m-am dus și mi-am reparat-o și acum îmi doresc să vin cu ea și în scenă. O să fiu în câteva proiecte cu vioara.
Mama dumneavoastră nu mai este printre noi. Deși sensibil subiectul, v-aș ruga să ne vorbiți despre relația cu ea! Ați cântat mult împreună!
Natalia Barbu: Eu cu mama am avut o relație dincolo de mamă-fiică, a fost ceva mult mai mult de atât! Am fost și colege, ea a fost cea care efectiv tremura la fiecare ieșire a mea în scenă, îi simțeam emoțiile. Când a plecat dintre noi am simțit ca o dezgolire energetică; era ca o cloșcă care mă ferea de toate energiile care veneau spre mine și le prelua asupra ei. Abia acum realizez, atunci nu realizam cât de mult mă proteja ea și subtil și nu numai. Eram prietene foarte bune, ne ajutam una pe alta să ne coasem hăinuțe de scenă, în muzică era primul om căruia îi arătam și o întrebam: „Uite mama, ce crezi de piesa aceasta?”. Era sfătuitoarea mea, era mama și era ceva mult mai mult decât mama. Cea mai mare plăcere era când cântam împreună, pentru că emoțiile erau duble! Nu știu să vă explic, dar era ceva magic, divin, când cântam cu mama pe scenă. Am avut proiecte de muzică populară împreună! Am cântat împreună pe albumul meu cu Orchestra Lăutarii, cu Nicolae Botgros, am avut două duete. Ne-am lansat și am cântat împreună pe linia clasic-pop. Mama a făcut canto clasic și cântam „Ave Maria”, „Time to say goodbye” – piese foarte cunoscute și legendare, care rămân în istorie. Eu cântam în stilul pop, iar mama venea cu vocea ei de soprană și mezzosoprană, pentru că avea și joase foarte frumoase. Asta era direcția pe care mergeam și am mers mulți ani pe linia aceasta muzicală.
Ce a reprezentat trofeul de la Mamaia pentru dumneavoastră?
Natalia Barbu: Trofeul Mamaia pentru mine a fost un început. În perioada anilor ′98 nu existau toate rețelele de socializare de astăzi, nu exista internetul! Am ajuns acasă, în Chișinău, și eram cunoscută peste noapte. Se vorbea atât de frumos despre mine peste tot, că mi se urcase puțin la cap, dar mama m-a domolit. A fost începutul carierei mele. De acolo a pornit totul. M-am întors acasă victorioasă și toată țara vorbea despre roșcata cu părul creț, de 40 și ceva de kilograme, câte aveam atunci. Lumea zicea că Natalia Barbu e un fenomen! Mi se spunea și „roșcata cu părul de foc”. A fost un moment de glorie și un început de glorie!
Apropo de greutate, tot în formă sunteți și acum. Cum reușiți să vă mențineți?
Natalia Barbu: Cred că totuși contează genele, iar pe lângă gene mai contează și faptul că nu sunt genul care mănâncă foarte mult, ci mănânc exact cât trebuie și fac sport. Pilates îmi place mult pentru că strânge frumos corpul. Mă simt minunat când fac pilates. Probabil mai contează și starea de bine pe care o ai și familia.
Dar participarea la Eurovision, ca reprezentant al Republicii Moldova, cât a cântărit pentru carieră?
Natalia Brabu: A fost un moment frumos, în perioada aceea, Eurovisionul. Chiar era un concurs important și artiștii mergeau acolo foarte pregătiți. Eu am mers cu o piesă pop-rock pe care sunt invitată și acum să o cânt. Eurovisionul a fost pentru mine un examen, este o foarte mare responsabilitate să fii acolo, să cânți și să-ți reprezinți țara. În cariera mea a contat participarea la Eurovision, pentru că după concurs a fost o perioadă în care am avut spectacole în mare parte din Europa de Est. Cumva îți dă un imbold, dacă ești în primii 10. Câțiva ani încă simți din energia Eurovision. E o sărbătoare. Nici nu mai contează locul pe care-l ocupi. Pentru mine, locul 10 a fost un loc bun, chiar dacă mi-aș fi dorit un loc mai sus, dar a fost o prestație bună, de care sunt mândră și mulțumită.
Cântați cu lejeritate mai multe genuri muzicale: ușoară, pop, muzică populară sau jazz. Care gen muzical vă este cel mai aproape de suflet?
Natalia Barbu: Mă simt foarte bine atunci când cânt muzică pop, genul acesta îți dă posibilitatea să te desfășori ca artist, să improvizezi, să scoți energia și să transmiți. Îmi place și muzica populară, dar pe mine personal muzica populară mă ține puțin îngrădită, nu mă lasă să mă desfășor pe deplin. Muzica pop este cea care mă lasă să fiu eu – autentică din toate punctele de vedere. Îmi place foarte mult și jazz, dar este muzică de nișă. Eu am un jazz mai stilizat și îmi place mult să-l cânt.
Ce tip de muzică considerați că își dorește publicul să asculte, în zilele noastre?
Natalia Barbu: Oricare gen, important e să fie muzică autentică. Muzica pop are o adresabilitatea mult mai mare. Având un copil de 12 ani, văd ce fel de muzică ascultă generația lui, sunt genuri peste genuri. În România înțeleg că se ascultă mult manele și muzică populară. Și în Republica Moldova se ascultă mult muzică populară. Eu încerc să nu mă întorc cu spatele la muzica aceasta, pentru că face parte din sângele meu. Publicul nostru apreciază energia pe care o dai și emoțiile pe care le transmiți în sufletul lor și nu mai contează genul.
Sunteți și cantautoare! Ce anume vă inspiră când scrieți muzică?
Natalia Barbu: Depinde de ce trăiesc în acel moment. Am scris mult când a plecat mama la Îngeri. Piesa „La capătul cerului” a fost pe direcția de pierdere și de durere, cumva am făcut terapie prin acel album. Depinde de starea pe care o ai, acum fiind fericită, având doi copii, nu mai pot să scriu despre tristețe. Acum cânt despre stări de bucurie și de bine.
Cum a fost vara aceasta pentru femeia Natalia Barbu?
Natalia Barbu: A fost o vară petrecută mai mult cu copiii mei. Au fost și câteva spectacole, dar a fost o vară de familie și am stat o bună parte din timp la mare. Am mai lucrat ceva în studio, dar mai mult am stat cu familia.
Care sunt cele mai frumoase activități pe care le faceți alături de copii? Sunt pasionați de muzică?
Natalia Barbu: Facem muzică, dans! Veruța, fetița mea, dacă îi pun muzică, dansează, cântă, iar băiatul, Victor, aleargă în jurul ei. E un moment în care vrei să oprești timpul în loc și vrei să-l savurezi la maxim.
De asemenea, citim, învățăm cuvinte noi, fiecare moment e o minune. Băiatul are auz muzical perfect, dar nu e atras de muzică, el îl are pe tata care e cu afaceri și absoarbe astfel de informații, dar fetița s-ar putea să vină firesc pe calea muzicii. După cum văd acesta ar fi drumul ei! E o fetiță muzicală, dar cum va vrea și Dumnezeu, eu nu vreau să o forțez în niciun fel în sensul acesta.
Cea mai mare dorință este…?
Natalia Barbu: Zilele viitoare merg în studio să lucrez la o serie de noi proiecte. Caut un sound nou, interesant și să rămână în profunzime, să nu transform muzica mea în plastic. Mă orientez către genul electro, dar un electro foarte dozat, frumos. Vreau foarte mult să aduc vioara în viitoarele proiecte. Nu știu să vă zic mai mult, sunt în căutare! Caut „un ceva” care să-mi aducă un aer proaspăt. Sunt în perioada de creație. O să fie și un featuring, dar nu pot încă să spun cu cine, doar că sunt extraordinari și sunt din Republica Moldova.
Cea mai mare dorință a mea personală, pentru mine, este să mă reinventez ca artist. Simt nevoia de a mai scoate niște straturi și de a mă reînnoi, simt că mai am lucruri de arătat!
Interviu realizat de
Oana-Talida COZMA
