Cafeneaua Culturală îl aduce, în fața cititorilor noștri, pe îndrăgitul artist Nicu Alifantis. Muzician, actor, scriitor, compozitor de muzică folk și balade, dar și de muzică pentru teatru, Nicu Alifantis este unul dintre cei mai apreciați artiști naționali.
Muzica sa atinge suflete și transmite mesaje, iar prezența la concerte este o reală incursiune într-o lume specială a liricului și romantismului.
Catalogat drept unul dintre cei mai prodigioși compozitori de muzică de teatru, Nicu Alifantis a realizat coloana sonoră a peste 100 de spectacole. În palmaresul său se regăsesc colaborări fructuoase cu regizori de renume, precum Alexandru Tocilescu, Sanda Manu, Silviu Purcărete, Cristian Hadji-Culea, Gelu Colceag sau Cătălina Buzoianu. Tot Nicu Alifantis se face „responsabil” și de coloana sonoră a 18 filme. A semnat 7 cărți de poezii, poeme în proză și povestiri.
Are rădăcini grecești, machedonești și românești și a învățat pentru prima dată să cânte la acordeon, după care au urmat și alte instrumente muzicale. Un aspect interesant din viața artistului este acela că Piața Romană nr. 9 reprezintă locul celor mai mari realizări ale sale. Este locul unde și-a cunoscut soția, unde s-a născut fiica Maria, dar și locul unde a compus cele mai multe dintre cântecele sale. Locația a devenit titlul unui album de succes, lansat în 1988.
Pe Nicu Alifantis l-am întâlnit, anul acesta, la Târgu-Neamț, în cadrul Festivalului B-Zone Folk, când, cu disponibilitate, a acceptat să răspundă întrebărilor noastre. Vă invităm, așadar, să-i sorbiți gândurile și să aflați despre trăirile sale.
Ce ne puteți spune despre proiectul Gemini?
E un proiect care s-a născut din raționamente de economie de piață, deoarece toată lumea se plânge că nu are bani, dar toată lumea face ′jdemii de festivaluri. Este o formulă mai de spațiu închis – acum e a doua excepție pe care o facem cântând în open air, în fața mai multor oameni. În spațiu închis proiectul are un suflu care e foarte pe placul meu și al colegului meu Răzvan Mirică, cu care cânt de foarte mulți ani. Mai exact, de 21 de ani cântăm împreună. Noi amândoi suntem gemeni, eu de mai, el de iunie, și ne înțelegem foarte bine, ne completăm foarte bine, apar stări de sensibilitate care nu ne sunt foarte străine.
Cum a evoluat stilul muzicii folk?
Trăiește! Stilul muzicii folk trăiește pentru că este cel mai ieftin. Nu pot spune că a evoluat, căci a rămas la același nivel al anilor ′70 -′80. Timpurile trec și trebuie să trăim, totuși, astăzi. Pentru mine fenomenul folk a rămas un pic în urmă, ca exprimare artistică, chiar și din punct de vedere al comunicării textelor, al poeziilor. Denumirea de folk nu e chiar pe sufletul meu, dar așa s-a împământenit și îl luăm ca atare. Eu cred că oamenii ăștia sunt mai mult baladiști decât folkiști. Folk-ul a venit de peste Ocean, are cu totul alte conotații.
Ce amintiri vă leagă de Cenaclul Flacăra și de Adrian Păunescu?
În mod special de Adrian Păunescu mă leagă foarte multe amintiri, foarte frumoase. E un poet uriaș, pe care am avut șansa să-l cunosc! Era un om absolut extraordinar și ne-am înțeles bine! Cât despre Flacăra, recunosc, eu nu m-am lansat la cenaclu, ci cu un an înainte. Pe 28 aprilie, anul acesta, am împlinit 50 de ani de când am debutat. În toamna anului 1974 am intrat la cenaclu. Acolo mi-am format marele public, pentru că începuse să crească tot mai mult în audiență. În cei 6 ani de Flacăra, mi-am crescut publicul și am avut șansa să cunosc colegi foarte buni, cu care am devenit prieten și am mers umăr la umăr în diverse spectacole. A fost un moment important și bun în existența mea artistică.
Ne puteți spune care sunt oameni care v-au fascinat de-a lungul timpului? Știu că l-ați cunoscut și pe Nichita…
Da, l-am cunoscut pe Nichita, dar, din păcate, prea târziu, cu aproape un an înainte de a ne părăsi. Mi-aș fi dorit să-l cunosc mult mai bine. Pe lângă proiectul pe care îl știe toată lumea (,,NICHITA” – CD dedicat poetului Nichita Stănescu și poeziei sale de o tulburătoare frumuseţe, pe versurile căruia Nicu Alifantis a compus piesele muzicale), cât de mult a însemnat pentru mine că l-am descoperit omul Nichita Stănescu, care era absolut fabulos! O pleiadă întreagă de alți poeți, precum Leonid Dimov, Ioan Horea, mulți, foarte mulți m-au fascinat. Muzicieni – o sumedenie, pornind de la Phoenix – i-am întâlnit la primul mare turneu cu Cenaclul Flacăra, în vara lui ′75, reprezentativi fiind Covaci și Baniciu, și apoi pe cei de la Sfinx, cu Dan Andrei Aldea, un uriaș muzician. De la toți acești oameni am avut foarte multe lucruri de învățat și am recunoscut-o de fiecare dată. Marele meu avantaj cu care o să plec de pe aici e faptul că am adunat o sumedenie de oameni pe care i-am cunoscut și care au însemnat foarte mult atât din punct de vedere artistic, cât și uman. Ideea de a întâlni oameni, așa cum v-am întâlnit și pe voi acum, pentru mine este un câștig, pentru mine Nicu, băiatul care în timpul liber cântă.
Cât de important este mesajul într-o melodie, ținând cont de faptul că nu cântați melodii scrise de dumneavoastră?
Păi nu cânt că am găsit alte versuri, mai bune ca ale mele. Eu cred că e foarte important mesajul. De asta am și rămas fidel poeziei de bună calitate pe care o cânt. Eu am același mesaj pe care vreau să-l transmit, dar poetul vine, nu știu de ce și de unde, și împachetează mai frumos și mult mai bine acest mesaj. Eu cred că după orice gen muzical, după orice curent care e la modă sau care trece printr-un ciclu de a veni din nou în fața publicului, rămâne ceva bun. Se cerne, iar sita se îndesește de la generație la generație. Dacă pe vremea anilor ′70 -′80 generațiile erau mult mai îngăduitoare, iar nivelul de informare era cum era, în condițiile actuale, cei care beneficiază de explozia asta informațională care se întâmplă în jurul nostru, au alte pretenții. E foarte important ca mesajul să fie la fel de bine împachetat din punct de vedere muzical, pentru că la fel de bine poți să ai un mesaj foarte frumos, foarte coerent, foarte actual, dar din punct de vedere muzical să-l spui într-o manieră foarte bătrânească.
Ce anume vă inspiră în creația dumneavoastră, muzica pe care o cântați sau cea pe care o scrieți pentru teatru?
Inspirația vine de la sine. Vreau să mă trezesc mâine dimineață, la ora 8, să beau o cafea și să scriu un cântec genial, dar nu se poate. Cred că dacă inspirația e să vină, vine, dacă ajungi într-un anume punct să găsești o poezie cu care să rezonezi, e foarte bine, dacă afli un numitor comun cu ea, e minunat. Dacă afli și muzica ce există printre rânduri, printre ritmul pe care-l dă poetul, printre versurile sale, se poate naște un cântec. Am poeți pe care-i ador, dar nu am reușit să fac niciun cântec pe versurile lor; am alți poeți pe poezia cărora am vibrat din prima, am simțit și s-au născut niște cântece extraordinare.
Cum se simte domnul Nicu Alifantis în postura de bunic?
Excepțional, efectiv excepțional. Sunt minunați cei doi nepoți, Alexandra și Tomas, îi iubesc de numai pot și îi mulțumesc lui Dumnezeu că am reușit să trăiesc starea asta minunată de ,,a fi” bunic. Nu e meritul meu, dar e o binecuvântare. Este un mers firesc al lucrurilor, o înnobilare a unor sentimente pe care ți le-ai dori să le trăiești. Toată lumea și-ar dori să ajungă bunic, însă nu totdeauna se întâmplă.
V-ați dori să vă calce pe urme nepoții?
Sincer, nu. Nu, pentru că nu cred că artiștii în ziua de astăzi sunt prețuiți și apreciați. Eu cred că fiecare are un moment în existența lui în care face ceea ce îi place și ceea ce îl îndeamnă sufletul să facă. Dacă e să te faci artist, asta e, te faci artist, dacă e să te faci doctor, te faci doctor.
De ce nu v-ați făcut medic?
Pentru că am fost obligat să fac lucrul acesta. Ai mei și-au dorit foarte tare să fiu doctor. Sigur, fiecare părinte își dorește să meargă bine copilul său, dar nu mi-a plăcut asta. Nu. Eu am simțit că trebuie să iau cărarea asta muzicală și pe aceasta trebuie să o bătătoresc cât pot și să o duc mai departe.
Unde vă mai poate vedea publicul în această vară?
Greu de spus pentru că noi trăim iarăși o perioadă în care e foarte dificil să ai un program coerent. În principiu, se poate intra pe pagina mea și se poate afla unde îl vezi pe Nea Nicu. Există newsletter-ul la care dacă te abonezi, afli unde pot fi văzut. Mai sunt câteva locuri unde mai bântui, avem două ieșiri în Deltă, cu băieții de la trupa Zen. Îmi doresc ca anul acesta să fie mult mai coerent din punct de vedere al spectacolelor, drept pentru care am lăsat lucrurile să curgă, așa cum le-am lăsat în fiecare an…
Interviu realizat de
Oana-Talida COZMA
