Cariera de scriitor a lui Terențiu a fost scurtă. După ce a dat la iveală șase comedii – Andria (Fata din Andros), Eunuchus (Eunucul), Heauton timorumenos (Cel ce se pedepsește singur), Phormio (Phormio), Hecyra (Soacra), Adelphi (Frații) -, a plecat în Grecia. Se spune că întorcându-se de aici cu un număr de piese noi, imitate după Menandru, a fost surprins de furtună pe mare. A fost înghițit de valuri, împreună cu manuscrisele sale. O altă versiune pretinde că i s-ar fi înecat numai manuscrisele, ceea ce însă i-ar fi grăbit moartea și și-ar fi încheiat viața curând, în vârstă doar de 36 de ani.
Andria (Fata din Andros). A fost reprezentată întâia oară în anul 166 î.Hr., cu prilejul jocurilor Megalesiene. Subiectul comediei se țese din iubirea unui tânăr atenian, Pamfile, pentru tânăra Glicera, venită la Atena de la Andros. Aici, a fost sedusă de către Pamfile, devenind amanta acestuia. În acest timp, Pamfile este logodit cu Filumena, fiica lui Chremes. Auzind că tânărul este prins de o altă pasiune, acesta din urmă desface proiectul de căsătorie. Puțin după aceasta, află că Glicera este fiica lui, cea care îi fusese răpită când era mică. Piesa se termină cu căsătoriile fericite ale celor două fiice: Glicera cu Pamfile și Filumena cu Charin.
Hecyra (Soacra). S-a reprezentat cu un an mai târziu, în 165 î.Hr., tot în cadrul jocurilor Megalesiene. Subiectul ei a fost luat după o piesă vestită a lui Menandru, „Arbitrajul”, în imitația unui autor grec de mâna a doua, Apollodor din Carystos. Intriga e mai mult banală decât interesantă. Filumena, o femeie tânără și înzestrată sufletește, este soția lui Pamfile, care însă n-o iubește. În resemnarea ei, tânăra soție își păstrează farmecul și dulceața. Survine plecarea lui Pamfile din Atena, într-o călătorie care va trebui să dureze mai multă vreme. Neputându-se împăca cu soacra sa, Filumena se refugiază în casa tatălui ei. Curând după întoarcerea soțului, dă naștere unui copil, pe care însă Pamfile refuză să-l recunoască drept al său. Acesta este gata să renunțe la fericirea conjugală, în care între timp începuse să creadă – așa cum n-o făcuse la începutul căsniciei – și, în consecință, să divorțeze. Părinții celor doi soți pun acest fapt pe seama legăturii mai vechi pe care tânărul bărbat o avea cu curtezana Bacchis. Asistăm la demersul tatălui pe lângă aceasta, rugând-o să se șteargă din calea fiului său și să-i salveze astfel căsnicia. Obține consimțământul cu ușurință și se duce fără întârziere să dea această veste Filumenei. Pe degetul curtezanei, tânăra soție recunoaște inelul pe care i-l smulsese un tânăr îndrăzneț, în timpul unei serbări nocturne când acesta o violentase. Astfel, lucrurile se dau pe față: tânărul îndrăzneț fusese Pamfile și, prin urmare, copilul născut din această aventură era copilul său legitim.
Titlul piesei este dat de episodul în care cei doi părinți, fiecare din ei la fel de nefericit, se învinovățesc de cearta ivită între copiii lor: „Da – spune socrul, soacrei – toate, toate sunteți la fel; nu aveți liniște până nu vă vedeți copiii însurați după gustul vostru. Și iată-i însurați. După aceea, nu aveți astâmpăr până nu le goniți nevestele!”
Nodul piesei e dat de psihologia lui Pamfile. Deși eroul nu apare decât la actul al treilea, facem cunoștință cu el de la întâile replici ale piesei. Procedeul e clasic și Terențiu îl mânuiește cu meșteșug. Toate mișcările, toate aluziile, toate personajele cu care am legat anterior cunoștință – amanta sa, sclava, părinții, socrii – nu fac altceva decât să ni-l prezinte și să ne pregătească apariția lui. Odată intrat în scenă, personajul va monologa îndelung, descriindu-și stările sufletești, analizându-și emoția. Tot timpul, tânărul nostru e frământat și cuprins de neliniști.
Publicul roman, obișnuit cu spectacole distractive, în speță cu farsele de tip bufon ale lui Plaut, a rămas oarecum dezorientat și surprins în fața intenției lui Terențiu de a aduce în desfășurarea comicului de scenă mai multă observație, mai multă pătrundere psihologică, mai multă intimitate și mai mult simț al nuanțelor.
Heauton timormenos (Cel ce se pedepsește singur). Reprezentată în 163 î.Hr., cu prilejul jocurilor Megalesiene, această piesă are ca erou un om ce se pedepsește singur. În primele scene, asistăm la disperarea bătrânului Menedem, al cărui fiu, Clinias, ca urmare că tatăl său a ținut să-l izoleze de ceea ce îi era drag, s-a înrolat pentru Asia, în serviciul marelui rege. Drept pedeapsă, pe care înțelege să și-o aplice singur, Menedem se retrage la țară, unde își impune să îndeplinească o seamă de munci grele. Între timp, Clinias se reîntoarce la Atena. Printr-o serie de întâmplări și coincidențe fericite, se descoperă că iubita acestuia, Antifila, este fiica lui Chremes, prietenul tatălui său. Are loc căsătoria lor, ceea ce umple de fericire inima bătrânului.
Problema pusă în această piesă făcea parte din preocupările Romei, în acea epocă. Este vorba de a se găsi atitudinea cea mai convenabilă pe care părinții s-o aibă față de copiii lor. Severitatea de care Menedem dă dovadă la începutul acestei piese ne amintește de Roma lui Caton.
Documentare realizată de Valentin ANDREI
(sursa: Ion Zamfirescu – „Istoria universală a Teatrului. Volumul I: „Antichitatea”, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1958)
