Au fost mai numeroase, corespunzătoare îmbunătăţirilor arhitectonice. Deşi, în linii mari, s-a continuat vechea rânduială a amenajării interiorului, condiţia socială mai bună a ţăranului proprietar de pământ şi animale s-a reflectat în dimensiunile locuinţei şi în calitatea componentelor ei.
Mărirea suprafeţei camerei de locuit a atras după sine schimbări în dispunerea, forma şi decorul pieselor de interior, iar apariţia tindei şi apoi a cămării a avut ca efect scoaterea obiectelor uzuale voluminoase din cameră şi organizarea mai confortabilă a interiorului. Acest mod de locuire a reprezentat soluţia satisfăcătoare, de strictă necesitate, pentru familia ţăranului de pe aceste meleaguri, timp de multe veacuri.
Cerga groasă de lână, îndesită şi scămoşată la ştează, cu vrâste în culori naturale, cu răspândire generală, în zonele de creştere a oilor sau caprelor, se folosea la învelit, dar şi la acoperirea patului mare şi încăpător, destinat odihnei numeroşilor membri ai familiilor de odinioară.
Pe lada de zestre de la capătul patului trona clidul de ţesături diverse. Dacă în interiorul, nu prea încăpător, al lăzii de zestre din zona Neamţ, se păstrau doar valurile de pânză pentru cămăşi ori cele pentru ştergarele de tot felul, deasupra lăzii se rânduiau într-o strictă ordine sacii de buci, păretarele şi macaturile din câlţi, lăicerele şi scoarţele din lână, încheind cu căpătâiele îmbrăcate în feţe albe de tort, cu câteva vrâste ţesute doar la capăt.
Volumul şi calitatea zestrei cu care venea fata în casa bărbatului exprimau nu numai starea socială a familiei, ci, mai ales, hărnicia şi priceperea femeilor din casă.
Culmea cu hainele de deasupra patului a fost transformată într-o adevărată friză decorativă, după ce, iniţial, ea a avut doar rol utilitar, de uscare a hainelor, în apropierea vetrei. Această prefacere funcţională a determinat apariţia unei ţesături speciale, cu rost de fundal, pentru evidenţierea frumuseţii pieselor costumelor de sărbătoare, numită prostire de culme.
Ea se ţesea din fuior de in sau cânepă, iar mai târziu din bumbac, având doar marginea inferioară decorată.
O altă modificare faţă de tipul monocelular de locuinţă a survenit în modul de dispunere a ţesăturilor de perete, cauzată de înălţarea tavanului. Aceasta a impus fixarea a două rânduri de păretare din lână, care înconjurau camera, oferind privirii decorul lor specific, realizat prin repetarea ritmică şi nelimitată a vrâstelor în culori potolite, obţinute din zemuri vegetale. În aceeaşi manieră se ţeseau şi lăicerele destinate acoperirii laiţelor.
Între păretarele şi lăicerele dispuse alăturat se realiza întotdeauna o perfectă armonie ornamentală şi cromatică. Ele se completau reciproc, alcătuind o unitate funcţională şi estetică specifică interiorului casei tradiţionale, din toate zonele etnografice ale Moldovei.
Pentru a echilibra sobrietatea tuturor componentelor din interiorul casei bătrâneşti, s-a simţit nevoia introducerii unor pete de lumină, materializate prin ştergarele de perete. Ţesute iniţial din fuior de cânepă sau de in, iar apoi din borangic sau bumbac, cu decorul dispus la cele două capete şi compus din vrâste ori mici alesături ridicate cu speteaza, ştergarele de perete erau aşezate în formă de fluture, deasupra păretarelor sau între ele.
Faţa de masă, ce acoperea în permanenţă masa înaltă, se deosebea de cea uzuală prin calitatea firelor folosite şi proporţia mărită a decorului.
Exemplarele vechi de faţă de masă, aflate încă în casele bătrâneşti, dovedesc măiestria ţeserii în ozoare sau cadriluri, a croşetării horbotelor sau a coaserii puilor.
