Tradiții

Legende populare/Tradiții populare – Arhanghelii Mihal și Gavril. Turta arieţilor

Pe 8 noiembrie, românii celebrează ziua Arhanghelilor Mihail și Gavril. În trecut, sărbătoarea, fiind considerată una a îngerilor, ținea trei zile. Acestea, cuprinse între 8 și 10 noiembrie, erau cunoscute în popor drept Capul, Mijlocul  și Coada Arhanghelului.

De Mihail și Gavril se spunea că vara e trimisă pe Lumea cealaltă, lăsând locul iernii.

Prin satele românești nu se lucra deloc de Hranghel (o altă denumire populară a sărbătorii), oamenii păzind această zi cu mare frică, deoarece se credea că sfinții arhangheli iau sufletele celor care mor. Despre cei care îndrăzneau să lucreze pe 8 noiembrie se spunea că se vor munci grozav în ceasul morţii, la ieşirea sufletului din trup. Poporul credea că Arhanghelul Mihail are nişte lumânări de diferite dimensiuni, aceste lumânări arătând cât mai au de trăit oamenii cărora le-au fost destinate.

Astfel, datorită Arhanghe­lului Mihail, oamenii nu mai ştiau în ce zi aveau să moară. În acest sens, a circulat o altă superstiţie care lasă să se înţeleagă că arhan­ghelii ar fi învăţat o vadană să-i descânte pe oamenii care nu mai voiau să muncească din clipa în care îşi aflau ceasul morţii. De atunci, ziua morţii e cunoscută numai de Dumnezeu, iar practica descântatului a devenit utilă la tămă­duirea unor boli, în timp ce munca până la moarte e considerată sfântă!

Îndeobşte, Arhanghelul Mihail este prezent, alături de îngerul păzitor şi de diavol, lângă patul muribundului, dând o veritabilă luptă între cei doi pentru câștigarea sufletului respectiv. Arhanghelul, când vede că omul este aproape să-și dea duhul, îi taie capul cu sabia, sângele risipindu-se, nevăzut de cei din jurul mortului, prin toate cotloanele încăperii. Acesta era motivul pentru care, în trecut, se obișnuia ca după moartea cuiva să se văruiască încăperea și să se spele rufele care veniseră în atingere cu răposatul.

După cum se constată, Arhanghelul Gavril apare mai rar în credințele și povestirile românilor de altădată. Totuși, el este pomenit ca sol ceresc care, trimis de Dumnezeu, o vestește pe Fecioara Maria, în Ziua Buneivestiri, că îl va naște pe pruncul Iisus.

Turta Arieţilor

Coptura din mălai sau făină preparată în ziua de Arhangheli (8 noiembrie), când în unele zone etnografice se amestecau oile cu berbecii pentru împerechere, este numită Turta Arieţilor sau Turta Berbecilor. Pentru a afla dacă le va fi bine sau rău oilor peste aproximativ 21 de săptămâni, durata de gestaţie a ovinelor, Turta Arieţilor se arunca în mijlocul turmei şi se pronostica: semn bun dacă aceasta cădea cu faţa în sus şi semn rău dacă aceasta cădea cu faţa în jos (Banat).

Documentare realizată de
Marian-Robert FOTEA