La marginea Neamțului, în satul Săbăoani, Maricica Ciobanu coase în tihnă ii cu mărgele, dar în ele sunt ascunse mult mai mult decât fire și modele. Sunt amintiri, tradiții și redescoperirea de sine.
Cusutul a fost acolo mereu, în fundal. O copilărie între suveici, vârtelnițe și pânze întinse la lumină, în casa părintească, alături de bunici și o mătușă pricepută care o învăța, încet-încet, tainele acului.
„Mă pitulam cu acul și dădeam viață diferitelor mileuri sau carpete, cum le zicem noi, ștergare și diverse alte lucruri de mână”, povestește Maricica.
Învățase, dar nu îndrăznise să facă din asta o preocupare. Timpul a trecut, a devenit soție, mamă, a lucrat în alte domenii, precum masaj, terapii alternative. Dar în 2019, într-un moment aparent banal, s-a produs întoarcerea.
„M-am redescoperit în această artă cu acul în 2019, în acele zile de pandemie, când am fost toți acasă și fiecare în camera lui.”
Pandemia i-a adus răgazul pe care nu-l mai avusese. Iar ocazia s-a ivit firesc: cea de-a doua fiică urma să primească Sfântul Mir și, ca în toate familiile catolice din sat, evenimentul cerea port popular. „Mi-a trecut prin cap să mă apuc de ie, că doar în primăvara urma evenimentul!”.
Așa a cusut prima serie – patru ii albastre, pentru întreaga familie. Un gest simplu, dar încărcat de sens. În satul lor, portul este de un verde-albastru distinct, iar simbolurile tradiționale, precum romburile și liniile, sunt parte din identitate.
„Portul satului este de un verde-albastru. Așa se identificau înaintașii noștri. Mie și soțului meu ne-a plăcut albastru. Am cusut ii doar în această nuanță.”
După acel început, acul a rămas în mâna ei. Și, cum firele nu stau niciodată cuminți, a trecut și la modele cu mărgele. O altă lume, cu alte provocări, dar cu o expresivitate aparte.
„În pandemie am mers pe mărgele, dorind să fie ceva mai special! Prefer ia cu mărgele colorate, unde se îmbină culori și modele diferite. Exprimat prin culoare, mi se pare altă paletă de curiozitate a oamenilor, de-a distinge lucrul manual de cel cu mașina!”, explică protagonista.
Cusăturile cu mărgele sunt migăloase. Uneori, o ie o ține ocupată și două luni, în funcție de complexitate, de lumină și de răbdare. Modelele le adaptează în funcție de om, de cerere, de stare.
„Poate cere un consum de muncă suplimentară. Depinde de model și de lumina care permite ochiului uman să fie odihnit.”
Dar nimic nu e făcut la întâmplare. Fiecare simbol are o poveste. Florile, toiagul de flori, semnele străvechi, toate sunt alese cu gândul la purtător.
„Cunosc simboluri care împreună măresc rezistența piesei și dau putere persoanei. Purtătorul este un fericit care își valorifică talentul sau propria dispoziție. Simboluri specifice cos atunci când îmi sunt cerute – ele deschid calea cea bună pentru sufletul trezit”, spune Maricica Ciobanu.
Cu timpul, a început să primească și comenzi. Unele emoționante. Oamenii veneau cu pânza, cu gândul, cu încrederea. Un domn mai în vârstă i-a lăsat totul pe mână – și banii, și intenția – iar ea a știut exact ce are de făcut. „Am fost profund mișcată. Mi-am dat seama că atunci când ai un scop, Universul lucrează cu tine mereu.”
Tradiția nu s-a oprit la ea. În jurul Maricicăi sunt deja câteva persoane care au început a coase. Și asta o bucură nespus. Pentru că fiecare semn cusut manual e, de fapt, o punte între generații.
„Îmi doresc mult să meargă tradițiile mai departe”, iar dacă Maricica Ciobanu ar avea un singur sfat de dat tinerilor, acesta ar fi: „Să-și redescopere rădăcinile. De acolo își vor lua seva pentru viitorul lor.”
Cusătura nu e doar ornament. E memorie, e rădăcină, e o formă de rugăciune transmisă prin semne, linii și culori. Iar Maricica Ciobanu este una dintre acele femei care ne reamintește cât de viu poate fi trecutul atunci când e purtat cu respect și migală, în prezent.
Autor articol: Oana -Talida COZMA
