Tradiții

Meșteșug Tradițional – MARINICA TODICI

Mărturisiri despre arta meșteșugului în țesut

Marinica Todici s-a născut la Pipirig, județul Neamț, într-o familie cu șase fete. Toate au învățat cu plăcere meșteșugul țesutului. Marinica își amintește că a intrat de mică la războiul de țesut. La 3 anișori nu reușea decât să încurce ațele sau să mai taie vreun fir, pentru că principala ei preocupare era să se joace cu păpușile de lână. În perioada adolescenței însă știa deja să țese covoare, fără ajutor.

,,Văzând-o pe mama de mic copil cu stativele în casă și țesând, am prins drag de acest meșteșug și am învățat și noi, copiii. Mama era cunoscută ca țeșătoare în Pipirig. Ea cosea foarte multe covoare, pentru fetele care urmau să se mărite. Practic, la noi se cosea zestrea acelor fete. Țesutul a fost primul meșteșug în casă, cusutul l-am învățat la școala“, și-a amintit Marinica Todici.

Pipirigeanca țese de-o viață, pentru că aceasta este îndeletnicirea prin care își câștigă existența.,,Până m-am căsătorit, am tot țesut. După aceea am avut copii, i-am crescut, i-am purtat în școli. Din 2004-2005 am început o colaborare cu doamna Tincuța Ciubotaru, prin Asociația Meșterilor Nemțeanca, și am lucrat covoare, carpete, trăistuțe“, a completat meșterul popular.

Expertă în țesut covoare, Marinica Todici a realizat cu iscusință sute de modele, utilizând motive ca pomul vieții, pasărea tradițională sau motive geometrice precum romburi și pătrate. Mai târziu, a lucrat costume populare, acestea fiind la căutare și în vremurile noastre. Țese cu dragoste pentru tradiție și catrințe, brâie și bârnețe, modele specifice zonei Moldova. Din 2013, s-a înscris și în cadrul în Asociației Meșterilor Populari din Moldova și participă la foarte multe târguri destinate meșterilor populari.  

Deși perioada pandemiei de coronavirus a însemnat o adevărată încercare, arta populară având poate mai puțină cerere, ea a continuat să lucreze cu aceeași pasiune. ,,Îmi place să lucrez orice. Îmi place să cos și să țes. Acum fac cămăși pentru femei. Am făcut și pentru bărbați, am făcut rochii de mireasă, costumașe de botez, trăistuțe, prosoape, brâie și bârnețe. Fac de toate! Totul este 100 la suta tradițional“,ne-a mai dezvăluit Marinica Todici.  

Catrințele, în zona Pipirig, se fac pe negru, iar vrâstele sunt în diverse culori, în funcție de culorile de pe cămașă. Artista ne-a mărturisit că vrâstele țesute de ea le-a luat model de pe costume vechi, care se făceau în urmă cu 30-40 de ani. Pentru o catrință este necesar să urzească 1.680 de fire, la lățimea de 80 cm. ,,Sunt destul de greu de țesut, dar îmi place și le fac cu mare drag“,a mai completat meșterul popular.

Marinica Todici a transmis cu mândrie taina țesutului, iar fiica ei i-a moștenit priceperea. ,,Am o fată care face tot ce știu eu să fac. Este căsătorită, are două fetițe și aștept să crească și ele și să mă moștenească, pentru că sigur vor urma tradiția din familie“, a mai spus țesătoarea.  

Pipirigul este o zonă unde autenticitatea tradițiilor populare se păstrează foarte bine, iar țesutul, în mod special, este și astăzi practicat cu interes.

Meșterul popular Marinica Todici a dăruit din experiența ei și în cadrul multor tabere de creație, la care au participat elevi de toate vârstele. ,,Am sesizat că elevii, copiii, sunt interesați de meșteșuguri, le place să afle cum pot să lucreze și ei. Tristețea este că, momentan, nu este nimeni interesat să se facă ore de lucru manual în școli pentru a-i învăța pe elevi câte ceva din această îndeletnicire“, a mai declarat Marinica.

Pe finalul discuției noastre am aflat ce își poate dori un meșter popular cu experiență, căutat și apreciat: să fie sănătos, să aibă putere de muncă și să participe la cât mai multe târguri de artă populară. Acolo, își poate prezenta creațiile pentru iubitorii de frumos și autenticitate. Marinica Todici este un exemplu viu că țesutul, cusutul, pot fi îndeletniciri prețioase, care sunt căutate și astăzi, iar din arta meșteșugului popular se poate trăi decent în România, mai ales dacă nu uiți să adaugi în ceea ce faci un strop de dragoste și pasiune pentru tradiție.