Ocupații străvechi – PLUTĂRITUL, meșteșug autohton astăzi uitat

În cele ce urmează vă propunem să intrăm în lumea fascinantă a plutăritului, un meşteşug dispărut de multe decenii și despre care doar semenii noștri seniori mai pot povesti despre ceea ce au trăit cu adevărat navigând pe apele nu întotdeauna domoale ale râului care traversează zona noastră, de la Nord la Sud.

Ţinutul Neamţ a beneficiat, datorită aşezării geografice, mai ales prin curgerea Bistriţei de-a lungul judeţului, de plutaşi destoinici, experimentaţi. După construirea barajului de la Bicaz şi a lacului de acumulare, pe Bistriţa plutăritul a încetat să mai fie practicat.

Tipuri de plute şi zonele de provenienţă

În general, plutele erau împărţite în două mari grupe: plute alcătuite din lemne rotunde, respectiv plute din lemne fasonate. La rândul lor, acestea din urmă erau de mai multe feluri sau categorii, care se deosebeau după dimensiunile lemnului, după destinaţia de întrebuinţare şi după felul materialului. Pe Valea Bistriţei se transportau plute de mai multe feluri sau categorii. Din lemne rotunde se duceau plute de catarg, cătărgel, butuc, ghilă (taftaluc), grindă, ghionder (sau ghiondel), surin, raeluţă, raele galioane, truncheţi, grinzi în două muchii, şfichiuri, iar din lemne cioplite ori ferestruite se făceau plute de dulap, scânduri, taban, lanţuri, mucher, leţ, lăturoaie, dulăpaşi, cantori. Din această categorie de plute, unele sunt menţionate şi în documentele din prima jumătate a secolului al XlX-lea – plutele de catarguri, raele şi truncheţi, plute de dulapi, de grinzi, de butuci, de ghile mari- iar altele şi mai înainte.

Unele categorii de plută, odată cu posibilitatea de folosire a altor mijloace pentru transport în secolul XX, nu s-au mai făcut. Aşa este, de pildă, pluta cu dulapi, care s-a folosit doar în primele decenii ale veacului trecut. Cele de catarguri, de asemenea, se plutăreau extrem de rar.

Cu privire la categoriile de plute de pe Bistriţa se mai impune o precizare şi anume că o parte din ele, deşi avea denumire proprie, constituia în fapt numai o încărcătură pe o altă plută. Asemenea plute erau plutele de şfichiuri, leţuri, scânduri, tabanuri, lanţuri, lăturoaie, canton, draniţă, dulăpaşi. Acestea erau fixate pe plută în diverse moduri şi erau transportate pe Bistriţa. Celelalte feluri de plute nu aveau încărcătură.

Categorii de plute diferite erau aduse din diverse locuri. Astfel, plutele de catarge, catargele, galioane, ghile, truncheţi, raele şi grinzi proveneau din pădurile din Sabasa, Borca, Dorna, precum şi din cele din Bucovina, cele de butuci din pădurile din Hangu, Buhalniţa, Bicaz, Tarcău, precum şi din cele de pe versantul transilvănean; cele de dulapi, precum şi celelalte feluri de plute legate din lemne fasonate proveneau de la ferăstraie. La sfârşitul secolului al XlX-lea asemenea ferăstraie erau şi în cuprinsul zonei Bicaz şi anume la Hangu, Grinţieş, Gura Grinţieşului, Schitu Durău, Gura Hangului, Buhalniţa, Bicaz.

Întâlnirea națională, de acum patru decenii, a foștilor plutași

La începutul anilor ‘80 din veacul trecut, la Piatra-Neamţ a avut loc o reunire naţională a celor care au cunoscut această îndeletnicire. Profesorul şi scriitorul Dumitru Buznea, prezent la eveniment, a reţinut, într-un material de presă, în ziarul „Ceahlăul”, atmosfera şi aspectele discutate atunci. „S-a vorbit cu culoare şi mare lux de amănunte despre prima plută trecută în 1957 prin canalul de deviere, de pe locul viitorului baraj, despre ultima plută coborâtă la 30 iunie 1960 ora 12, înainte de a se închide pentru veşnicie albia Bistriţei. Se ştie şi acum – şi se va şti mereu, informaţiile acestea fiind deja intrate în memoria locurilor – câte căpătâie avea fiecare, cine o conducea, ce dălcăuş avea. Apoi, ca într-o temă didactică, la care cel mai tânăr participant numără 67 de ani (Vladimir Bicăjanu) şi cel mai bătrân 87 (Vasile Popa), s-a alcătuit sus, la Dorna, o plută. La fel ca în îndepărtata realitate, brazii au fost doborâţi, cepuiţi, corhăniţi, legaţi în căpătâie, măsuraţi. Pluta astfel alcătuită a fost predată unui plutaş care a dus-o până la Broşteni, de unde a preluat-o altul (plutaşii erau specializaţi pe zone) pentru a o duce la Piatra şi de aici un al treilea pentru a o conduce pe albia de acum mai largă a Bistriţei, pe Siret şi Dunăre, până la schelele portului Galaţi. Fiecare operaţie şi fiecare etapă a fost încredinţată celui considerat la vremea lui cel mai bun – la corhănit Constantin Pricop, la legat Ilie Iuteş, la măsurat cu metrul alergător Pantelimon Huci, la plutărit Vladimir Bicăjanu, Gavril Bicăjanu (cel care a condus şi ultima plută prin Bicaz în 1960) şi mai departe, către lărgimea şesului ţării, Ioan Asandei.”