Oare așa ne place istoria? Un volum ca o Poveste
Am descoperit un volum de Poveste. Doi autori Ioan Giurcă și Mihaela-Cristina Verzea, redau nemțenilor, și prin ei României cu dor de lectură istorică povestea unui Loc, al unei Regine și a unui vis: Mănăstirea „Regina Maria” din Poiana Crivaia (Ed. Constantin Mătasă, Piatra Neamț, 2018, 119 pg.). Un Basm despre oamenii care au luat în serios o dorință Regală pentru a face vizibilă efigia „Doamnei Suferințelor Marelui Război” (N. Iorga.), Regina Maria a României. Retrasă la Bicaz, pentru a evita contactul cu Guvernul lui Alexandru Marghiloman și reprezentanții Puterilor Centrale, în iulie 1918, Regina Maria descoperă liniile peisagistice și umane ale unei Văi a Învierii pe care o prețuiește în chip deosebit. Caută- în 19 iulie 1918- un loc pentru „Casa albă a visurilor mele”(p. 41) și descoperă un minunat plai așezat pe o înălțime ce-i descoperă frumuseți dumnezeiești. Cu Ceahlăul pe fundal locul pare un Țoar sufletesc, o Cetate de scăpare din grijile aspre ale Războiului ce poartă semnătura de neodihnă și sânge a Reginei pe toate filele sale istorice. Povestea acestui loc reușesc să ne-o spună autorii cu prisos de documentare și drag. E ca și cum și-ar povesti propria minune. Poiana Crivaia, asupra căreia se vor îndrepta energiile lui Nicolae Iorga spre a împlini visul Reginei prin construirea unei mănăstiri „Maicii Domnului tuturor mângâierilor”- sau, mai scurt, Mănăstirea Regina Maria, devine astfel epicentrul unui demers de suflet îngreunat, vai, ca de multe ori, de efortul birocratic și chiar economic. Vă îndemn să citiți în liniște pagini despre Regina Maria și contribuția ei la Războiul de Întregire a României (pp. 7-40), Zona Bicazului ca un loc minune (pp. 41-49), despre inițiativa lui Nicolae Iorga (pp.49- 62) și despre demersurile strângerii de fonduri pentru împlinirea unui vis- Mănăstirea Regina Maria (pp. 63-74), despre punerea pietrei de temelie a Mănăstirii „Maica Domnului a Tuturor Mângâierilor” (pp. 75-105) ori despre reacțiile vremii și vremurilor la decizia de a construi mănăstirea și asupra locului ales pentru înălțarea sa (pp. 105-112). Un ultim capitol, despre Troița închinată Reginei Maria-Suverana României Mari (pp. 113-115) încheie cu o speranță un demers început cu zeci de ani înainte.
Pentru copii și maturi deopotrivă un bun manual de istorie locală. O provocare să redescopere orizontul unei așteptări monarhice ce se voia împlinită într-o vocație monahală. Un palat de Duh pe plaiurile de Har ale Bicazului. În acord cu natura și cu Dumnezeu Cel care dăruise o Țară întreagă unui suflet întreg. Sufletul curajos al Mariei, Regina României Mari. Nu e vorba doar de emoția unui demers ci și de excelenta documentare și tonul aproape jurnalistic al unei scrieri istorice luminoase. Un Basm scris cu inima și cultura necesară unei astfel de abordări.
C.A. Valer
