Tradiții

Păstrători de tradiții –  Drumul lui CIPRIAN BOJU în perpetuarea dansului popular

Păstrători de tradiții –  Drumul lui CIPRIAN BOJU în perpetuarea dansului popular

Într-o lume în care modernitatea își lasă amprenta asupra fiecărui aspect al vieții noastre, există oameni care duc mai departe moștenirea culturală a neamului românesc. Ciprian Boju este unul dintre acești păstrători de tradiție. Tulcean stabilit în Neamț, cu o carieră împlinită, el îmbină activitatea de manager în domeniul construcțiilor cu rolul de președinte al Asociației Culturale Ansamblul Folcloric „Florile Ceahlăului” și al Asociației Așezămintelor Culturale din România.

Ciprian Boju este profesor-coregraf în cadrul Ansamblului Artistic Folcloric „Florile Ceahlăului” și la clasele externe de pe Valea Bistriței, în calitate de colaborator al Școlii Populare de Arte, din cadrul Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț. Activitatea sa artistică este desfășurată atât în județul Neamț, cât și la nivel național, colaborând cu numeroase ansambluri folclorice, inclusiv cu cele profesioniste. Dintre realizările sale menționăm și organizarea a două colocvii naționale de coregrafie și folclor, dedicate profesioniștilor și pasionaților din domeniul dansului tradițional românesc.

Prin pregătirea sa, la Școala Populară de Arte din Piatra-Neamț, la Bistrița-Năsăud sau la cea din Ploiești, precum și prin pasiunea cu care promovează dansul popular românesc, Ciprian Boju reușește să inspire generații de elevi și să creeze punți între trecut și viitor. Fie că predă în școli gimnaziale din Ceahlău, Grințieș și Hangu sau coordonează ansambluri folclorice, misiunea sa rămâne clară: să păstreze și să valorifice identitatea noastră culturală pentru generațiile viitoare.

 Cum ați descoperit dansul popular și care a fost parcursul pe această cale?

Ciprian Boju: Dansul popular l-am descoperit în perioadă liceului, atunci am luat contact cu primele ansambluri folclorice. Ceea ce am văzut la momentul respectiv m-a fascinat și a stârnit ceva în mine, îndemnându-mă să urmez și eu această cale. Astfel, în 2002 am început acest parcurs, înscriindu-mă la cursurile Școlii Populare de Arte Hîjdieni, aflată sub egida Ministerului Educației, Culturii și Cercetării din Republica Moldova, de unde am obținut un certificat de instructor coregraf, specializat în arta muzical-coregrafică. Dorința de a învăța și de a împărtăși mai departe această artă m-au determinat să particip la diferite simpozioane coregrafice, cel mai important fiind Colocviul Național de Coregrafie și Folclor „Coregrafia Dansul TradiționalAstăzi”, din orașul Bușteni, județul Prahova, dobândind peste 12 atestate de stagiune în arta etnografică. De asemenea, am urmat cursuri în domeniul coregrafic și în trei școli populare de arte din Piatra-Neamț, Bistrița-Năsăud și din Ploiești, pe care urmează să îl finalizez.

Cum a început aventura Ansamblului „Florile Ceahlăului”?

Ciprian Boju: Aventura a început în localitatea Ceahlău, după ce am participat la numeroase evenimente socio-culturale din zonă. Am văzut bucuria pe chipurile oamenilor în momentul în care dansează, energia pe care o emană și am observat admirația și licărirea din ochi a celor care priveau aceste momente, pentru că știți vorba aia: „Undi joacă moldovenii, didisupt pământu’ jemii”, dinamica dansului moldovenesc fiind cu totul deosebită. Astfel, în urma discuțiilor cu mai mulți gospodari inimoși în ceea ce privește păstrarea tradițiilor din vatra satului nostru, am ajuns să înființăm în vara anului 2014 Ansamblul Artistic Folcloric „Florile Ceahlăului”, pe care și astăzi îl păstoresc.

10 ani de activitate – ce emoții vă încearcă privind înapoi la tot drumul parcurs?

Ciprian Boju: Ce repede zboară timpul! Au trecut 10 ani frumoși, plini de amintiri, de realizări, 10 ani pe care mi-i voi aminti cu drag. De fiecare dată când privesc înapoi la tot drumul parcurs, mă încearcă un carusel de emoții, pentru că au fost tot felul de momente, de obstacole, de provocări, însă nu regret nimic! Îmi surâde inima când îmi amintesc ce bobocei am avut și ușor, ușor au devenit cele mai frumoase flori. Am asistat la parcursul și la evoluția lor atât în cadrul artistic, cât și în cadrul personal și mă bucur să știu că am reușit să pun o cărămidă la temelia fiecărui dansator. Îmi dau seama că aceștia sunt viitorii păstrători ai valorilor românești, care îmi vor duce munca mai departe și nu pot decât să fiu mândru.

Ce reprezintă pentru dumneavoastră posibilitatea de a transmite mai departe tradițiile prin acest ansamblu?

Ciprian Boju: Din punctul meu de vedere, posibilitatea de a transmite mai departe tradițiile prin intermediul acestui ansamblu reprezintă un mijloc esențial de conservare și perpetuare a valorilor culturale din localitatea Ceahlău. Ansamblul Artistic Folcloric „Florile Ceahlăului” este un pilon important al identității locale, care ajută la menținerea patrimoniului cultural și al legăturii între trecut și viitor.

Care au fost cele mai mari provocări pe care le-ați întâlnit în acești ani?

Ciprian Boju: Cele mai mari provocări întâmpinate în cei 10 ani de activitate cu „Florile Ceahlăului” au fost legate, în principal, de menținerea coeziunii grupului și de păstrarea unității între membri. Având în vedere că există multe oportunități și oferte din diferite direcții, a fost o provocare constantă să îi fac să rămână alături de ansamblu și să îi motivez să colaboreze pe termen lung.

Cum reușiți să păstrați autenticitatea dansurilor populare?

Ciprian Boju: Păstrarea autenticității dansurilor populare este un proces important în vederea transmiterii mai departe a acestora, iar eu reușesc să o fac printr-o abordare simplă, dar fermă: nu alterez și nu stilizez ceea ce am învățat din popor, din comunitate și de la Centrul Județean de Cultură. Mă asigur că puritatea dansurilor rămâne intactă, fără a le modifica esența și, totodată, să le transmit cât de mult posibil așa cum le-am preluat.

Ce impact au workshop-urile și colocviile pe care le organizați asupra participanților? Ce v-ați propus prin aceste activități?

Ciprian Boju: „Zestrea Moldovei” și „Coregrafia Dansul TradiționalAstăzi” sunt cele două colocvii naționale de coregrafie și folclor pe care le organizez, al căror impact asupra participanților este, din punctul meu de vedere, unul pozitiv, deoarece îmi propun ca prin intermediul acestor evenimente să reunesc iubitorii de folclor la un loc, pentru a-și împărtăși cunoștințele în domeniul coregrafic și pentru a crea colaborări și prietenii de durată. Este un sentiment minunat când îi vezi pe toți muncind cu pasiune și dedicare pentru același scop și mă bucur că le pot oferi această oportunitate, prin prisma acestor activități ce le desfășor sub atenta grijă a centrelor județene de cultură din Neamț și Prahova.

Cum reușiți să aduceți tinerii mai aproape de dansul popular?

Ciprian Boju: Pentru a aduce tinerii mai aproape de dansul popular, încerc să le explic în primul rând importanța tradițiilor și a identității noastre. Le vorbesc despre frumusețea locului nostru, despre avantajele păstrării tradițiilor și, de asemenea, le arăt prin propriul exemplu cât de important este să promovăm ceea ce avem mai frumos. Lipsit de modestie, îi încurajez, oferindu-le motive să fie mândri de cultura noastră, pe care trebuie să o arătăm întregii lumi.  Acestea sunt modalitățile prin care încerc să îi motivez și să le trezesc interesul pentru dansul popular.

Ce rol credeți că are ansamblul în promovarea comunei Ceahlău? Simțiți că reușiți să puneți zona în valoare prin promovarea dansurilor și obiceiurilor de la Ceahlău?

Ciprian Boju: Din punctul meu de vedere, Ansamblul Artistic Folcloric „Florile Ceahlăului” joacă un rol semnificativ în promovarea comunei, deoarece este un mijloc de a aduce în prim-plan identitatea și autenticitatea locului, a oamenilor și a tradițiilor din Ceahlău. De asemenea, consider că zona Ceahlău este spectaculoasă, indiferent de anotimp, dar al cărei potențial nu este pus în valoare 100%, dar prin intermediul proiectului pe care îl desfășor simt ca aduc un aport atât locurilor, cât și județului, deoarece oriunde mergem spunem cu mândrie cine suntem, ce facem, de unde venim și, cel mai important, care este scopul nostru.

Care au fost cele mai semnificative realizări ale ansamblului în cei 10 de activitate?

Ciprian Boju: În cei 10 de activitate, Ansamblul Artistic Folcloric „Florile Ceahlăului” a avut parte de  numeroase realizări semnificative, dar cele mai importante sunt, fără îndoială, premiile obținute la diverse concursuri naționale și județene. Am avut onoarea să câștigăm trofee și diverse distincții la competiții importante, precum cel de la Mioveni, unde am reușit să facem o imagine deosebită zonei de unde venim, tradițiilor pe care le promovăm, reprezentând cu mândrie Neamțul. Toate realizările noastre – diplome, medalii, trofee, distincții de înaltă categorie – stau în locul de unde a pornit totul – în sala de repetiții, pentru a atesta efortul și dedicarea noastră în slujba folclorului românesc.

Cum ați prognozat anul 2025 pentru activitatea ansamblului Florile Ceahlăului?

Ciprian Boju: Pentru anul 2025 ne dorim să continuăm pe același drum pe care l-am parcurs până acum. Obiectivul nostru este să păstrăm aceleași standarde, să avem aceeași continuitatea și să promovăm mai departe frumusețea județului și a localității noastre, prin intermediul dansului popular.

Care considerați a fi esența dansului popular ? Ciprian Boju: Esența dansului popular constă în tot ceea ce facem noi, oamenii. Atunci când ne îmbrăcăm în costume tradiționale, aducem la viață întreaga semnificație a acestora, iar prin dansul popular reînviem spiritul și tradițiile noastre. Astfel, esența dansului popular este, de fapt, în noi și în legătura noastră cu tradițiile și obiceiurile strămoșești, pe care le păstrăm vii și le transmitem mai departe.

Interviu realizat de
Oana-Talida COZMA

COOLT NEAMŢ este o revistă destinată în primul rând generaţiei adolescentine. Colectivul redacţional este compus din angajaţi ai Centrului, la care se adaugă nume importante din lumea culturală – amintitul părinte Necula, poetul şi criticul de artă Emil Nicolae, profesorii Constantin Tomşa, Gheorghe Brânzei şi Gheorghe Radu, istoricul Cristina Mihaela Verzea, criticul de film Mihai Fulger. Lor le sunt alăturate şi tinere condeie din colegiile din Piatra-Neamţ, pentru că o parte dintre paginile COOLT NEAMŢ sunt dedicate tinerilor. Structura revistei este una echilibrată, gândită să reflecte, prin materiale lunare, o paletă largă şi cuprinzătoare a interesului cititorilor. Între copertele publicaţiei se regăesc, astfel, rubrici precum File de istorie locală, Implicare socială, Cafeneaua culturală, Figuri marcante, Sărbători şi legende populare, Meşteşug tradiţional ori Ani de liceu, ca să enumerăm doar o parte dintre ele.