Scriu articolul acesta din pat. În ultimele două zile nu am putut să mă rostogolesc de pe o parte pe alta. O întindere musculară la gât m-a țintuit pe loc, cu fața spre tavan, asemenea Fridei. O răceală banală, aer condiționat mult prea rece dar și stres, mult stres. Căci așa e viața.
Astfel că am citit cartea scriitoarei Slavenka Drakulic, Patul Fridei, din patul meu, și ca un făcut am trăit cartea asta de parcă am intrat cu totul în ea. Dar nu eram la prima întâlnire cu povestea Fridei Kalho.
Prima oară citisem despre artistă în România, în sufrageria de acasă, din apartamentul mic de două camere unde mama adunase o bibliotecă ce se întindea de pe-un perete pe altul. Cred că aveam 17 ani, eram la liceu și în loc să memorez vreun comentariu pentru ora de română eu îi citeam biografia Fridei scrisă de Hayden Herrera. Frida era personajul tuturor timpurilor, a străbunicii mele, a bunicii mele, a mamei mele. Era personajul cu care doream să mă identific, pe care voiam să-l înțeleg și să-l absorb în tot organismul meu tânăr de atunci, pentru că Frida înseamna pentru mine perseverență, cutezanță, înverșunare. Frida putea merge desculță pe cărbunii încinși ai vieții cu capul sus, cu durerea pitită, niciodată la vedere. Eram fermecată de forța și naturalețea Fridei și voiam să-i cunosc secretul.
Mama îmi aduce un pahar cu apă, și două pastile. Durerea o să treacă în câteva ore, îmi spune, și îmi întinde Patul Fridei. Citește, o să uiți de durere.
Dar cartea scrisă de Slavenka Drakulic nu te lasă să uiți de durere ci ți-o accentuează. Cartea asta ustură până în măduva spinării. Simți boala și amarul vieții Fridei Kahlo pornind de la tâmple și coborînd până la degetele de la picioare.
Ceea ce e unic la povestea scriitoarei Drakulic, ceva ce nu am mai întâlnit la alte biografii scrise despre Frida, este tocmai această perspectivă pronunțată a durerii, a chinului, a torturii corpului care transformă omul Frida în artista, pictorița care va dăinui. Frida Kahlo.
Suferința fizică a Fridei Kahlo devine personaj principal în carte. Ardoarea și patima cu care a hotărât să-ți trăiască viața după ce a suferit încă de mică de paralizie infantilă și apoi în urma unui accident de autobuz, când este violată de o bară lungă, metalică, o bară ce îi străpunge abdomenul ieșindu-i prin vagin, incapacitatea ei de a nu avea copii, toate, dar toate au conturat destinul Fridei ca o unealtă ce scrijelește suprafața moale a unui fruct .
Femeia-geniu, pasărea Phoenix, artista care va ascunde fiecare imperfecțiune a corpului fie prin îmbrăcăminte, fuste lungi, șaluri viu-colorate, flori în păr, bijuterii mari și bătătoare la ochi, fie prin controlul mimicii feței ( din cauza dinților cariați, Frida renunță să mai zâmbească). Omul vulnerabil Frida controlează totul din umbră pentru ca artista Frida, sigură pe sine, impunătoare, mândră, să domine.
Această femeie micuță, adesea bolnavă, cu un picior mai subțire decât celălalt, al cărei corp putrezește, se descompune de la un an la altul ( în final i se va amputa piciorul bolnav), artista încorsetată, va reuși ceea ce cred eu că foarte puțini oameni pot. Va clădi un palat grandios din violența cu care viața va zvîrli cu cărămizi asupra ei.
Frida Kahlo construiește din propria viață, din carnea ei tăiată, abuzată, împunsă de mii de ace și instrumente chirurgicale ( a avut 32 de operații în 47 de ani ), un mausoleu al durerii, al vulnerabilităților și al trăirilor interioare. Al adevărului crud așa cum i s-a hărăzit ei. “Eu nu pictez vise sau coșmaruri, eu îmi pictez realitatea.”
În această carte, Slavenka Drakulic își ia cititorul de mână și îl așează cu eleganță lângă patul Fridei. O Frida ajunsă la capătul puterii, o femeie, o soție, o artistă care își spovedește viața prin imagini, prin picturi, pregătindu-și astfel trecerea de partea cealaltă, acolo unde durerea fizică și emoțională nu mai poate fi simțită.
Cum e să fii Frida?
Ce simțea ea atunci când s-a îndrăgostit, căsătorit cu cel mai mare artist al Mexicului? Cu cel mai curtat bărbat.
Ce simțea Frida, când la petrecerea de nuntă, fosta soție a lui Diego Rivera își va dezveli piciorul frumos și sănătos pentru a-i arăta, în fața tuturor, ce urma Maestro să piardă. Cum își va păstra independența, individualitatea și unicitatea într-o astfel de relație?
Cum va deveni cunoscută ca artistă deși trăia în umbra unui Maestro? Cum va reuși să iubească un soț care o trădează cu sora ei mai mică, Kity?
La toate aceste întrebări ne răspunde cartea de față.
Cu fiecare pierdere de sarcină, cu fiecare trădare, cu fiecare durere, cu fiecare brutalitate, Frida devine Frida Kahlo, artista care stoarce din tragedii esența sufletului ei picătură cu picătură, pensulă cu pensulă, tablou cu tablou.
“A început să picteze tabloul Spitalul Henry Ford încă de cînd era internată acolo. Maestro îi adusese niște cărți de anatomie, iar doctorul, un fetus uman conservat în formol. Ulterior, Maestro avea să-i spună că a pictat o capodoperă. Ba mai mult, că nici o femeie pînă la ea nu pictase așa ceva. Chiar de-ar fi fost adevărat, a plătit scump pentru acest tablou.”
Frida va plăti scump pentru fiecare tablou pictat de ea. Frida va plăti cu propriul sânge, cu tot ce mai are.
„Când durerea devenea insuportabilă, când amenința să mă sufoce, am fost nevoită s-o scot din mine.”.
Slavenka Drakulic dezvăluie personalitatea în falduri a Fridei Khalho pagină cu pagină, ca și când suntem invitați să-i admirăm picturile pe culoarele unui Muzeu al Durerii unde artista reușește să arate că se poate supraviețui abuzului, trădării și limitelor fizice prin Artă.
Romanul Patul Fridei de Slavenka Drakulic, a apărut anul acesta la Editura Pandora M, Anansi World Fiction, colecție coordonată de Bogdan-Alexandru Stănescu. Cartea este tradusă din limba croată de Octavian Nedelcu.
Autor articol: Suzănica TĂNASE
