Era o vreme când poporul român celebra Anul Nou la 1 Martie, fapt întâmplat până în veacul al XVII-lea. Venirea vremii frumoase anunţa moartea anotimpului friguros şi prefaţa un nou timp al reînnoirii, al reînvierii naturii şi omului deopotrivă.
De primele zile ale lunii martie este legată şi celebra legendă a tinerei domniţe Dochia şi a împăratului Traian, o legendă populară cu largă răspândire în zona muntelui Ceahlău.
Din lucrarea profesorului Daniel Dieaconu, „Turismul cultural la muntele Ceahlău“ (Editura Cetatea Doamnei, Piatra-Neamţ, 2015, pp.118-119) aflăm că în veacul al XIX-lea, bunicul lui Bogdan Petriceicu Haşdeu, T. Hâjdeu, aflat în Neamţ înainte de anul 1835, a cules, se pare primul, „Legenda despre Traian şi Dochia“. Se întâmpla anterior călătoriei lui Gheorghe Asachi la muntele Ceahlău, în 1838, cel care avea să facă cunoscută în întreaga ţară această legendă.
Varianta lui T. Hâjdeu suna cam aşa: „Când împăratul Traian i-a învins pe strămoşii noştri şi pe conducătorul lor renumit, Decebal, printre prizonierii săi a văzut-o pe Dochia, fiica regelui învins. Frumuseţea ciudată a Dochiei a făcut o impresie atât de puternică asupra lui Traian, încât acesta a vrut să împartă patul cu ea, însă prinţesa l-a respins cu dispreţ şi, aflând că împăratul vrea să folosească forţa, a fugit în muntele Ceahlău unde, schimbând hainele minunate şi bogate de prinţesă cu nişte veşminte simple şi sărăcăcioase de păstoriţă, s-a dus să pască turma de oi. Traian a trimis soldaţii cu poruncă să o găsească pe Dochia şi a plecat el însuşi în munţi s-o caute. După o vreme, Dochia a fost găsită dar, când Traian a dat s-o ia în braţe, fecioara a chemat în ajutor zeii ţării sale, care au fermecat-o, preschimbând-o în stană de piatră. Uimit de această minune, Traian s-a îndepărtat. Însă, pentru paza frumoasei fete, a lăsat acolo un vultur roman care a apărat-o până acum şi încă o mai apără.“
La rândul său, Gheorghe Asachi află de la bătrânii locului povestea, căreia îi conferă, ceva mai târziu, şi o variantă în versuri, care a fost pusă şi pe muzică, având o largă răspândire în rândul intelectualităţii acelei vremi:
„Între Piatra Detunată/ Ş-a Sihastrului Picior/ Vezi o stâncă ce-au fost fată/ De un mare domnitor.// Acolo de rea furtună/ E lăcaşul cel cumplit,/ Unde vulturul răsună/ Al său cântec amorţit.// Acea doamnă e Dochia/ Zece oi a ei popor,/ Ea domnează-n vizunie/ Peste turme şi păstori.// La frumuseţe şi la minte /Nici o giună-i samana,/Vrednică de-al ei părinte, /De Deceval, ea era.// Dar când Dacia-au împilat-o/ Fiul Romei cel mărit,/ Pre cel care-ar fi scăpat-o / De-a iubi a giuruit.// Traian vede astă zână;/ Deşi e învingător,/ Frumuseţei ei se-nchină,/ Se subgiugă de amor.// Împăratu-n van cată/ Pe Dochia-mblînzi;/ Văzînd patria ferecată,/ Ea se-ndeamnă a fugi,// Prin codru potică/ Ea ascunde al ei trai/ Acea doamnă tinerică/ Turma paşte peste plai.// A ei haină aurită/ O preface în şăiag,/ Tronu-i iarba înverzită,/ Schiptru-i este un toiag.// Traian vrea astă ţară,/ Şi de-a birui deprins/ Spre Dochia cea fugară/ Acum mâna a întins./ Atunci ea, cu grai fierbinte,/ «Zamolxis, o, zeu», striga,/ «Te giur pe al meu părinte, / Astăzi rog nu mă lăsa!»”// Când întinde a sa mână/ C-a s-o strângă-n braţ Traian,/ De-al ei zeu scutita zână/ Se preface-n bolovan.// El petroasa ei icoană/ Nu-ncetează a iubi;/ Pre ea pune-a sa coroană,/ Nici se poate despărţi.// Acea piatră chiar vioaie/ De-aburi copere-a ei sân,/ Din a ei plâns naşte ploaie,/ Tunet din al ei suspin.// O ursită-o priveghează,/ Şi Dochia deseori/ Peste nouri luminează/ Ca o stea pentru păstori.“
Documentare realizată de
Valentin ANDREI
