Figuri marcante – VIORICA AGARICI

A fost odată pe lume un om, o femeie extraordinară, care, prin curaj şi tărie de caracter, a reuşit să salveze sute de vieţi nevinovate, destine prinse în vâltoarea cumplită a celui de-Al Doilea Război Mondial. Viorica Agarici îi era numele.

Reprezentantă a unei vechi familii boiereşti, care a dat ţării miniştri, primari, dar şi filantropi şi donatori de şcoli, Viorica Agarici (născută Văsescu), prin implicarea ei, ca preşedinte al filialei din Roman a „Crucii Roşii“, a devenit un model moral pentru urmaşi.

Contextul social şi politic al vremii

Pogromul de la Iași („duminica aceea“) subliniază intrarea României în Al Doilea Război Mondial (22 iunie 1941) alături de Germania nazistă. Tragicul eveniment era doar un preambul al politicilor de evacuare și strămutare forțată a unor întregi comunități evreiești din Moldova și Bucovina. Iașul, un oraș unde jumătate dintre locuitori erau evrei, a fost puternic afectat de pierderile umane, pe care un raport S.S.I. (datat 23 iulie 1943), bazat pe listele de morți pregătite de sinagogile din Iași, le estima la 13.266 de victime, dintre care 40 de femei şi 180 de copii.

Ce se întâmplase? În noaptea de 28-29 iunie, autorităţile au ordonat „evacuarea totală“ din Iaşi a populaţiei evreieşti, inclusiv a femeilor și a copiilor. Aceasta trebuia făcută pe „pachete“, unul cu destinaţia Călăraşi şi altul care trebuia să ajungă la Târgu Jiu. Au urmat arestări, tortúri, jafuri, crime pe străzi, în case și mai ales la Chestura de Poliție. Mulți au fost denunțați sau agresați de propriii cunoscuți.

„Trenurile morţii“ şi gestul eroic al Vioricăi Agarici

În „trenurile morţii“, aşa cum au fost ele denumite ulterior, şi-au găsit sfârşitul mulţi dintre evreii deportaţi din Iaşi.

Trenul morții, Iași – Călărași, cu peste 30 de vagoane, a plecat din Iași în dimineața zilei de 30 iunie 1941, cu 2.530, și a ajuns la Călărași la 6 iulie, cu doar 1.076 de supraviețuitori. Distanță de aproximativ 550 de kilometri a fost parcursă în două etape (Iași – Roman, patru zile; Roman – Călărași, trei zile), pe o căldură toridă, în condiții extreme: în fiecare vagon, care, în mod normal, transporta vite, având obloanele închise și usile zăvorâte, au fost înghesuiți peste 100 de oameni. Tineri şi bătrâni deopotrivă au fost reduşi la condiţia de oameni inferiori, lipsiţi de drepturi şi total vulnerabili. Cei care au fost reţinuţi în lagărul de la Călăraşi au fost puşi să facă muncă forţată şi grea. Apoi, au fost eliberaţi, cei care au mai rezistat, la sfârşitul lunii august 1941.

Viorica Agarici a rămas în istorie prin gestul său de a se așeza în fața vagoanelor care transportau evrei deportați, din Iași la Călărași. În data de 3 iulie 1941, a trecut prin Gara din Roman unul dintre „trenurile morții“, pline cu copii, femei și bărbați, cu toții evrei, închiși de zile întregi în vagoane, fără apă și mâncare. La sosirea convoiului în Gara Roman, Viorica Agarici, aflată pe peron împreună cu surorile din subordinea ei, a cerut soldaților germani să deschidă imediat vagoanele pentru a putea acorda primul ajutor evreilor închiși și a evacua trupurile celor care muriseră în timpul transportului. Iniţial ignorată, şi-a riscat apoi viața, așezându-se în fața trenului și determinându-i pe soldați să deschidă ușile vagoanelor, reușind, astfel, să-şi îndeplinească menirea de reprezentant al Crucii Roşii, acordând îngrijiri celor care se zbăteau între viață și moarte.

Gestul ei eroic de înalt umanism i-a salvat pe mulţi dintre cei care ar fi murit prin asfixiere şi deshidratare, în calvarul lungului drum care a durat şapte zile, prin vipia acelei veri.

Scurtă biografie: soartă potrivnică în comunism, recunoştinţă post-mortem

Viorica Maria Ecaterina Ana Văsescu s-a născut la 24 februarie 1886, în Bucureşti. A fost descendentă a două cunoscute familii boiereşti, Văsescu şi Morţun, ce aveau în proprietate vaste moşii în judeţele Botoşani, respectiv Roman.

Bunicul său din partea tatei, Alexandru Văsescu, studiase Facultatea de Drept la Paris şi, revenit în ţară, a devenit jurist, om politic liberal, ministru al Finanţelor.

Tatăl Vioricăi, Gheorghe Văsescu era absolvent al celebrei Şcoli de Aplicaţie de Artilerie şi de Geniu de la Fontainbleau, Paris. Tânăra familie îl va însoţi la Paris unde acesta ocupă postul de ataşat militar al Legaţiei României la Paris. Aici Viorica învăţă în limbile franceză, engleză şi germană şi îşi definitivează studiile între anii 1900-1905 la Institutul „La Ruche“ de la Fontainbleau, care dădea o educaţie feministă tinerelor care aspirau la o carieră de lider.

Copilăria şi adolescenţa şi le petrece la Paris şi, apoi, la moşia bunicilor Văsescu, în Dorohoi şi Botoşani.

S-a căsătorit în anul 1910 cu Ion C. Agarici (1881- 1927), inginer agronom, licenţiat al Universităţii berlineze de la Charlottenburg, descendent al unei alte familii boiereşti din judeţul Fălciu (Vaslui), ale cărei origini se pot urmări până la 1590 în familii de răzeşi. Viorica şi Ion Agarici au avut trei copii: Gheorghe (George), născut la 28 martie 1911, Constantin (Costăchel), născut la 27 iulie 1912 şi Vasile, născut în 1913.

Viorica Agarici s-a dedicat după moartea soţului (survenită în 1927), operelor de caritate, devenind din 1928 preşedinta Crucii Roşii din Roman, membră în comitetul de sprijin al Orfelinatului din Roman, preşedinta Comitetului de sprijin al Şcolii nr. 1 de Fete din Roman. Contribuţia la construcţia de şcoli la sate este răsplătită în 1937 cu „Răsplata muncii pentru construcţii şcolare“, clasa I.

După anul 1948, în timpul comunismului, fiind considerată a fi fost moşiereasă, i-au fost confiscate proprietăţile, şi-a pierdut poziţia socială şi mijloacele de a se susţine, a avut domiciliu impus în Roman şi a fost supravegheată de Securitate. Până la sfârşitul vieţii sale, Viorica Agarici a fost un exemplu de demnitate, atât pentru familie, cât şi pentru comunitate.

S-a stins din viaţă la 18 februarie 1979, la vârsta de 93 de ani. A fost înmormântată la Cimitirul Bellu, la ceremonia înhumării fiind prezentă și o delegaţie a Federaţiei Comunităţilor Evreieşti, condusă de ing. Theodor Blumenfeld, preşedintele Comunităţii Evreilor din Bucureşti.

Momentul din 3 iulie 1941 şi întreaga ei viaţă, dedicată celorlalţi, au fost recunoscute post-mortem prin acordarea titlului de „Drept între popoare“ și prin sădirea unui arbore în memoria sa, pe Muntele „Amintirii“ din Ierusalim. În prezent, o stradă din Roman îi poartă numele, iar în gara acestui oraș există un bust al său realizat de sculptorul nemţean Florin-Mircea Zaharescu. Din anul 2011, Viorica Agarici este cetățean de onoare al Romanului.

Erou în două ţări, România şi Israel și punte între două religii, creştină şi iudaică, „eroina din gara Roman“ rămâne un reper istoric, un simbol al Neamțului și un exemplu pentru umanitate. În semn de profundă apreciere, Consiliul Județean Neamț și Complexul Muzeal Național Neamț au omagiat-o, la 6 februarie 2019, prin organizarea la Palatul Parlamentului, a expoziției foto-documentare intitulată „Viorica Agarici – Erou în două țări, punte între două religii“. Emoționanta expoziție realizată sub forma unor vagoane de tren reconstituite a fost, de asemenea, prezentată și la Palatul Victoria, în data de 13 martie 2019, în cadrul conferinței „Viitorul memoriei: Muzeul Național de Istorie a Evreilor și al Holocaustului în România“, organizată de Guvernul României, în contextul președinției țării noastre la Consiliul Uniunii Europene. Iar în data de 3 iunie 2019, la 78 de ani de la evenimentele din Gara Roman, fiind concepută ca o „lecție de istorie itinerantă“, expoziția muzeală Viorica Agarici, a fost vernisată la Roman, pentru publicul nemțean.