„Sunt, înainte de toate un filolog, iubitor de CUVÂNT IPOSTATIC, care creează lumi, dar și poduri, transmițând lumea ca o Carte. Acesta e, de fapt, drumul vieții mele, al privilegiatului care unește pasiunea cu profesia și o transmite de la catedră timp de 43 de ani, din care mai mult de două decenii, profesor de limba și literatura română, la Colegiul Național «Calistrat Hogaș», Piatra-Neamț“. Așa se descrie protagonista noastră, Adriana Zâna Ioniță, cea care poposește în filele revistei Coolt Neamț, în luna aprilie, la rubrica „POESIS“.
A urmat studiile Liceului Pedagogic „Gheorghe Asachi“ din Piatra-Neamț, iar mai apoi ale Facultății de Filologie de la Universitatea din București.
Își începe cariera de profesor de limba și literatura română la Liceul Pedagogic, unde a fost elevă, iar apoi ca profesor, a scos olimpici de la clasele unde a predat. Frumosul parcurs a continuat timp de 21 de ani la catedră în cadrul Colegiului Național „Calistrat Hogaș“, Piatra-Neamț, unde a format, din nou, olimpici mulți și străluciți, azi parte dintre ei cu o carieră scriitoricească.
Au urmat apoi anii de doctorat, sub îndrumarea unui profesor universitar cu toată viața zidită în gramatica limbii române, Corneliu Dimitriu, la Universitatea „Al.I. Cuza“, Iași. Obține titlul de doctor în filologie cu teza „Tradiție și inovație în morfologia limbii române“, lucrare publicată la Editura Demiurg, Iași, în 2004.
A publicat de-a lungul timpului articole pe teme didactice în reviste concomitent cu cariera didactică. Apoi a continuat cu publicarea propriilor creații. Poemele sale au apărut în revistele literare: „Apostrof“, din Cluj-Napoca, „Conta“ din Piatra-Neamț și „Curierul de Pretutindeni“, din Israel.
Își face debutul editorial în anul 2020, cu volumul de poeme „Și dacă te-aș întreba umbră“, apărut la Editura Școala Ardeleană Cluj-Napoca, 2020, cu o emblematică prezentare pe coperta a patra a poetului Adrian Alui Gheorghe și o postfață de Mihai Emilian Mancaș.
Anul 2022 aduce o nouă apariție editorială, romanul ,,Și-n toamnă înfloresc castanii“, apărut la Editura Casa Demiurg, Iași, cu prezentarea semnată de directorul editurii, dr. Alexandrina Ioniță. În același an, publică în „Apostolul“, „Curierul de pretutindeni“ (Israel) și „Dor de Neamț“.
În prezent, departe de țară, în patria lui Joyce, la fel de statornică în pasiunea pentru litere, lucrează la alte viitoare prozopoeme, cu credința că doar prin creație și trăirea în frumos ne împlinim menirea.
ŞI DACĂ ÎNTR-O ZI S-AR RUPE BAIERELE Și dacă într-o zi s-ar rupe baierele și ar năvăli peste tine nebunia ucigătoare îndelung zăgăzuită și te-ar învălui fără apărare voluptatea-i otravă topindu-te? Des-făcuţi în neant în ea în tu rătăcind fără întoarcere am trece în ploaie și am ploua în flori și am înflori în noapte și am înnopta uitându-ne fiinţă într-un unic zbor căzut Și dacă Dumnezeu, în mare mila Lui ne-ar reface nesigur dintr-o singură inimă întorcându-ne pe pământul sterp nu-i așa că ai continua să înnoptezi în braţe-rugă în trupul-rugă, aprins de otravă? Și ţi s-ar rupe baierele? și ţi-ai năvăli peste mine nebunia ucigător fericit să mori iar și iar? (din volumul Și dacă te-aș întreba, Umbră)
ÎN NOAPTEA CLOPOTELOR TÂNGUIND În noaptea clopotelor tânguind bat inimi obosite de uitare prea ostenite-n lungi peregrinări se frâng în rugăciune de iertare Ce dor de mine-n lacrimă presimt de mult înstrăinată, Doamne, în căutări ard lacrimile-n clopote bătând în Noaptea Sfântă a marilor Iertări. (din volumul Și dacă te-aș întreba, Umbră)
sunt copii! vino, fratele meu, ce scrii cum ai muri sub cuvinte lasă-ți câmpul morții de-a jocul cu viii de-a viața cu jocul de-a moartea cu viața, cel mai trist și tot mai ții inima sub alb din cer de năframă azi zdreanță de rai sângeriu ca un Christ cu toate graalurile înotând să nu cadă copii naufragii cu scâncet de asfalt zdrențuit: „sunt copii“ strigăt alb de ajuns pentru o rană cicatrice- n asfalt numai în noaptea -minții, nu. „sunt copii“... scrie alb disperarea de mamă. până aici a fost deşertul și nicio stradă nu duce undeva, renunță iadul la iad învins de cea mai frumoasă pe viu poezie, „aliona“, într-o mânuță pe asfalt răsfirată spre cer doar poemul mamei a rămas litere în alb: fragil „sunt copii“ numai în noaptea-mintii, nu. de aceea încremenit de silă abdică un iad după alt iad ce se desparte de antichrist abdică strada din asfaltu-încins de arsura-n cicatricii „sunt copii“: - nu-i loc pentru îngeri în iad! și desenează cu un ultim alb de aliona pe un caldarâm de asfalt: - coboară, doamne, noaptea-minții în iad e loc de noapte, nu de îngeri! vezi tu care scrii cu ochiul vremii de nisip să fie alb sculptat ca o mânuță-n negrul zdrențuit şi nu uita să adaugi: Fragil - „sunt copii!“ Adriana Zâna IONIȚĂ
Autor articol: Oana-Talida COZMA
