GABRIELA MIHAELA PRUTEANU este invitata lunii noiembrie la rubrica „Poesis“.
Născută la data de 08.11.1972, protagonista noastră este pasionată de tot ceea ce înseamnă artă, frumos și tradiție. Cu credință în suflet și gând curat, Gabriela a experimentat fără frică în mai multe zone artistice, fie că vorbim de poezie, pictură, fotografie sau cusutul iilor populare. Toate acestea, însă, le-a făcut cu dragoste, pasiune și implicare totală.
Argeșeancă după locul nașterii, s-a stabilit la Piatra-Neamţ în anul 1997.A absolvit cursurile Şcolii Populare de Artă Piatra-Neamţ, Secţia cusut-ţesut în 2004, la clasa doamnei Elena Niţă Ibrian. Tot aici a urmat și cursul de pictură şi artă decorativă, din cadrul Centrului pentru Cultură şi Artă „Carmen Saeculare“, avându-l ca profesor îndrumător pe artistul Radu Macavei.
Pe Gabriela o definesc și activitățile de voluntariat, în cadrul Asociaţiei „Christiana“ sau cele derulate la Biblioteca Judeţeană G.T. Kirileanu Neamţ, în promovarea tradiţiilor populare din Moldova, prin susţinerea de ateliere de meşteşuguri pentru toate vârstele.
Și-a așternut gândurile pe hârtie și a apărut primul volum de poezie „Dansând cu Îngerii“, în noiembrie 2015. Din palmares nu lipsescexpoziţiile personale de fotografie – „Efemer“, în cadrul Galeriei „ERA“, în noiembrie 2016, sau „Călăuze tainice“, doi ani mai târziu.
La capitolul proză, condeiul bifează volumele „Este fericirea o taină? “ și „Iubirea o veşnică ucenicie“. În 2020 reeditează cartea „Iubirea o veşnică ucenicie“ sub titlul „Ucenicul iubirii“.
Strigătul fugii Ne fugărim prin timp străini Ne vindem iar pe bani puţini Şi luăm iluzii cu-mprumut Când în durere-am dispărut. Ne urlă paşii în picioare Prea obosiţi de dor şi jale Şi-n umbra altor primăveri Uităm cu totul ce-a fost ieri. Ne arde în secunde ceasul, În strigăt se-odihneşte glasul Şi cade totul sub tăcere Când iar uităm ce ne-a fost vrere. Străini şi abătuţi sub ploi Cerem puterea înapoi Şi bucuria-n noi o vrem Fiindcă trăim, fiindcă putem. Încă un pas ne mai reţine Captivi în ziua cea de mâine, Iar azi ne strigă-n gura mare: „Ieşiţi cu tot din ce vă doare!” Auzi şi tu, aud şi eu Ne vindecăm de ce-a fost greu Şi înţelegem care-i vrerea: Că în Iubire ni-i puterea! Gabriela Mihaela PRUTEANU
Dialog (im)perfect -Hei, dorule, te-aş da spre vânzare Şi-aş cere, la schimb, o rază de soare... Mă priveşte dorul uimit: -Tu chiar crezi că primeşti ce-ai dorit?! -Hei, dorule, te-aş da de pomană Cui nu ştie ce-nseamnă o rană. -Cine crezi, Suflet bun, că primeşte O durere ce-n inimi loveşte?! -Hei, dorule, chiar te scot la tarabă Şi te dau primului care-ntreabă. -Cine crezi c-o să vrea ce-i menit Pentru tine din timp infinit?! -Hei, dorule, nu mai pot şi nu vreau Eu cu tine alături să stau. -Suflete, cine-a zis că-i uşor Să renaşti şi să-nveţi iar ce-i zbor?! -Hei, dor nebun, cine-mi eşti De nu vrei să te duci în poveşti? -Inima îţi va spune mereu Că sunt parte din sufletul tău! Gabriela Mihaela PRUTEANU
Curgeri în muguri Când adevărul curge în valuri peste noi Ne adunăm Lumina prin timpuri înapoi Şi în prezent o ţinem drept pavăză şi scut Purtând în noi dorinţa de-a fi ce-am început. Când gândurile urlă ca lupii-nfometaţi Tăcerile ne-adună din amintiri furaţi Şi trupurile cată să-şi afle alinare Tot în Lumina blândă ce ne e închinare. Când mările se-aşează în buza unui mal Stau apele-ncurcate să-şi afle înc-un val Şi adevărul curge prin noi şi în afară Şi gurile flămânde visează primăvară. Înmugurirea-n Ceruri Pământul oglindeşte Şi inimile cântă, şi pacea zăpăceşte Sărutul ni se-ntâmplă, zvâcnind cu-a noastră vrere Şi sufletul tresaltă, Lumina ni-i putere. Gabriela Mihaela PRUTEANU
Autor articol: Oana-Talida COZMA
