Dorin Ploscaru s-a născut la 21 iulie 1959, în comuna Podoleni, judeţul Neamţ. Absolvent al Facultăţii de Teologie Ortodoxă, Iaşi, este autor al mai multor volume de poezie, dintre care amintim aici: „Să mori primăvara” (Ed. Panteon, Piatra-Neamţ, 1995); „Sâmbăta lui Lazăr” (Ed. Helicon, Timişoara, 1997), „Flaşneta” (Ed. Libra, Bucureşti, 2000), „Peştele pe uscat” (Ed. Dacia, 2000, Cluj-Napoca); „Peştele albastru” (Ed. Axa, Botoşani, 2005); „Aurora Dreams” (Ed. Brumar, Timişoara, 2011); „Poeţii oraşului Neamţ” (antologie, Piatra-Neamţ, 2014), „Cincizeci de ierni pe Muntele Fuji” (Ed. Doxologia, Iaşi, 2017).
A fost preot-paroh în Fundu-Herţa (1984-1986) Dorohoi; Mirceşti (Iaşi, 1986-1993); Talpa-Hlăpeşti (1993-1996) Neamţ, preot-profesor la catedra de Spiritualitate la Seminarul Teologic Liceal Ortodox Român „Sf. Iosif Mărturisitorul”, Baia Mare, Maramureş (1996-1999), inspector de specialitate şi consilier la Inspectoratul pentru Cultură (1999-2002), iar din 5 martie 2002 este paroh la parohia „Sf. Treime” Vaduri, Piatra-Neamţ.
Prezent în antologii de poezie din Italia, Germania, S.U.A. şi în dicţionare literare din Maramureş şi Neamţ, în „O istorie a literaturii române”, de Ion Rotaru (vol. V, Ed. Niculescu, Bucureşti, 2000) și „Istoria Literaturii Române Contemporane”, de Ioan Holban (Ed. Tipo Moldova, Iaşi, 2006).
Este membru al Uniunii Scriitorilor din România și Cetăţean de onoare al comunei natale, Podoleni (2000). În 16 mai 2010 a primit rangul onorific administrativ de Iconom Stavrofor din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan al Moldovei şi Bucovinei.
„Poezia lui Dorin Ploscaru se scrie din asumarea tragică a distanţei care separă lumea percepută prin simţuri de aceea văzută. Aproape fiecare text al cărţilor lui Dorin Ploscaru e o litanie a acestei despărţiri şi a înălţării unor ziduri între care, suspendată, stă poezia însăşi. Lumea care se vede e una de carton, second hand, o lume a înlocuitorilor şi a mistificării. Alternativa e lumea care se simte; un festin al ochiului, mirosului şi gustului e în felul cum percepe poetul lumea nevăzută, aceea reală, a culorii parfumurilor şi aromelor. Între vacarmul oraşului şi marginea lui, poezia lui Dorin Ploscaru distilează o geografie spirituală şi reperele unui spaţiu trecut prin filtrul conştiinţei artistice: oameni şi locuri care sunt poezie pentru că fac parte din structura de rezistenţă a fiinţei interioare”. (Ion Holban)
CINCIZECI DE IERNI AU TRECUT PESTE MUNTELE FUJI cincizeci de ierni au trecut peste muntele fuji de cincizeci de ori privit-am în primăvară prin dreptunghiul ferestrei înfrunziţii copaci copii ai muntelui siluete subţiri - diafane lumânări de un verde închis cincizeci de lumini ard acum cu flacăra-n jos ca o rădăcină înfiptă în inima muntelui până la stâncă până în pântecul pământului cincizeci de primăveri au trecut peste muntele fuji din dimineaţa când l-ai descoperit şi până în seara aceasta când îl admiri tăcut ca pe un asfinţit cincizeci de răsărituri ai numărat pân’ acum si tot atâtea asfinţituri ai crestat pe trunchiul de fag devenit cârjă care-a’nceput să-nflorească-n pridvor asemeni toiagului lui aaron. SONUL CRISTALULUI DE BOHEMIA am văzut irizarea luminii şi bulgărul-calup de apă cum strălucea rogvaiv în paharul de „fine porcelan de bohemia” un cuib de gelatină un cub de gheaţă prin care se străvede timpul prin care se scurge firul acela subţire de aer pe care-l poţi pipăi transparent, imaterial alb dar în mii de culori irizând paharul cu apă pe care-1 bei sonul cristalului de bohemia ce răsfrânge asupra inimii tale unduiri mii pe oglinda liniştită a sufletului tău contemplând milionimea secundei efemere care curge în oceanul veşniciei ca un mers al buburuzei pe scoarţa stejarului multisecular. ŞTERGARELE ALBE AGĂŢATE-ATÎRNATE PE UMĂRUL DREPT ŞI NUMAI PE UMĂRUL DREPT DEVENISERĂ ARIPI ştergarele albe agăţate-atîrnate pe umărul drept şi numai pe umărul drept deveniseră aripi aripi de serafim cu care corul bărbătesc din finteușu mare zbura către tării acolo în şură toată lumea avea ştergare albe agăţate cu agrafă pe mâna dreaptă şi toţi parcă pluteau, zburau, printre cântări şi bună mireasmă albe le erau feţele ca laptele albe le erau cămăşile ca îmbrăcămintea îngerilor albe le erau aripile parcă se pregătea în taină o nuntă o dănţuire în ceruri cu cetele arhanghelilor. (Poeme din volumul „Cincizeci de ierni pe Muntele Fuji”, Editura Doxologia, Iaşi, 2017)
Autor articol: Valentin ANDREI
