Galleria dell’Accademia
Un traseu de vreo doi kilometri – făcut, cum altfel în Venezia decât la pas – ne duce din Piazza San Marco, via Basilica Santo Stefano (biserică de secol XIV, care conține pictură originală a lui Tintoretto), drept la Galleria dell’Accademia sau, familiar, Accademia.
Muzeul, aflat într-o veche biserică, găzduiește cea mai valoroasă colecție de pictură venețiană, organizată în mod cronologic, din secolul al XIV-lea până în secolul al XVIII-lea, practic pe întreaga perioadă a Renașterii, pe parcursul a 24 de săli.
Intrarea este de un mare efect, însuși tavanul primei săli fiind o operă de artă în sine. Iar ceea ce urmează e și mai spectaculos. Un tur întreg prin muzeu în căutarea nestematelor culturii venețiene aduce în fața ochilor și a minții creații ale maeștrilor și marilor maeștri, printre care se regăsesc Jacopo Bellini (1400-1470) și fiii, Gentile (1429-1507) și Giovanni (1430-1516), Vittore Carpaccio (1445-1526), Giorgione (1477-1510), Tițian (1490-1576), Jacoppo Tintoretto (1518-1594), Paolo Veronese (1528-1588), Antonio Canaletto (1697-1768), Giovanni Battista Tiepolo (1696-1770).
Deși ghidul ne indică o serie de capodopere care se află în Galleria Dell’Accademia – Răstignirea celor zece mii de martiri (Carpaccio), Sfântul Gheorghe (Mantegna), Furtuna și Portretul unei bătrâne (Giorgione), Sărbătoare în casa lui Levi (Veronese), Răpirea Europei (Tiepolo) ori Pieta, ultima lucrare a lui Tițian, personal am fost fermecat de capodoperele lui Tintoretto, Recuperarea trupului Sfântului Marc (San Marco) de către un grup de creștini și aducerea sa la Veneția, din Alexandria și Transportarea Sfântului Marcu. Tintoretto redă în ambele lucrări, aproape cinematografic, un crâmpei de legendă din istoria Veneției.
O vizită în orice muzeu e și o lecție. Afli lucruri noi, unele dintre ele rămânând întipărite nu doar în memorie, ci și în suflet. Bunăoară, la Accademia mi-a fost dat să admir o serie de tablouri pictate de Giovanni Bellini, în care pictorul renascentist venețian a adus ca inovație peisaje din natură pe care le-a adăugat ca elemente de decor în tablourile cu Fecioara și Pruncul. Astfel, personajele celeste, înconjurate de copaci și flori, erau aduse în mijlocul oamenilor.
Muzeul muzicii
Pe drumul de întoarcere, către Piazza San Marco, într-una dintre micile piațete, călătorul dă peste Muzeul muzicii, găzduit de o veche biserică. Instrumente muzicale a căror vechime se duce înapoi până în secolul XVI. De fapt, acest muzeu se constituie într-un mănunchi de arte vizuale și auditive, vizitatorul aflând în interior picturi și instrumente muzicale. Totuși, în prim-plan este arta vechilor lutieri. Pe un fond sonor magic, marcă a localnicului Antonio Vivaldi, am avut liniștea interioară să admir viori, viole, violoncei, diverse instrumente de suflat, dar și un pian-bijuterie – o spinetă care era datată de la 1700.
Vedetele Muzeului muzicii din Veneția, trei contrabași din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea. Unul dintre ei e realizat de celebrul lutier cremonez Nicola Amati, la 1670.
Biblioteca din Museo Correr
Reîntors în Piazza San Marco, am ținut să intru în Muzeul Correr. Faimoasa instituție din Veneția e uimitoare. Este, în fapt, o colecție de muzee reunite sub aceeași cupolă: un muzeu al istoriei Veneției, un altul de artă, încă unul de tip arheologic.
În cadrul colecției de artă, care conține lucrări de secol XIV, XV și XVI, l-am reîntâlnit pe cel care-mi furase inima încă de la Accademia – Giovanni Bellini. Erau expuse, evident, alte lucrări de-ale sale. Tot aici am avut ocazia să văd celebra lucrare Curtezanele, de Carpaccio. Dar și sculpturi create de celebrul sculptor venețian Antonio Canova (1757-1822), precum și o secțiune navală, cu machete ale corăbiilor din vremea Renașterii, diverse globuri terestre și instrumente specific navigației – busole, sextanți, ocheane.
Muzeul de Arheologie din Museo Correr conține obiecte de sculptură greacă și romană lăsate moștenire posterității, la 1523, de către cardinalul Domenico Grimani. Un dar care a influențat generații întregi de artiști care au venit să studieze, începând de atunci, în Veneția.
Pe lângă capodopere ale artei renascentiste, călătorul ajunge să intre și în Sala Bibliotecă. Aici, nici nu știi ce să admiri mai întâi: cărțile (inclusiv copertele sunt niște capodopere) vechi, din secolele XVI și XVII și următoarele, care au și caracter de unicat, sau mobilierul lucrat de meșteri-artiști pricepuți? Multe ar mai fi de spus. Dar cum nu am apucat în cele trei zile de stat la Veneția să văd decât o parte a obiectivelor culturale urmărite, am decis ca într-un viitor nedeterminat temporal să revin în Lagună și să îmi completez cunoștințele.
Turist de serviciu: Valentin ANDREI
