În anul 2005, profesorul de fizică Viorel Cap lansa, la Editura „Nona”, volumul de poezie intitulat „Fântâna cocorului rănit”, demonstrând încă o dată talentul artistic cu care era înzestrat. Cu această ocazie se consemna debutul său editorial.
Volumul de faţă „este o cronică monocordă a dragostei scurtcircuitată mai mult sau mai puţin accidental de insule ironice sau chiar umoristice. (…) Poetul reuşeşte să ne convingă prin acest prim volum de faptul că poezia este o stare ontologică şi gnoseologică fundamentală a omului. Fără de care am putea doar supravieţui.” (Lucian Strochi, critic de artă)
Cunoscut în urbe ca un profesor cu har, Viorel Cap a predat obiectul său drag, fizica, câtorva zeci de generații de la liceele pietrene „Rareș” și Auto. Cu un simț al umorului debordant, el s-a făcut rapid iubit atât de colegi, cât, poate mai important, de elevi. Iubit și, în aceeași măsură, respectat.
Viorel Cap s-a născut pe 8 februarie 1950, la Arad. După absolvirea studiilor (Liceul „Moise Nicoară” din Arad, 1969, și Facultatea de Fizică din Cluj-Napoca, 1974), devine profesor de fizică și primește repartiție la Piatra-Neamț, oraș care avea să devină pentru totdeauna casa sa.
A avut o personalitate multiplă, dovedind abilități, creativitate și talent în mai multe domenii. Regizor amator, reporter de radio, radioamator, inventator, informatician, în tinerețe a fost vicecampion județean la caiac-canoe și lupte libere. Pasionat de peliculă, a activat în tinerețe la Cineclubul destinat amatorilor, dovedindu-se în multe ocazii, prin premiile și aprecierile colegilor, un adevărat profesionist al domeniului. A realizat câteva filme de scurt metraj cu profil didactico-științific. La fel, fotografia a fost o pasiune cultivată de profesorul Viorel Cap întreaga viață.
S-a stins din viață pe 10 ianuarie 2019.
TE CHEM Te-am chemat departe Acolo unde coloanele cerului Ne-au construit templul Te-am chemat să ne rugăm Pentru iubirea noastră Palmele noastre s-au îmbrăţişat Şi am intrat cucernici în întunericul pătimaş Pe boltă, candelabre înstelate Clipeau ca ochii destinului Eretici am răstignit timpul de altar Şi mătasea nopţii ne-a acoperit Cu voluptate. îmbătaţi, Ne-am contopit cu templul Şi ne-am rostogolit în infinit Am pierdut timpul, Ne-a robit din nou, iubito. Te chem iar departe, Acolo unde coloanele cerului Ne-au construit templul Să ne rugăm şi apoi eretici Să răstignim iar timpul de altar! APĂ DIN IZVORUL TĂU Între scaune și mese, În plimbare șchiopătez Și-ncercând s-aud alese cântece, Dansez. Deși îmi e rupt piciorul Nu mă doare și îmi e bine, Că beau apă din izvorul tău. Că ești cu mine! Mă îndrept încet spre tine, Dar aș vrea atât să zbor! Mâna ta poate s-aline O durere, un picior și-un omușor! ALERGAM Alergam nebuni pe un câmp înecat de soare! Părul tău despletit era o plasmă, Şi ca un fluture, cu aripile, Voiam cu mâinile să ţi-l ating! Râdeai cu gura fericită de lumină Şi ca un demon, cu buzele, Eu buzele voiam să ţi-le-ating! Coapsele-ţi zvâcneau, de căprioară, Şi ca aprinşii maci, cu frunzele, Voiam cu coapsele sa ţi-le-ating! Sânii tăi spărgeau vântul, Eu vântul aş fi vrut să fiu! Şi alergam nebun pe câmpul înecat de soare, Visând la ce-aş fi vrut să fiu! Doream atât de mult să te fi prins! RAIUL DEVINE PĂGÂN Clipe de purpur din ora de lut Picură-n cercuri în lacul cel mut Lacul se umple de cercuri de dor Lacrime sfinte din roșu izvor. Cercuri și clipe în inimă strâng Zbor de aripe și îngerii plâng Norii cenușă în ceruri devin Corbii în gușă au sânge divin Și raiul devine păgân! DIN INTERIOR Din cerul meu interior Ți-am dăruit toate stelele Ți le-am oferit buchet Și fața ta era luminată Feeric În ochii tăi citeam fericirea Din câmpul meu interior Ți-am dăruit spicele de aur Pe toate Cu ele ți-ai acoperit nudul Acum strălucești în soare și râzi, Nerușinato! Viorel CAP
Autor articol: Valentin ANDREI
