Cutreierăm Neamțul în lung și în lat și facem oprire, la final de an, pe Valea Tazlăului. Frumoasa comună Tazlău se află poziționată la circa 32 de km de orașul Piatra-Neamț, în vecinătatea comunei Borlești în partea de Nord, la Vest de Rediu și Cândești, în zona premontană și montană a bazinului hidrografic al râului Bistrița.
Documentările relevă că ,,întemeietorii Tazlăului sunt Toader şi Lie, slugile lui Alexandru cel Bun, cărora în anul 1424 li se dă loc pe Tazlău, lângă râu, la obârşia lui, la pod şi unde iese din pădure, mai sus la podeţul Meteştilor, să-şi aşeze şi să întemeieze o mănăstire, să le fie lor, uric, de ctitorie, lor şi copiilor lor şi întregului neam în veci“.
Alte relatări susțin însă că întemeierea localităţii Tazlău este legată de construirea Mănăstirii Tazlău, între anii 1496-1497, de către Ştefan cel Mare. De altfel, unul dintre motivele pentru care merită să ajungeți pe Valea Tazlăului este vizita acestui minunat lăcaș de cult.
,,Primul document care vorbește despre această mănăstire datează din 30 octombrie 1458. La rugămintea egumenului Mănăstirii Bistrița, Eustatie întărește hotarele braniștei acelei mănăstiri, ajunge la dealul «Pintenul», unde zice documentul: «Braniștea Mănăstirii Bistrița se împreună cu braniștea Mănăstirii Tazlău până la Rachițiș».
Biserica este construită în plan trilobat, cu turla pe naos, prezentând ca elemente specifice o ieșire redusă a absidelor laterale în comparație cu absida mult prelungită a altarului și evidențierea printr-un decros a zidurilor pronausului, dar fără supra lărgirea suprafeței interioare. Cu hramul Nașterii Maicii Domnului, biserica este una dintre cele mai voluminoase ctitorii ale lui Ștefan cel Mare.
În timpul domniei lui Petru Rareș se construiește turnul – clopotniță de la intrare, înlocuind stricăciunile pricinuite de oastea ungurească din anul 1514. Apoi, clopotnița distrusă de incendiul din 8 februarie 1879 a fost refăcută în anul 1902 într-un stil influențat de arta rusească, dar readusă în bună măsură la starea cea dintâi la ultima intervenție.
La mijlocul secolului al XVII- lea, Arhimandritul Zaharia a construit palatul egumenesc lângă clopotnița lui Rareș, în care o cameră este prevăzută pentru primirea și adăpostirea domnitorului timpului. Atunci a fost întărită apărarea și paza la cele trei porți. Poarta de sub arcul clopotniței era din lemn de ulm, prevăzută pe față cu nituri conice din 5 în 5 cm, cu crenele încrucișate și vizor cu zăvoare mari și cu un ciocan de semnalizare. Au existat aceste porți deosebite, fiind salvate de la incendiul din 1879, dar au căzut pradă neatenției la ultimele lucrări de restaurare, iar în timp au putrezit.
Din anul 1894 mănăstirea este declarată biserică parohială, dar cunoscută sub numele de mănăstire. Prin hotărârea Sinodului Bisericii Ortodoxe Române, din 1990, biserica Sfântului Voievod Ștefan cel Mare este declarată mănăstire de monahi, fiind readusă la ceea ce a fost destinată, de peste 500 de ani, de marele ei ctitor.“
Datorită faptului că satul este poziționat în apropierea pădurii, la depărtare de forfotul urbei, el se bucură de o frumoasă reputație în privința gospodarilor și a constructorilor de case.
,,Depresiunea este o oază naturală, traversată de râul Tazlău, care primeşte ape coborâte de pe dealurile mărginaşe. Din bătrâni se ştie că apa Tazlăului a fost şi este un dar al satului. Lângă apă se înalţă «Măgura Tazlăului», în care o grupare de stânci mari a fost numită de străbuni «Masa lui Stefan Vodă», de unde domnitorul a slobozit săgeata pentru fixarea altarului Mănăstirii Tazlău“, se povestește în documentări.
La Tazlău mai poate fi vizitată și casa memorială a cunoscutului medic şi scriitor I. I. Mironescu. Aceasta dezvăluie fragmente din modul de viaţă al Tazlăului interbelic. În timp, clădirea a stat martor numeroaselor ,,activităţi culturale la care a participat şi Mihail Sadoveanu, care îi delecta pe ascultători cu poveştile lui de vânătoare. În nuvela «Într-un colţ de rai», Mironescu descrie mănăstirea şi chiliile unde mulţi dregători ai Moldovei au plâns, apoi iar s-au veselit.“
Zona Tazlăului păstrează cu cinste obiceiurile și tradițiile străbune, iar unul dintre meșteșugurile specifice rămâne tâmplăria.
Iată doar câteva motive să faceți o drumeție într-una din după-amiezile frumoase de iarnă în zonă numită Valea Tazlăului, acolo unde natura dezvăluie meleaguri rupte din povești, iar localnicii trăiesc încă cu bucurie în inimi și frică de Dumnezeu.
Documentare realizată de
Oana-Talida COZMA
Surse: www.tazlau.ro
