Începând din acest număr, propunem o serie de articole în cadrul rubricii ,,Turist prin Neamț” care vor reface traseul parcurs de Vitoria Lipan, eroina celebrului „Baltagul“ al lui Mihail Sadoveanu. Acesta începe cel mai firesc din Tarcău, locul ei de baștină.
Tarcăul este plin de frumuseți și curiozități, pe care le ferește cu grijă din calea vizitatorilor grăbiți. Pentru a intra în adevărata lume de poveste a locului, îți trebuie multă răbdare și ajutor din partea unor localnici știutori.
O primă curiozitate ține de „geografia patriei“: comuna Tarcău este unitatea administrativă cu cea mai mare suprafață din județul Neamț (398,90 kilometri pătrați). Această particularitate este dublată de pădurea dominantă. Conform descrierii de pe site-ul Primăriei Tarcău (tarcau.ro), „suprafața actuală a pădurilor este aproape de 90% (89,7%) din suprafața totală a comunei, în timp ce terenul agricol este de numai 4,2% (arabil, pășuni, fânețe, livezi)“.
Cu atât de multă pădure, nu este de mirare că oamenii de aici își duc viața din vremuri imemoriale având ocupații legate de pădure și de pășuni.
Muntele este o prezență permanentă în Tarcău, desfășurându-se de la altitudinea de 370 de metri până la 1.664 metri, altitudine atinsă de vârful Grindușu, poziționat la extremitatea sudică a localității.
La Tarcău se ajunge pe drumul național DN15, fiind amplasat la 21 km față de Piatra Neamț și 5 km de Bicaz. Cu o parte mică a satului, inclusiv Primăria, situată de-a lungul drumului național, Tarcăul se întinde de-a lungul râului cu același nume, afluent de dreapta al Bistriței. O trimitere la „Baltagul“ lui Mihail Sadoveanu se află chiar în intersecția de la DN 15, unde se află Restaurantul Vitoria Lipan.
Vizitatorul trebuie să se abată deci pe drumul comunal, bine asfaltat, ce șerpuiește împreună cu râul.
Visul Reginei Maria din poiana Crivaia
O primă poveste frumoasă trebuie descoperită nu departe de intersecția acestor două drumuri, când ochii întâlnesc, pe partea dreaptă o troiță. Deși poți trece pe lângă ea fără să îi acorzi mare importanță, troița te duce la prezența Reginei Maria în aceste locuri și la una dintre năzuințele ei permanente: „Casa albă a visurilor mele“. Troița este amplasată la marginea drumului, însă locul la care face trimitere este ascuns în poiana Crivaia, pe care o descrie superb Regina Maria în jurnal: „… Caut totdeauna locul pe care să-mi clădesc «Casa albă a visurilor mele“. Azi l-am găsit: un plai minunat pe o înălțime, sub care se desfășoară un șir de pajiști verzi de o frumusețe dumnezeiască; pajiști ce coboară treptat în chip de terase, având drept fundal Ceahlăul. Dacă mi-aș clădi casa pe o culme, aș așeza-o spre un fundal de munți încruntați și de codri întunecoși, însă în fața mea s-ar desfășura o largă și zâmbitoare întindere de verdeață. N-ar fi nimic prea împrejmuit și totuși ar fi un cadru măreț și romantic.
…ar fi cel mai minunat loc pentru o casă albă în stil de mănăstire. E vorba să se facă un zăgaz undeva pe Bistrița și atunci tot locul ar fi înconjurat de un mare lac. Într-o parte marginea ierboasă a dealului s-ar coborî domol spre lac, însă în față, pajiștile n-ar fi înecate de apă, numai cea din urmă ar ajunge până la margine. Acest loc e o minune, în care odată și odată voi clădi «Casa purificată a bătrâneții mele»“ („Maria, regina României – Povestea vieții mele, vol III, ediția a IV-a, Editura Moldova“)
Pentru a localiza acest minunat loc, am fost ajutați, într-o toamnă frumoasă, de primarul de atunci al comunei, Iulian Găină.
De altfel, urmele de la Tarcău ale Reginei Maria – aflată aici și la Bicaz în refugiu spre finalul Primului Război Mondial – continuă să uimească. Undeva, peste drum și peste calea ferată de Primărie, se mai deslușesc contururile iazului cu nuferi, fântâna de piatră cu aducțiune de la un izvor din zonă, ambele făcute pentru Regina Maria, precum și un măr dintr-un soi despre care se crede că a fost adus dintr-o țară străină și a fost plantat special pentru preferința suveranei. Este foarte vizibil și acum „T“-ul, monograma Tarcăului, format din pinii plantați pe vremea Reginei Maria în poiana în care se țin adunările publice.
Muzeul de Artă „Iulia Hălăucescu“
Nu departe de troița ridicată în anul centenarului în memoria Reginei Maria și a visului din poiana Crivaia este unul dintre obiectivele turistice aflate foarte la vedere: Muzeul de Artă „Iulia Hălăucescu“. Cel mai bun reper pentru a ajunge aici este școala din Tarcău, față de care muzeul este poziționat în dreapta, cu intrare pe o poartă comună. În cele cinci săli de expunere, muzeul oferă o demnă de vizitat incursiune în opera Doamnei Acuarelei Românești, fiică a locului.
Biserica satului Tarcău se află pe partea dreaptă a drumului, cum urci de-a lungul râului. Doar merii încărcați de rod din curte stau de strajă. Poarta este deschisă.
De pe placa montată deasupra pridvorului aflăm că biserica a fost înălțată între anii 1906-1912. Deci aceasta trebuie să fie biserica la care vine în mai multe rânduri Vitoria Lipan, pentru a rezolva diferite probleme cu părintele Dănilă. „Baltagul“ vede lumina tiparului în anul 1930, dar, după cum se vede din nota pe care o face Profira Sadoveanu la finalul volumului X din „Opere“, în care apare scrierea la care ne referim, „documentarea“ este făcută de Mihail Sadoveanu în anul 1929, când face o excursie cu automobilul exact în locurile descrise.
Următoarea biserică este cea din satul Brateș. Aici avem norocul să îl găsim pe părintele Emilian Căruceru. Este tânăr și, ne dăm seama, iubitor de carte. Biserica parohială la care slujește a fost, până în urmă cu câțiva ani, biserica unui schit considerat un fel de batalion disciplinar pentru călugării care trebuiau pedepsiți ori de regimul comunist, ori de ierarhii clericali. Are o istorie presărată cu tot felul de fapte uimitoare.
Va urma….
Traseul Vitoriei Lipan continuă în numărul viitor!
Autor articol/Foto: Mihael BALINT
