Recunosc că eram complet ruptă de realitate. Nu pricepeam de ce un tip care arăta ca un frizer, cu mustață, din alte timpuri, cu nume italian, devine personaj într-un joc Nintendo, deci japonez, și creează o asemenea pasiune.
Ei bine, acum am înțeles! Și l-am văzut chiar de 2 ori în aceeași zi, în versiune originală, și în cea dublată, 3D și 2D.
Mario și Luigi sunt doi frați și au una dintre cele mai utile meserii din lume: instalatori (nu degeaba are și Alexandru Andrieș o melodie pe subiect, iar polonezii au devenit celebri pentru priceperea lor, în întreaga Europă.)
Sigur că au avut grijă cineaștii să facă un pic cu ochiul unor momente clasice, precum Curcubeul din Vrăjitorul din Oz (a cărui melodie era să zboare din varianta din 1939, și tocmai ea a luat Oscarul), săritul de pe un loc pe altul, în aer, ca-n Vâj-Haț-ul lui Harry Potter, și cu gândul la daltoniși, cele 2 șepcuțe sunt una roșie și una verde. Frații Bros sunt ca americanii cu studioul Warner sau ca Matei Dima al nostru AKA: Bromania.
Regatul ciupercilor e adorabil, colorat și cu haz, dar și cu un îndemn, la degustare, ca la spanacul lui Popeye Marinarul. Poțiunea magică din Asterix și Obelix e ceva mai consistentă și uneori înșelătoare, tortul de nuntă și mireasa prințesă sunt atipice, în plus regăsim ceva plante carnivore și o țestoasă care devine personaj negativ. Filmul include și imagini cu o steluță mult prea vorbăreață și depresivă, în colivie, și una care trebuie câștigată cu orice preț. Ca să nu mai vorbim de câinele care-și apără teritoriul și e la fel precum cel din John Wick 4. Și apoi familia, ironiile și drăgălășeniile, universul paralel, și mai ales reclama tv, Brooklin-ul inundat și salvat de cuști, lavă, mutanți și un Potop.
De neratat, ca să funcționăm mai bine, indiferent de vârstă. Dialogul pe subiect tentant, în cunoștință de cauză, ajută! Și dacă mai știm și jocul video, ne-am dat naibii, definitiv. Dă dependență. Din cea permisă.
Autor articol: Irina-Margareta NISTOR
