Eu cred că marea provocare a artei contemporane nu este legată de inventarea unor forme noi de reprezentare, ci este legată de pierderea treptată a publicului de artă. Absența receptorilor, a consumatorilor de cultură, face aproape inutilă creația și reduce rolul creatorului, îl face nesemnificativ într-o societate din ce în ce mai preocupată de senzațiile induse de noile tehnologii, ce înlocuiesc realitatea palpabilă cu realitatea virtuală. În mâna artiștilor, totuși, noile tehnologii devin instrumente în procesul creației, pentru orice gen de artă. Ar fi nedrept și incorect prin urmare să excludem sau să minimalizăm importanța acestor noi instrumente în procesul creator.
Pierderea interesului publicului de artă pentru cultura autentică a fost un proces treptat, iar cauzele sunt multiple și nu pot fi exprimate în câteva cuvinte.
Acesta cred că ar fi principalul motiv pentru care arta a început să aducă expresiile culturale mai aproape de public, părăsind formulele clasice de prezentare. În procesul greoi de recuperare a publicului, artiștii au fost nevoiți să vină în întâmpinarea acestuia expunându-și lucrările în spații mai mult sau mai puțin neconvenționale sau căutând forme noi de conștientizare și de educare a lui.
Spațiile publice populate, uneori improvizate sau pregătite sumar pentru a găzdui evenimente culturale, au devenit scene unde se derulează intervenții artistice semnificative.
Un astfel de spațiu, primitor și apt să fie gazda unei scene de artă contemporană, îl reprezintă Salina de la Ocnele Mari. În acest interior, special amenajat spre vizitare, s-a deschis, în organizarea Asociației Pro-Valoris, în parteneriat cu Filiala Râmnicu Vâlcea a UAP din România și cu suportul generos al SALROM S.A., sucursala Exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea, expoziția colectivă de artă contemporană „ROMANIA UNDERGROUND”.
Aici expun artiști din generații și regiuni foarte diferite ale țării. Printre ei se numără nume sonore, precum Ștefan Pelmuș, Petru Lucaci, Ion Pantilie, Dana Constantin, Viorel Cosor, Gheorghe Zărnescu, Marius Barbone Barb ș.a., dar și tineri recent intrați în rândurile artiștilor profesioniști, deciși să se afirme în arta contemporană românească (Gizella Popescu, Mălina Turmacu, Adriana Elena Vâlcea sunt doar câteva exemple).
Iar între aceste două categorii se înscriu numeroși reprezentanți ai unor stiluri, tehnici și preocupări diverse, pe care vă invităm să îi descoperiți în paginile ce urmează.









Autor articol: Gheorghe DICAN


