Cafeneaua culturală

Cultura în lume – Roma, Cetatea Eternă, bătută la pas – Piazza San Pietro și Bazilica Papală (I)

Peregrinările noastre făcute per pedes, precum ilustrul înaintaș badea Cârțan, ne-au condus, la un moment dat, în celebra zonă a cetății papale. În cele ce urmează, vă propunem o trecere în revistă a celor mai importante atracții din Cetatea Vaticanului, amintindu-i totodată și pe creatorii lor din perioada renascentistă.

Piazza San Pietro

Pașii noștri ne-au purtat spre Piazza San Pietro, venind dinspre Castel Sant Angelli. La momentul pătrunderii în celebra piață, călătorului i se deschide o priveliște de-a dreptul fascinantă și, în același timp, impunătoare. Cele două colonade semieliptice care mărginesc această armonioasă piață reprezintă, în viziunea arhitectului și sculptorului Gian Lorenzo Bernini, brațele larg deschise ale Bisericii îmbrățișând lumea. Arcurile de cerc sunt formate din 284 de coloane dorice cu înălțimea de 20 de metri, având deasupra 140 de statui înfățișând sfinți evangheliști, martiri, papi.

Piața, care are lungimea de 196 de metri și lățimea de 240 de metri, putând găzdui aproximativ 400.000 de persoane, a fost amenajată între anii 1656 și 1667, la hotărârea Papei Alexandru al VII-lea, care dorea ca un număr cât mai mare de oameni să primească binecuvântarea sfântă.

În centru stă un obelisc din granit roz, cu înălțimea de 25 de metri. Obeliscul, care provine de la Heliopolis (fiind făcut undeva între 2494 și 2345 a. Chr, de un faraon din a cincea dinastie), a fost mutat în Forul lui Iulian din Alexandria de către Augustus și adus în Roma în anul 37, de împăratul Caligula. Aici a marcat spina Circului lui Nero, unde se crede că a fost crucificat Sfântul Petru, în urma persecuțiilor demarate de sângerosul împărat.

În 1586, a fost mutat în acest punct din Piazza San Pietro, cu un efort considerabil (se spune că au fost folosiți 900 de muncitori și peste 100 de cai, care au muncit cinci luni ca să mute obeliscul. Astăzi, monumentul este încununat de o cruce și poartă o inscripție în limba latină – „Christus Vincit, Christus Regnat, Christus Imperat. Christus ab omni malo plebem suam defendat”, ceea ce se traduce astfel: „Christos Învinge, Christos Domnește, Christos Poruncește! Fie ca Christos să apere poporul său de orice rău”.

Pavajul din jur este decorat cu simboluri zodiacale, astfel că obeliscul, susținut de patru lei din bronz, funcționează drept ceas solar. În pavaj mai sunt prezente și alte simboluri. Astfel, razele solare evocă cetatea Heliopolis din Egipt, unde se practica cultul zeului solar Atum.

La dreapta obeliscului se află o fântână creată de Carlo Maderno, în 1614, căreia, pentru simetrie, i s-a adăugat, la stânga, o alta, realizată de Bernini, în 1677.

În fața bazilicii sunt două statui imense, din marmură de Carrara, cu înălțimea de nouă metri, una înfățișându-l pe apostolul Pavel înălțând o sabie, cândva poleită cu aur, ca simbol al Cuvântului lui Dumnezeu, iar cealaltă reprezentându-l pe apostolul Petru, care ține în mâna dreaptă cheile împărăției Cerurilor. Prima este opera lui Tadolini, iar a doua a lui Giuseppe de Fabris.

La capătul opus intrării în Piazza San Pietro se află Basilica papală. Văzută de sus, Bazilica are o formă de cruce latină, aspect proiectat de Carlo Maderno, căruia i se datorează și fațada. Întreg edificiul are lungimea de 187 de metri, înălțimea ajungând la 137 de metri. Suprafața totală este de peste 22.000 de metri pătrați. Poate adăposti până la 60.000 de credincioși.

Fațada este marcată de opt coloane corintice din travertin, cu înălțimea de 27 de metri, fiind încununată de 13 statui cu înălțimea de aproape șase metri, reprezentându-i pe Iisus, pe Sfântul Ioan Botezătorul și pe cei 11 apostoli, dintre care lipsește Sfântul Petru, a cărui sculptură tronează în piață. La extremități au fost amplasate, în secolul al XIX-lea, două ceasuri uriașe, susținute de îngeri și decorate cu blazonul papal.

Nartexul (un fel de portic, echivalentul pronaosului) este prevăzut cu cinci puncte de acces. Aici se află statuile ecvestre ale împăraților Constantin cel Mare și Carol cel Mare, prima fiind opera lui Bernini (1670), iar a doua a lui Cornacchi (1725).

Cinci uși din bronz asigură legătura cu naosul. Ușa Morții este o ieșire folosită pentru procesiuni funerare. Pe ea au fost sculptate, între 1961 și 1964, de către Giacomo Manzù, scene care exprimă sensul creștin al morții în zece episoade. Ușa Binelui și a Răului este împărțită astfel: panourile din dreapta arată bunătatea, iar cele din stânga, răutatea. Ușa Filarete, realizată în secolul al XV-lea (1455) de sculptorul florentin Filarete, este o ușă istorică, deoarece face parte din vechea bazilică. Bogată și elegantă, această intrare îi omagiază pe Christos, Fecioara Maria și apostolii Petru și Pavel. Ușa sacramentelor este ușa centrală, are o înălțime de șapte metri și jumătate și o lărgime de aproape patru metri. A fost inaugurată în 1966. Cele opt panouri ale intrării reprezintă cele șapte evenimente sacre: Botezul, Miruirea, Împărtășania, Pocăința, Alinarea bolnavilor, Căsătoria și Hirotonisirea, ultimul fiind dedicat Predicării. Ușa Sfântă sau Porta Sancta este deschisă numai în timpul unui An Sacru (Jubileu), care are loc la fiecare sfert de veac. În prima zi a unui an sfânt, Papa lovește zidul de cărămidă cu un ciocan de argint și îl deschide pelerinilor. Ultima oară, această ușă a fost deschisă în anul 2000.

Turist de serviciu: Valentin ANDREI