Florina Cercel s-a născut în ziua de 28 ianuarie 1943, la Piatra-Neamț, într-o familie chinuită de nevoile și grijile cauzate de cel de Al Doilea Război Mondial. Viața nu i-a fost mai ușoară nici după finalul marii conflagrații, fiindcă familia avea să fie ani la rând persecutată de autoritățile comuniste, venite la conducerea țării după 1947, pe motiv că tatăl viitoarei actrițe a fost angajat în armata regală. Viața nu avea să i se arate în culori optimiste nici după ce a urcat pe scenă. De altfel, în cadrul rarelor sale destăinuiri, avea să mărturisească: „de fiecare dată când am avut cele mai grele și aparent de netrecut momente personale, de viață personală, s-a întâmplat ceva pe scenă, ceea ce m-a ajutat să renasc”.
Deși pietreancă (prin naștere), nu a evoluat niciodată în cadrul Teatrului Tineretului. Absolventă a I.A.T.C. București, la clasa profesorului Jules Cazaban (1964), a debutat ca actriță pe scena Teatrului Dramatic de Stat din Galați, în 1964.
În perioada 1965 -1973, a jucat la Naționalul din Timișoara, în piese precum „Micul infern”, de Mircea Ștefănescu, „Regele moare”, de Eugen Ionescu, „Mincinosul”, de Carlo Goldoni, „Acești îngeri triști”, de D. R. Popescu.
Din 1972 și până la pensionare, a făcut parte din trupa Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București, fiind adusă la recomandarea maestrului Beligan, instituție unde s-a făcut remarcată imediat și a rămas în inima publicului printr-o serie de roluri de primă mărime. A cunoscut succesul interpretând zeci de roluri în piese de teatru, precum: „Despot Vodă”; „Troienele; „Danton”; „O scrisoare pierdută”; „Peripețiile bravului soldat Svejk”; „Tinerețea lui Moromete”; „Electra – O trilogie antică”; „Casa Bernardei Alba”; „Bacantele”, „Azilul de noapte”; „Inimă de câine”.
Talentul ei actoricesc a fost folosit de regizorii de film, Florina Cercel făcând parte din distribuțiile producțiilor: „Frații”, „Filip cel Bun”, „Dincolo de pod”, „Prin cenușa imperiului”, „Marele singuratic”, „Roșcovanul”, „Iarna bobocilor”, „Dincolo de orizont”, „Dumbrava minunată”, „Crucea de piatră”; „Premiera”; „Lumini și umbre”, „Femeia din Ursa Mare”; „Căruța cu mere”; „Ambasadori, căutăm patrie”; „Inimă de țigan”.
În 1990 a primit premiul UNITER pentru cea mai bună interpretare feminină, cu rolul titular din spectacolul „Vassa Jeleznova” (de Maxim Gorki, regia Ion Cojar), o creație de referință în care l-a avut partener de scenă pe marele actor George Constantin.
A primit Premiul Ministerului Culturii, ca fiind cea mai bună actriță a anului 2002, interpretând rolul Anna Andreevna, din spectacolul „Revizorul”, de Nicolai Vasilievici Gogol, regia – Serghei Cerkasski, montat la Teatrul Național „I.L. Caragiale”. Cu același prilej, a fost decorată cu Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Cavaler.
În 2016, Florina Cercel a primit o stea pe Aleea Celebrităților din București.
A părăsit această lume pe 30 iulie 2019, fiind înmormântată în Cimitirul Bellu din Capitală.


Autor articol: Valentin ANDREI
(suport pentru documentare: Constantin Tomșa – „Personalități ale culturii din Județul Neamț”)


