Aurelian Temişan și-a construit o carieră muzicală adaptându-se constant schimbărilor din industria muzicală și menținând o conexiune puternică cu publicul.
De la începuturile de la Mamaia și până la concertele de la Teatrul Național, evoluția sa artistică este o poveste impresionantă, care reflectă influențele și alegerile care i-au definit parcursul. Dar succesul său nu se limitează doar la muzică. Și actoria, televiziunea și sportul au contribuit la o imagine multifațetată.
În acest interviu vom explora, printre altele, evoluția sa muzicală, secretele succesului de lungă durată, relația pe care o are cu publicul, dar și aspecte din viața personală. Vom discuta despre dificultățile de a se adapta industriei muzicale moderne, despre cât de importantă este conectarea cu publicul și despre rolul filosofiei personale în creație, aruncând o privire asupra evoluției personale și profesionale. Astfel, vă vom dezvălui un portret complex al lui Aurelian Temişan, omul și artistul.
Muzica dumneavoastră a evoluat semnificativ de-a lungul timpului. Cum ați abordat această schimbare, adaptându-vă la evoluțiile din industria muzicală românească și internațională? Ce factori au contribuit la această transformare?
Aurelian Temișan: Consider că un artist trebuie să-și ducă generația lui mai departe, în primul rând. E vorba de generația de iubitori de muzica lui, generația de fani – dacă-i are, nu neapărat să se adapteze vremurilor moderne pe care le trăim.
Eu am scos întotdeauna melodii pe care le-am simțit și nu neapărat că s-au cerut timpului respectiv. Și sunt convins că foarte mulți oameni au rezonat cu melodiile astea și rezonează în continuare. Să nu uităm că tineretul de ieri, astăzi este matur și mâine devine părinte și poimâine bunic. Muzica nu are vârstă. Poate fi ascultată oricând și e menita să rămână peste timp.
Ați menținut un nivel ridicat de popularitate de-a lungul celor 36 de ani de când apăreți în fața publicului. Ce calități considerați că au fost esențiale pentru această longevitate, într-o industrie atât de competitivă?
Aurelian Temișan: Am realizat în timp, dar într-un timp foarte scurt, inca de la prima apariție din 1989, de la Festivalul Mamaia, că ceea ce vrea publicul și cu ce te poți prezenta în fața lui ca să poți rămâne peste timp, este sinceritatea. Sinceritatea și profesionalismul. Degeaba ești profesionist, dacă publicul simte că ești fals, dacă publicul simte că ești altcineva decât cine ești în general. Degeaba ai sinceritate, dacă nu pui și osul la treabă, să aduci în fața publicului un produs pe care el să-l creadă și cu care să rezoneze.
Și, în același timp, cred că peste toate acestea, peste cele două calități pe care trebuie să le ai, sau „obligații”, e steaua. Trebuie să ai „stea” ca să poți rămâne peste timp.
Participarea la preselecțiile Eurovision a fost un moment important în cariera dumneavoastră. Ce a însemnat această experiență și cum a influențat ea parcursul artistic ulterior?
Aurelian Temișan: Fiecare festival pe care l-am prezentat sau la care am participat a însemnat ceva pentru mine. Începând cu Festivalul „Mamaia”, acela la care am debutat în 1989, continuând cu „Cerbul de aur”, pe care l-am prezentat de câteva ori, și concursul Eurovision, concursul care poate lansa pe plan internațional o vedetă din România, pe care l-am prezentat iarăși de câteva ori dar am și participat la preselecția națională, toate sunt repere ale carierei mele. Nu am avut ocazia să merg mai departe, să reprezint România, dar piesele pe care le-am cântat au rămas undeva în amintirea romanilor.
Ați explorat diverse domenii artistice, de la muzică la actorie și televiziune. Cum vă îmbogățesc aceste experiențe diverse activitatea artistică principală și ce alte domenii v-ar tenta să explorați?
Aurelian Temișan: Având în vedere că sunt artist, cuvântul de legătură de la artist este scenă. Pe scenă am cântat prima oară, pe scenă am jucat prima piesă de teatru, pe scenă am apărut și la televiziune, în platoul televiziunii. Orice culoar artistic mă coafează pentru că mă simt foarte bine.
Am făcut și film, ,,A doua cădere a Constantinopolului”, cu Loredana Groza, Stela Popescu, Arșinel, Jean Constantin, Dem Rădulescu. Am făcut și seriale de televiziune și orice provocare pe plan artistic mă onorează și mă face să progresez.
Concertele dumneavoastră sunt cunoscute pentru energia și legătura cu publicul. Care este secretul acestei legături speciale și cum reușiți să creați o apariție memorabilă de fiecare dată când urcați pe scenă?
Aurelian Temișan: Legătura cu publicul nu o poți crea decât dacă ai adevăr pe care trebuie să îl spui. Mie îmi place muzica românească, și îmi place să-o și promovez, fie în proiecte de jazz interbelic, cu melodii ca „Zaraza”, „Iubesc femeia”, „Mână birjar”, sau în concerte de muzică pop, cântate cu orchestra simfonică, pe scenă, cu Andrei Tudor la bagheta, fie cu muzica din anii 60 încoace, de la toți compozitorii pe care i-a avut România și care au scris muzică ce a rămas peste timp.
Principal e să crezi în ceea ce cânți și să iei publicul ca pe un alt partener al tău de scenă, ca pe un alt instrumentist, ca să poți interacționa cu el și ca să-ți ofere reacția de care și tu ca artist ai nevoie.
Indiferent de vremea care se scurge cu rapiditate peste noi, indiferent de genurile muzicale care apar, indiferent de schimbările care apar, artiștii trebuie să aibă aceleași obiective: să fie sinceri cu publicul și să ofere mesaje de care publicul are nevoie.
O experiență proprie pusă pe o melodie și pe niște versuri pot crea în public o stare care să îndrăgească artistul și să nu-l uite niciodată.
Ce sfaturi ați oferi tinerilor muzicieni care aspiră la o carieră de succes în România? Ce calități și abilități sunt esențiale pentru a supraviețui în acest domeniu?
Aurelian Temișan: Sfaturi… nu sunt adeptul lor. Că degeaba dai sfaturi, dacă ei doar le citesc sau le ascultă și nu le trec prin filtru lor. Pot sa le spun doar atat: să creadă în munca pe care o fac.
Cum reușiți să echilibrați cerințele unei cariere solicitante cu viața de familie? Care sunt secretele dumneavoastră pentru a menține un echilibru sănătos?
Aurelian Temișan: Liniștea și energia din familie sunt cele care mă fac să merg mai departe. Ele m-au împins și m-au ajutat să fiu aici unde sunt. Nu pot fi separate. Cine nu are liniște acasă, nu are liniște nici la creat. Cel puțin asta e părerea mea. Și atunci sunt ca două jumătăți. Familia și cariera trebuie să se îmbine perfect, altfel nu e simbioză.
Care sunt pasiunile și atracțiile dumneavoastră în afara muzicii și a scenei? Cum vă influențează acestea perspectiva asupra lumii?
Aurelian Temișan: Poate părea banal, dar cea mai mare pasiune pe care o am în afara a ceea ce fac este condusul. Dacă îmi dai o mașină bună, nu neapărat de marcă, în care să stau confortabil, căreia să îi fac plinul și mă lași să plec, plec până rămân fără combustibil. Nu mă opresc. Îmi place să conduc foarte mult.
Cum m-a influențat această pasiune? M-a influențat pentru că îmi liniștește gândurile. Sunt momente în care și seara de acasă, după un film, sau când mi-am terminat treburile, îi spun Monicăi: „Vezi că plec un pic!”. Nu mă mai întrebă nimic, că știe ce urmează. Mă duc și dau două-trei ture pe străzi pe care poate n-am călcat până acum. Juma de oră, o oră maxim și vin mai relaxat ca niciodată.
Experiențele personale vă influențează compozițiile muzicale sau modul în care vă abordați activitatea artistică? Există exemple concrete de cântece inspirate din viața dumneavoastră?
Aurelian Temișan: Da. De pildă, melodia „Cine oare”, pe versuri de Daniel Iordăchioae, a fost un fel de comandă pentru Daniel de a-mi scrie acele versuri, pentru că trecem printr-o perioadă grea sufletească. Și atunci el a găsit exact balsamul de care aveam și eu nevoie scriind acele versuri, pe care dacă ascultați melodia o să le înțelegeți imediat.
Mai sunt și alte melodii – „De ziua ta” – se apropia ziua cuiva drag și Nicolae Caragea mi-a scris o melodie care se numește așa. Sigur că influențează. Starea pe care o ai și cu care pleci de acasă influențează actul artistic, pentru că gândurile sunt cele care se transformă în adevărul de care are nevoie publicul atunci când vine la tine la concert.
Cum gestionați reacțiile variate ale publicului – atât aprecierea, cât și critica?
Aurelian Temișan: Am învățat de-a lungul timpului că nimeni nu are nimic cu nimeni. Dacă eu mă simt bine pe scenă și nu primesc reacția pe care o scontam, nu trebuie să învinuiesc pe cineva. Nu înseamnă că eu sunt mai slab ca de obicei, nu înseamnă că publicul a venit ca să dea cu hate. E doar o undă de energie care nu a coincis între „noi”. Poate că nu toți trec prin starea pe care o ai tu în momentul în care te exprimi și dacă nu e melodia aia, e alta. Și până la urmă tot îl prinzi, pentru că de aia vine. El vine să refuleze un pic, să se detașeze de probleme, să iasă din cotidianul pe care, vrea nu vrea, oricum îl trăiește.
Unde vă vedeți pe plan artistic în următorii ani? Ce proiecte viitoare aveți?
Aurelian Temișan: Făcând aceleași lucruri, atât din punct de vedere al solistului care stă în fața publicului de atâția zeci de ani, cât și din punct de vedere al actorului care de câțiva ani și-a luat rolul foarte în serios și se interpune de fiecare dată și se lasă dus de personajul pe care îl joacă. Ca om de televiziune, sunt într-un juriu de 13 ani, în cel mai iubit show de divertisment pe care îl are o televiziune și aș vrea să ies la pensie de aici. Deși se spune ca artiștii nu au posibilitatea de a ieși la pensie. Artistul stă pe scenă atât cât poate, până nu mai poate.
Interviu realizat de
Carmen Elena NASTASĂ
