Tradiții

Arhitectură populară – Casa cu tindă în Ținutul Neamț (III)

Arhitectură populară - Casa cu tindă în Ținutul Neamț (III)

În materialul de față ne vom ocupa de tipul mai nou de casă, cea cu tindă mediană și două camere, care a început să se răspândească de la mijlocul secolului al XIX-lea, din nevoia măririi spațiului locuibil, și a devenit tipul de casă dominant, construit până în jurul anului 1970, fiind considerat corespunzător cerințelor noi de viață ale țăranului român, până la acea vreme. Acest tip de casă a avut o evoluție deosebită, prin dezvoltarea ei în moduri diferite. Casa cu tinda rece era întotdeauna prelungită lateral cu o bucătărie de vară, instalată în șandramaua de lângă tindă, cu care chiar comunica direct. Mărirea spațiului bucătăriei, care a preluat numeroase funcții ale camerei de locuit, a determinat consolidarea și includerea ei în perimetrul casei, realizându-se o creștere prin adăugire. Cealaltă modalitate de formare a casei cu tindă pe mijloc a fost prin dezvoltarea din interior a spațiului, de la casa cu două încăperi de locuit, prin apariția între ele a unei încăperi mici pentru apărarea intrării.

În majoritatea cazurilor, tinda s-a extins pe toata lățimea casei, dimensiunile căsuței au crescut, s-au construit două ferestre, ajungându-se la egalitate cu camera curată și asigurând simetria locuinței. Dispunerea liniară a celor trei încăperi a dus la alungirea planului casei, complicând și îngreunând sistemul de construcție a acoperișului și a pereților durați, care au continuat să se realizeze, alături de celelalte tehnici.

La acest tip de casă s-au generalizat și s-au amplificat elementele înnoitoare, apărute la tipurile tradiționale anterioare, deși la exemplarele mai vechi sau la cele care aparțineau țăranilor mai puțin înstăriți s-au păstrat și formele simple, creând puternice contraste: tavanul cu grinzi și bagdadia, podeaua din lut și dușumeaua din scânduri, ferestrele mici în două canate și cele mari în trei canate și oberlihte, ușa din blăni și cea cu geam și două ferestre laterale, vatra mare cu cuptor și horn și soba din cărămidă cu plită și rolă etc. Toate acestea, împreună cu deosebirile dintre materialele și tehnicile de construcție, plus dimensiunile locuințelor și calitatea elementelor de interior, au constituit cele mai elocvente diferențieri sociale.

Casa cu tindă mediană reprezintă sinteza evoluției îndelungate a locuinței românești, iar răspândirea ei generală s-a datorat realizării celui mai confortabil plan tradițional de împărțire a spațiului interior. Caracteristica principală a constituit-o diferențierea stabilă a funcțiilor încăperilor și a modului de organizare interioară specifice fiecăreia dintre ele.

Tinda îngustă, desfășurată pe toată lățimea casei, denumită sală ori antret, a păstrat aceleași funcții ale vechiului spațiu de trecere din exterior în interior. Lipsa oricărui mijloc de încălzire a făcut ca în fundul sălii să se depoziteze unele alimente și obiecte casnice, ceea ce a condus, ulterior, la ridicarea unui perete cu ușă, pentru separarea spațiului cămării, determinând îmbunătățirea planului și dezvoltarea casei cu patru încăperi – forma cea mai răspândită de locuință tradițională din satele zonei Neamț, până în perioada actuală.

Din sală se intra în cele două camere, adeseori egale, simetrice și complementare, diferențiate funcțional și lingvistic: casa mare și căsuța, odaia din vale și odaia din deal, camera curată și bucătăria – denumiri diferite, după obiceiul locului.

Odaia curată a înregistrat cele mai multe schimbări, fiind camera unde s-au introdus primele elemente înnoitoare, de influență orășenească, sau chiar lucrate în atelierele și fabricile din oraș. Mulțimea pieselor noi de mobilier și textile, intrate succesiv în casa mare, a schimbat radical străvechea și riguroasa organizare a interiorului cu un sistem evoluat de aranjare a obiectelor, rămas tradițional până în zilele noastre.

În majoritatea cazurilor, odaia frumoasă de la casele din zona Neamț nu era încălzită, astfel că sobele din cărămidă sau teracotă reprezentau o raritate. Aceasta asigura păstrarea curățeniei și conservarea lucrurilor bune din casa țăranului, cu atât mai mult cu cât casa mare era folosită numai la sărbători și la primirea oaspeților.

În vechiul colț al vetrei a apărut dulapul pentru haine, determinând eliminarea culmei de deasupra patului. O altă modificare esențială a fost scoaterea din interiorul odăii curate a celor două laițe lungi și introducerea celui de al doilea pat, lângă peretele din față, paralel și identic cu patul de la vechiul loc. Masa înaltă, încadrată de două scaune cu spătar, a fost așezată în dreptul ferestrei laterale, între cele doua paturi, iar bufetul pentru vase a rămas în continuare după ușă. Această distribuire a pieselor de mobilier, devenită tradiție generală de la începutul secolului al XX-lea, se regăsește și în prezent în numeroasele case de acest tip din zona Neamț.

Specifice au fost: paturile cu tăblii la capete; dulapul de haine cu două uși și sertar în partea de jos; bufetul de vase compus din două corpuri suprapuse, închise cu câte două uși, cele de sus cu sticlă; scaunele cu spătar drept, cu zăbrele strunjite și chiar masa de toaletă cu oglindă, introduse la început doar în casele țăranilor înstăriți, fiind comandate în marile ateliere ale meșterilor tâmplari din Piatra și Târgu-Neamț. După Primul Război Mondial, noile piese de mobilier s-au generalizat prin dezvoltarea acestui meșteșug în multe sate. Tâmplarii nemțeni s-au specializat în confecționarea garniturilor de mobilă de influență orășenească, folosind lemnul de nuc, paltin, stejar, dar nu au realizat creații artistice deosebite decât în cazuri foarte izolate, cum au fost cei din Grumăzești și Vânători-Neamț.

Lada de zestre s-a păstrat în multe case, ca amintire, sau a fost înlocuită cu sipetul din lemn ori cufărul ferecat cu metal, cumpărat din comerț.

Dr. Elena FLORESCU
(„Arhitectura populară din zona Neamț”, Editura Etnologică, București, 2011

COOLT NEAMŢ este o revistă destinată în primul rând generaţiei adolescentine. Colectivul redacţional este compus din angajaţi ai Centrului, la care se adaugă nume importante din lumea culturală – amintitul părinte Necula, poetul şi criticul de artă Emil Nicolae, profesorii Constantin Tomşa, Gheorghe Brânzei şi Gheorghe Radu, istoricul Cristina Mihaela Verzea, criticul de film Mihai Fulger. Lor le sunt alăturate şi tinere condeie din colegiile din Piatra-Neamţ, pentru că o parte dintre paginile COOLT NEAMŢ sunt dedicate tinerilor. Structura revistei este una echilibrată, gândită să reflecte, prin materiale lunare, o paletă largă şi cuprinzătoare a interesului cititorilor. Între copertele publicaţiei se regăesc, astfel, rubrici precum File de istorie locală, Implicare socială, Cafeneaua culturală, Figuri marcante, Sărbători şi legende populare, Meşteşug tradiţional ori Ani de liceu, ca să enumerăm doar o parte dintre ele.