La 38 de ani, Andreea Hazaparu duce mai departe un meșteșug pe care l-a învățat în copilărie, privind mâinile bunicilor săi la lucru. Astăzi, confecționarea măturilor tradiționale din sorg face parte din viața ei, iar din această toamnă își propune să transmită mai departe ceea ce a învățat, de această dată unor copii din cadrul unei clase de meșteșugărit, la Centrul pentru Cultură și Arte ,,Carmen Saeculare” Neamț.
Soție și mamă a doi copii, Andreea este în prezent casnică și își dedică cea mai mare parte a timpului familiei. Între preocupările de zi cu zi își găsește însă loc și pentru un meșteșug care în zona Romanului, comuna Gherăiești, acolo unde trăiește, a fost transmis în familia sa din generație în generație.
„Am învățat meșteșugul de a confecționa mături de la bunicii mei, care practicau această îndeletnicire de foarte mult timp. Încă de când eram copil îi priveam cu atenție cum lucrau și, treptat, am început să îi ajut și să învăț de la ei fiecare etapă”, povestește Andreea.
Mătura tradițională trece printr-un proces amplu care necesită atenție și implicare. Materia primă este obținută chiar de familie. Sorgul este semănat în luna mai și este îngrijit pe parcursul verii. În septembrie, când ajunge la maturitate, este recoltat, iar paiele sunt pregătite pentru următoarele etape. După recoltare, paiul este tăiat, adunat și legat în snopi, apoi este adus acasă și lăsat o perioadă înainte de prelucrare. Urmează „strujitul”, etapa în care paiul este curățat, și „rasul”, prin care sunt îndepărtate semințele de sorg. Paiele sunt apoi alese și sortate în funcție de dimensiune și calitate. Urmează „măldăcitul”, prin care sunt formate și legate mănunchiurile, apoi „gâtuitul”, etapa în care se formează și se leagă coada măturii. Ultimul pas este „cusutul”, prin care mătura este fixată și capătă forma finală. Fiecare etapă are rolul ei, iar rezultatul depinde atât de materia primă, cât și de experiența celui care lucrează.
„Sunt procese care necesită timp, răbdare și pricepere, iar fiecare etapă este importantă pentru ca, la final, să obținem o mătură rezistentă și bine lucrată.”
Dintre toate etapele, Andreea spune că recoltarea paiului este cea mai solicitantă din punct de vedere fizic. În schimb, pentru partea care ține cel mai mult de îndemânare, indică „strujitul”.
„Aici trebuie, cum spunem noi, «să îți meargă mâna». Este o deprindere care se formează în timp, prin multă practică și experiență.”
Pentru protagonista noastră, continuarea acestui meșteșug este și o formă de legătură cu bunicii săi. Într-o perioadă în care astfel de îndeletniciri sunt practicate de tot mai puțini oameni, păstrarea lor depinde și de transmiterea către generațiile următoare.
„Confecționarea măturilor reprezintă pentru mine și o legătură cu bunicii mei și cu ceea ce am învățat de la ei.”
Măturile tradiționale încă sunt folosite. Sunt cumpărate atât de oameni din comunitate, cât și de persoane din alte localități, fie pentru gospodărie, fie pentru că apreciază un obiect lucrat manual, din materiale naturale. O mătură poate părea un simplu obiect, însă în spatele ei sunt luni de muncă: de la cultivarea sorgului și îngrijirea lui, până la recoltare, pregătirea paiului și lucrul manual propriu-zis.
Din această toamnă, Andreea va avea și o clasă externă în cadrul Centrului pentru Cultură, unde va preda copiilor acest meșteșug. Este un pas important pe care și-l dorea în parcursul său, acela de a transmite această deprindere mai departe.
„Așa cum eu am avut șansa să învăț acest meșteșug de la bunicii mei, îmi doresc ca acum să transmit mai departe copiilor ceea ce am învățat.”
Dincolo de tehnica propriu-zisă, Andreea își dorește ca generația tânără să înțeleagă că întreg procesul înseamnă muncă, răbdare, atenție și îndemânare.
„Nu aș vrea ca tinerii să privească meșteșugurile tradiționale ca pe ceva învechit, ci ca pe o moștenire valoroasă, pe care avem datoria să o păstrăm și să o ducem mai departe.”
Pentru Andreea Hazaparu, povestea unei mături începe cu un bob de sorg, continuă cu luni de muncă și ajunge, în cele din urmă, în mâinile unui om. Dar, mai important, tradiția acestui meșteșug continuă prin fiecare om care îl învață și alege să îl păstreze.
Autor articol: Oana -Talida COZMA
