Tradiții

Meșteșug tradițional – Aurica Pal, de la războiul de țesut la generația de astăzi

Meșteșugul tradițional o aduce, în această lună, în atenția cititorilor noștri, pe doamna Aurica Pal, în vârstă de 61 de ani, din satul Traian, comuna Săbăoani. Pentru ea, țesutul este un meșteșug învățat în copilărie, din familie, și reprezintă legătura cu satul natal și cu generațiile care au așezat, înaintea ei, fir după fir, povești în pânză.

Într-o vreme în care iernile îi adunau pe oameni în jurul unor îndeletniciri care astăzi par tot mai îndepărtate, casele deveneau adevărate ateliere de creație. Așa a descoperit Aurica Pal lumea țesutului, privind și învățând de la cele mai apropiate femei din viața sa.

„Am învățat să țes din copilărie, când, iarnă de iarnă, bunicile și mama mea transformau casele într-un adevărat atelier de țesut. Adesea se mai adunau și făceau mici șezători ad-hoc, la care tare ne mai bucuram cu toții”, își amintește ea.

Pentru copilul de atunci, acele momente erau prilej de bucurie și de apropiere. Pentru femeia de astăzi, ele reprezintă o parte esențială dintr-o moștenire pe care a ales să nu o lase să se piardă. Țesutul a devenit, în timp o formă prin care își păstrează aproape originile.

„Acest meșteșug înseamnă pentru mine legătura cu originile, cu satul natal, și îmi amintește de rădăcini”, spune Aurica Pal.

În camera special amenajată pentru țesut, unele dintre piesele războiului de țesut sunt vechi și au aparținut părinților, iar trecerea timpului le-a dat o valoare care nu poate fi măsurată doar în ani.
„Unele piese din războiul de țesut sunt piese vechi de la părinții noștri și poartă o mare încărcătură emoțională pentru noi”, mărturisește ea.

Astfel, fiecare fir amintește de mâinile care au lucrat înainte, iar fiecare model păstrează ceva din frumusețea satului de altădată.
Una dintre cele mai dragi amintiri ale Auricăi Pal este legată de primul preș pe care l-a realizat. Bucuria de atunci nu venea doar din faptul că reușise să țese, ci și din sentimentul că putea să transforme lucruri simple, care altfel ar fi fost aruncate, în obiecte folositoare și frumoase.

„Țin minte că am fost foarte încântată să pot reda viață materialelor reciclabile ce le aveam atunci la îndemână, fix așa cum țineam eu minte de la bunicile mele”, povestește ea.

Pentru Aurica Pal, țesutul tradițional la război este un meșteșug transmis din familie, pe care îl adaptează fiecărui obiect: de la preșurile țesute în două ițe, din urzeală și fâșii de materiale, până la catrințele lucrate în patru ițe, cu alesături care dau viață modelelor decorative.
De altfel, reutilizarea materialelor este și astăzi parte din munca sa. Pentru preșuri folosește urzeală de bumbac, în diferite culori, și materiale reciclate, de regulă tot din bumbac. Alegerea nu este întâmplătoare: bumbacul oferă o textură plăcută și permite obținerea unui produs final rezistent și bine așezat.

„Tocmai despre asta este vorba: să refolosim ce avem pe lângă casă și să fim sustenabili, să dăm viață și o altă întrebuințare obiectelor pe care altfel le-am arunca”, explică meșteșugarul din Săbăoani.

Astăzi, Aurica Pal realizează cel mai des preșuri și catrințe cu modele inspirate din zona comunei Săbăoani, județul Neamț. În atelierul său prind contur însă și brâie sau ștergare, fiecare lucrare fiind rezultatul unei combinații între tehnica moștenită și propria creativitate.
Pentru catrințe și trăistuțe folosește fire noi de bumbac, fire acrilice sau mătase, în funcție de model. La preșuri, materialele reciclate capătă o nouă viață și se transformă în modele care îmbină culori, forme și texturi.

„Speciale cred că le face îmbinarea tradiționalului cu modernul, realizând modele de preșuri mai actuale, cu nuanțe ce se îmbină plăcut”, spune Aurica Pal.

În această combinație dintre vechi și nou se află, poate, una dintre explicațiile pentru care meșteșugul continuă să fie apreciat. Tradiția nu înseamnă neapărat repetarea la nesfârșit a acelorași modele, ci păstrarea tehnicii și a spiritului, în timp ce obiectele pot primi forme adaptate prezentului. Printre motivele populare pe care le folosește se numără și „Steluța”, un motiv întâlnit în special la ștergare.
Povestea Auricăi Pal nu este una spusă doar la persoana întâi. Alături de ea se află soțul său, care îi este partener nu doar în viață, ci și în această preocupare pentru păstrarea tradiției.
Cei doi formează o echipă. El o ajută atunci când trebuie urzit, ales materialul sau pus în practică un model nou. Și pentru el țesutul este o tradiție de familie, învățată de la mama sa.

„Împreună cu soțul meu fac o echipă. El este cel care mă ajută mult atunci când este nevoie să urzim, să alegem și să punem în practică noi modele”, spune Aurica Pal.

Atunci când este practicat cu pasiune, meșteșugul tradițional poate deveni o activitate de familie și un mod de a păstra identitatea unei comunități. Pentru cei doi, această identitate este strâns legată de Săbăoani. Își doresc să reprezinte comuna și să ducă mai departe ceea ce au învățat de la părinți și bunici. „Pentru noi e foarte important să reprezentăm comuna noastră și să ducem mai departe tradiția învățată din generație în generație”, subliniază ea.
Poate surprinzător pentru unii, produsele tradiționale realizate de Aurica Pal sunt căutate și apreciate de oamenii tineri. Într-o perioadă în care obiectele produse în serie se găsesc pretutindeni, lucrurile făcute manual, care poartă amprenta celui care le-a creat, par să capete o valoare aparte.

„Contrar așteptărilor noastre, sunt apreciate foarte mult de persoanele tinere, care vor să se apropie și ele de tradiție și de rădăcinile noastre, legate de meșteșuguri”, spune ea.

La războiul de țesut are libertatea de a-și pune imaginația în valoare, de a încerca modele și combinații și de a vedea cum, treptat, din fire și materiale ia naștere un obiect nou. Pentru Aurica Pal, păstrarea tradiției nu se oprește la ceea ce realizează astăzi. Un meșteșug rămâne  dacă este transmis mai departe, iar familia sa îi oferă această speranță. Nepoții își petrec vacanțele și weekendurile la bunici, într-un loc în care țesutul face parte din viața de zi cu zi. Camera special amenajată pentru acest meșteșug îi așteaptă printre ițe, ghemuri, urzeală și preșuri. „Îi implicăm cât putem de mult în ceea ce facem, pentru a învăța și ei cât de puțin din ceea ce știm noi”, povestește Aurica Pal.

Poate că nu fiecare dintre nepoți va ajunge, într-o zi, să lucreze la războiul de țesut. Dar, prin simplul fapt că privesc, întreabă, încearcă și cresc în mijlocul acestor obiecte, o parte din tradiție ajunge la ei. Iar aceasta este, în fond, povestea meșteșugului tradițional. La 61 de ani, Aurica Pal continuă să țese preșuri, catrințe, brâie și ștergare. În mâinile sale, materiale care ar fi putut deveni deșeuri primesc o nouă viață, iar motivele învățate de la cei de dinainte își găsesc locul într-o lume modernă. Războiul de țesut rămâne astfel un obiect vechi, dar util, într-o cameră din satul Traian. E un fel de promisiune ca tradiția va merge mai departe.

Autor articol: Oana -Talida COZMA