Gospodăria ţărănească este elementul fundamental al peisajului cultural al aşezării omeneşti tradiţionale. Ea constituie unitatea economică familială, care include cele mai importante elemente şi aspecte de cultură populară, materială şi spirituală. Gospodăria ţărănească reprezintă unitatea spaţială pe care îşi duce viaţa şi parţial activitatea un grup familial, realizând un sistem de construcţii necesar satisfacerii necesităţilor sale. Cele trei elemente constitutive: familia, terenul şi amenajările construite alcătuiesc un ansamblu unitar şi reprezentativ pentru o aşezare, într-o anumită etapă istorică.
Gospodăria reflectă, în modul cel mai elocvent, caracteristica ocupaţională, capacitatea de organizare şi potenţialul material şi spiritual al unei familii. Conştienţi de rolul reprezentativ al gospodăriei, oamenii au acordat, întotdeauna, o atenţie deosebită încadrării ei armonioase în cadrul aşezării şi a peisajului geografic, structurării echilibrate a ansamblului gospodăresc, esteticii elementelor arhitectonice, dar mai ales ordinei şi curăţeniei. Totuşi, datorită procesului de influenţare reciprocă între consăteni şi a condiţiilor similare de dezvoltare, la un moment dat s-a realizat o anumită uniformizare structurală şi morfologică, creându-se acea notă comună şi specifică gospodăriilor dintr-un anumit sat.
Sub influenţa schimbării condiţiilor economice, sociale şi culturale, gospodăria ţărănească a înregistrat o evoluţie continuă. Din dorinţa de îmbunătăţire şi înfrumuseţare a vieţii, fiecare generaţie a contribuit la desăvârşirea ansamblului gospodărieiâ prin schimbarea sau adăugirea unor elemente.
Cercetările de teren din a doua jumătate a veacului al XX-lea ne-au permis surprinderea trăsăturilor gospodăriei ţărăneşti din ultimele două secole, dar puternicul conservatorism local a înlesnit de fapt, o cunoaştere mult mai profundă.
Un rol, diferit în timp, asupra formării particularităţilor gospodăriilor, l-au jucat elementele cadrului natural. Formele de relief au determinat poziţia şi dimensiunile gospodăriei tradiţionale, iar indirect, condiţionând modul de valorificare a terenului, au acţionat asupra structurii şi funcţionalităţii anexelor economice. Principalele materiale naturale de construcţie – piatra, lemnul şi pământul – au impus tehnicile, forma şi mărimea locuinţei şi acareturilor. În condiţiile istorice noi s-a redus considerabil influenţa factorilor geografici, importanţa covârşitoare revenind dezvoltării economice şi sociale asupra întregului ansamblu gospodăresc.
Locul pe care s-a întemeiat o gospodărie, numit loc de casă sau grădină, provine, de obicei, prin moştenire de la părinţi. El este divizat în funcţie de condiţiile naturale şi necesităţile familiale în mai multe părţi: ograda casei, ocolul vitelor, grădiniţa de flori, grădina de legume, ogorul, livada, fâneaţa, via etc. Aceste elemente spaţiale, cu rostul şi importanţa bine stabilită ale fiecăruia, adeseori sunt delimitate şi protejate cu diferite împrejmuiri. Dintre toate se evidenţiază ograda casei – locul unde familia îşi desfăşoară cele mai multe şi mai diverse activităţi gospodăreşti.
Distribuţia, forma şi mărimea categoriilor de terenuri gospodăreşti variază după factorii locali.
În satele de la poalele munţilor Neamţului, gospodăriile sunt înşiruite într-o succesiune continuă de fâşii alungite, perpendiculare pe drumul care însoţeşte valea. Ele au ogrăzi mici, ocoale bine organizate, grădini şi ogoare reduse, livezi mari şi întinse suprafeţe de fâneţe. Trăsături diferite au gospodăriile din satele cu profil predominant agricol din regiunea depresionară: adunate pe reţeaua de uliţe, au dimensiuni mai reduse, cu forme cuprinzând ogrăzi şi grădini mari, ocoale şi livezi mai mici. Gospodăriile răsfirate din aşezările de pe dealurile subcarpatice au caractere structurale tranzitorii, între cele de la munte şi din depresiuni, grădina şi livada fiindu-le specifice.
Pe terenul gospodăriei, în scopul valorificării şi desfăşurării activităţilor, oamenii au realizat un întreg sistem de construcţii, care a cunoscut în timp o permanentă diversificare şi specializare. După rolul lor se împart în trei mari categorii: locuinţa, construcţiile anexe şi împrejmuirea.
Dr. Elena FLORESCU
(„Arhitectura populară din zina Neamț”, Editura Etnologică, București, 2011)
