Un artist de renume ca Marcel Pavel, iubit de toate generațiile, cu o voce de excepție și un ambitus ce stârnește invidie, se destăinuie în acest al XII-lea număr al revistei CoolT Neamț.
Am descoperit cu surprindere un Marcel Pavel jovial, deschis, extrem de comunicativ și pasionat de ce face. Artistul care ne-a cântat „Frumoasa mea“ la începutul anilor 2000 și continuă să uimească cu muzica și talentul lui, servește „cafeneaua culturală“ alături de noi.
Despre zestrea sa muzicală, cumpăna infectării cu COVID-19, proiectele și satisfacțiile lui Marcel Pavel, puteți citi în interviul lejer și savuros pregătit mai jos.
Ce iubește cel mai mult Marcel Pavel?
Marcel Pavel: În afară de familie și viață, iubesc muzica. E clar că familia în primul rând, copiii, soția, mama și frații mei sunt pe primul loc. Nu vreau să uit nici prietenii și, bineînțeles, iubesc viața însăși. Dacă nu ar fi viață, nu ar exista niciunul dintre noi. Muzica trece prin tot ceea ce înseamnă ființa mea. Nu aș putea să pun pe cineva pe un loc anume, este un amestec frumos între tot ceea ce iubesc.
Veniți dintr-o familie de muzicieni. Ați început să cântați la 3 ani. Ați știut dintotdeauna că vreți să fiți artist?
Marcel Pavel: Da, întotdeauna mi-am dorit să fiu artist. Se pare că Dumnezeu m-a hărăzit cu acest dar și am fost conștient de mic copil că acesta este drumul meu în viață. Cânt de la 3 ani. Nu am avut o situație materială foarte bună, ba era chiar precară, însă aveam simțul ritmul din născare, cum se spune. Eu băteam în toate tigăile, oalele și cazanele mamei mele. Smalțul lor era distrus, pentru că improvizam la tobe. Aveam ideile mele despre muzică, asta din ce-mi povestea mie mama. Îmi confecționam bețe din crengi de salcâm ca să cânt la oale. Aveam dorința aceasta extraordinară să cânt. Până la vârsta de 6 sau 7 ani, când am mers la școală, am fost autodidact. După aceea, părinții m-au înscris la Școala de Muzică la Câmpulung Muscel, la clasa de vioară. Am întrerupt câțiva ani, pentru că ne-am întors în Moldova, în satul Independența, județul Galați, acolo unde m-am născut. Ulterior, ne-am mutat definitiv la Câmpulung Muscel. În anii ‘70 eram înscris la Școala de Muzică, la clasa de violoncel, în paralel cu școala. Parcursul meu cam acesta a fost – violoncel și pian auxiliar, însă tobele nu au ieșit niciodată din mintea și sufletul meu. Și acum le iubesc. Tobele au fost prima mea dragoste. Până la 18 ani am studiat violoncelul la Liceul de Muzică din Pitești, dar nu am lăsat tobele. Eram rocker și făceam audiții de pe discurile de vinil cu prietenii mei, apoi repetam. Am format și un grup de rock, pop-rock, jazz-rock în cadrul liceului și unde exista muzică, acolo eram. Pe la 18 ani m-am oprit cu studiul violoncelului și tobelor și am început studiul profesional din punct de vedere vocal, ca interpret.
În școală am cântat și cu contrabasul, în cadrul formațiilor de folclor sau la chitară bas. Pe ce puneam mâna suna bine. Dragostea pentru a descoperi fiecare instrument pe care eu l-am abordat mă făcea să studiez până spre perfecțiune.
La mine în familie toată lumea cânta: tatăl, frații, bunicul matern și bunicul patern. Pe bunicul matern pot să spun că l-am iubit mai mult decât pe tatăl meu. El a fost un rapsod cunoscut în zona Muscelului. Cred că avea în jur de 3.000 de cântece. Nu mi-am dat seama ce valoare aveam lângă mine, nu am păstrat caietul lui de cântece. Tatăl meu, la fel, a avut un auz absolut, extraordinar, el fiind și un violonist foarte bun. Din punct de vedere vocal, eu cred că l-am moștenit pe tata mare, pe bunicul matern. Frații mei cântă și ei foarte bine. Am un frate stabilit în Germania – este un saxofonist de excepție, mai am un frate foarte talentat care a rămas la Muscel și este pianist, vocalist și saxofonist. Sora mea, de asemenea, este profesoară de canto și are o scoală de muzică pentru copii. Cântă foarte bine și a studiat și pianul, iar ceilalți frați au studiat clarinetul. La noi în familie muzica a fost luată foarte în serios. Ne-am dat seama de faptul că am moștenit darul acesta de la părinți și l-am dezvoltat, de aceea am trecut și prin școli de specialitate. Nu am rămas niște urechiști, niște lăutari, la bază este muzica adevărată. Acum e un conglomerat de artiști un pic mai ciudat. Marketingul a bătut arta.
Greu sau ușor, cum ați cataloga parcursul carierei muzicale?
Marcel Pavel: Foarte greu, nu greu. Poate ușor a fost pentru alții, dar pentru mine, nimic nu a fost ușor și nu este nici acum. De ce nu a fost ușor? Pentru că am avut pretenții foarte mari de la mine în primul rând, chiar și de la cei care mă ascultă. Auditoriul nu este întotdeauna pe placul tău, dar el decide ce îi place și ce nu îi place. Iar eu, de multe ori, fac alegeri proaste, dacă ne gândim la ce se întâmplă în showbizul românesc. Iată că în pandemie primul domeniu afectat a fost cultura! Artiștii au fost cei mai afectați, apoi HORECA și s-a creat un lanț al slăbiciunilor. Sper să ne revenim la normal.
Ca să fac o paranteză, în Piatra-Neamț am participat la câteva concerte foarte frumoase la Curtea Domnească, la Vacanțe Muzicale. Îmi amintesc că fost o seara extraordinară alături de Filarmonica din Bacău. Manifestările culturale de acolo sunt deosebite și atmosfera culturală care se creează e una specială. Nu am mai fost de vreo 4 sau 5 ani, chiar îmi este dor. Voi ați păstrat la Piatra-Neamț un anumit nivel cultural și mă bucură acest lucru. Sper să se dea drumul la evenimente și să vină lumea spre muzică de calitate.
Care este cea mai mare satisfacție a unui artist? Să fie cunoscut, să fie iubit și aplaudat sau să aibă o cotă foarte bună?
Marcel Pavel: Toate la un loc. Satisfacția cea mai mare este să fii mulțumit cu tine, dar nu autosuficient. Mulțumit cu realizările profesionale-artistice. ,,Notorietate înseamnă să fii cunoscut de cei pe care nu vrei să-i cunoști“, spunea un filosof. Aș fi ipocrit să spun că nu-mi place că sunt cunoscut, în ciuda criticilor la adresa mea.
Se poate spune că piesa ,,Frumoasa mea“ v-a schimbat viața? Ce reprezintă această piesă pentru dumneavoastră?
Marcel Pavel: Bineînțeles! Nici nu se pune în discuție acest lucru. Îi mulțumesc lui Ovidiu Komornyk că mi-a încredințat această piesă. Am fost sfătuit de nașul meu să încep să cânt și eu o piesă românească și așa am vorbit cu Ovidiu. Eram ca frații pe atunci și mi-a scris piesa aceasta. M-am înscris la Mamaia, nu am luat premiul cel mare, dar am luat premiul de popularitate, ceea ce chiar mi-a adus o mare popularitate la momentul acela. Piesa mi-a schimbat viața total, este piesa mea de căpătâi. Fiecare artist are o piesă de referință, iar pe mine „Frumoasa mea“ mă reprezintă cu prisosință. Le mulțumesc încă o dată celor care m-au sprijinit atunci. Această piesă mi-a schimbat viața și mie și lui Ovidiu Komornyk.
Artiștii sunt de multe ori, în cele mai importante momente ale vieții, cu alți oameni, sunt pe scenă, la evenimente. A fost perioada de pauză un moment de răgaz pentru familie? Cum a fost acest timp petrecut cu copiii și soția?
Marcel Pavel: A fost un răgaz pentru meditație. Eu am grijă de familia mea tot timpul. Nu pot să spun că înainte eram mereu plecat de acasă. Eu nu mi-am neglijat niciodată familia. Când sunt pe drumuri o fac tot pentru ei, iar apoi când am timp și răgaz tot familia e pe primul loc.
Știm cu toții că pandemia aceasta v-a adus o adevărată cumpănă în momentul în care ați fost infectat cu coronavirus. Ce v-a motivat în recuperare?
Marcel Pavel: Când m-am îmbolnăvit de covid, am fost pus la zid. Am găsit motivație să mă recuperez în speranța de viață și susținerea familiei mele. Am avut șansa să am un medic extraordinar, culmea – doamna doctor care m-a tratat mi-a fost colegă de bancă în școala de muzică din Câmpulung Muscel. Luam amândoi, în fiecare an, premii. Eu nu am recunoscut-o, pentru că era îmbrăcată în combinezonul acela. La începutul bolii, nu am fost atât de grav, însă virusul acesta este foarte pervers și în două zile se poate întoarce totul cu 180 de grade. Am avut capacitate pulmonară 60%. Ce m-a ajutat pe mine? Psihicul. Mi-am dat seama că stau foarte bine cu psihicul. Autosugestia m-a ajutat. Am închis timp de două săptămâni facebook-ul și nu am mai răspuns la nimeni. Doamna doctor mi-a spus că ea este Livia Tudose, actuală Hara, fosta mea colegă de bancă de la muzică, acum medic infecționist la Balș. Mi-au dat lacrimile, nu-mi venea să cred că o revăd după 50 de ani. Ea și-a sacrificat timpul pentru mine, stătea câte 4 ore în plus peste program, ca să mă fac bine. Femeia aceea are o mare importanță în viața mea. Este vorba de doamna doctor Livia Hara și vreau să-i mulțumesc, e un medic deosebit.
Timp de 7 luni mi-a fost afectată și vocea, până mi-am revenit la capacitatea mea. 100% nu pot să spun că sunt nici acum refăcut, ci cam 90%. Voința mea, dorința mea de a fi bine, poate și studiul aprofundat pe care l-am realizat de-a lungul timpului, m-au ajutat să mă recuperez. Însă obosesc repede, nu mai pot să fac sport ca înainte, eu fiind un tip sportiv din fire. Am rămas cu tensiune mare și iau medicamente zilnic, dar în rest, nu am mari urmări. Încerc să am grijă de mine și să mă bucur de viață! Mai mult de atât nu am ce să fac. A fost o perioadă grea, în care nu am mai cântat, dar sunt un om puternic. Am speranța că o să fie bine!
A avut Marcel Pavel timp de lucru în studio în această perioadă? Dar concerte au fost?
Marcel Pavel: Nu. Nu am lucrat în această perioadă, nu pot să spun că am avut o perioadă productivă în pandemie. Aș minți. Pandemia nu mi-a adus mari fericiri. Am fost afectat psihic, fizic și sufletește, dar am încercat să fiu puternic.
Eu în perioada aceasta m-am concentrat mult pe recuperarea mea, pe sănătate. Am călătorit acasă, la Câmpulung Muscel, iar vara am fost la mare, să fac aerosoli. Am creat două piese. „Zâna mea frumoasă din povești“ este una dintre ele. Vreau să încep să investesc în partea aceasta online, pentru că până acum nu m-am ocupat de acest lucru. Mai am câteva proiecte foarte interesante pe care mă concentrez, dar nu vreau încă să le dezvălui. Vreau să vă invit să-mi urmăriți activitatea.
Un gând pentru cei care-l iubesc pe Marcel Pavel și speră într-o revedere cât mai apropiată!
Marcel Pavel: Celor care nu mă iubesc, le transmit să înlocuiască veninul cu miere și să fie uniți. Cei care mă iubesc, sper să o facă din convingere. Eu le doresc tuturor să aibă speranță de o viață mai bună și să-și dezvolte spiritul de unitate națională.
